Este imaginea pe care o voi asocia spectacolului Procesul lui Eichmann regizat de Mihai Călin, după textul lui Motti Lerner, în traducerea lui Denise Idel (Hever Translations), spectacol în premieră mondială la Teatrul Național București, realizat în cadrul programului tnb.edu.
Motti Lerner este un reputat dramaturg și scenarist israelian (născut în 1949). A studiat inițial matematică și fizică la Universitatea din Ierusalim, apoi teatru, participând la diferite ateliere de creație în Anglia și la San Francisco. Între 1978 și 1984 a fost secretar literar la Teatrul Khan de la Ierusalim. A început să scrie în 1984 și s-a mutat la Tel Aviv, unde a predat dramaturgie. Piesele sale, deși controversate, l-au situat printre autorii dramatici cei mai importanți din Israel, dar teatrele israeliene au respins multe din piesele sale și le-au pus în scene doar pe cele care nu tratează probleme politice, astfel că este jucat foarte mult în afara Israelului, în pofida talentului și a reputației sale. A fost distins în 1994 cu premiul "pentru scriitori" al Primului Ministru al Israelului și în 2014 cu Premiul Landau pentru artele spectacolului.
În Procesul lui Eichmann, dramaturgul pornește de la de la reconstituirea procesului de la Ierusalim a lui Adolf Eichmann, cel care a fost condamnat la moarte în contumacie ca mare criminal de război de tribunalul de la Nürnberg, apoi capturat de Mossad în Argentina și rejudecat de un tribunal din Ierusalim. Acuzarea publică a fost condusă de primul-procuror al Israelului, Gideon Hausner. Găsit vinovat de crime de război și crime împotriva umanității, Eichmann a fost condamnat la moarte și executat prin spânzurare la 31 mai 1962. Deși a fost examinat de numeroși psihologi, nu i-au fost descoperite tulburări de comportament, fiind considerat sănătos din punct de vedere psihic. Normal ca orice alt cetățean, Adolf Eichmann acționase cu rațiune bine definită, din convingere și devotament.
Cu siguranță orice spectator avizat a căutat în gând (apoi în bibliotecă) lucrarea Banalitatea răului scrisă de Hannah Arendt, jurnalista-filozof care a relatat pentru The New Yorker procesul intentat lui Adolf Eichmann în calitate șef al Departamentului Gestapo pe Chestiuni Evreiești, proces care s-a desfășurat la Ierusalim în perioada 11 aprilie - 18 august 1961 și s-a încheiat cu condamnarea lui Eichmann la moarte. Pornind de acest caz, Arendt și-a expus părerile intens documentate și argumentate despre banalitatea Răului. "Limbajul administrativ este singurul pe care îl cunosc", spune Eichmann și gândirea sa devine o rotiță dintr-un monstruos mecanism social-politic. Malraux în Condiția umană subliniază și argumentează principiul existențial conform căruia schimbarea socială vine întotdeauna ca urmare a faptelor individuale. Să fie condiția umană doar o anexă a celei politice? La fel și pentru Arendt, esențialul nu ține doar de natura individuală, ci și de mecanismele sociale și politice. (Totuși, Arendt nu spune că orice om obișnuit poate să devină inuman. Ea caută mai degrabă să înțeleagă de ce monștrii sunt, în aparență, atât de puțin "monstruoși" și atât de obișnuiți.)
Textul lui Mott, spectacolul în sine, se depărtează de această opinie. Răul implică voință și responsabilitate, nu se poate dilua în imensa magmă a unei vinovăției colective. Da, Răul zace în fiecare dintre noi, dar alegerile ne aparțin, suntem înzestrați cu liber-arbitru și oricând poate exista o soluție, fie ea una extremă, ca să nu fim forțați să întreprindem acte peste convingerile noastre.
Mihai Călin (regie) conduce spectacolul în cheie realistă, implicând publicul în convenție. Stăruie în aer senzația de regie colectivă. Suntem cu toții parte din publicul ce asistă la celebrul proces al lui Eichemann. Ascultăm dezbateri, duelul argumentelor și contrargumentelor, depozițiile martorilor, ne poziționăm în tabăra avocaților înțelegându-le rolul absurd și dificil, dar și a acuzatorilor, acceptându-le exagerările dincolo de procedură. Două ore de suspans, o sală întreagă stă cu sufletul la gură, așa cum o lume întreagă a stat cu zeci de ani în urmă în așteptarea verdictului.
Scenografa Gabi Albu a imaginat un decor simplu, interiorul unei săli de tribunal dreptunghiulare, în stânga pupitrele acuzării și apărării, în dreapta cel al judecătorului și banca martorilor. Central a plasat boxa acuzatului, o cușcă din sticlă, alături câteva obiecte de mobilier. Totul gri, cenușiu, aspru, lumina pică pe chipuri decupându-le în momente esențiale, lăsând rest scenei într-o penumbră angoasantă (Video design: Constantin Șimon, Imagini și Montaje Video: Mircea I. Anca). Pe peretele frontal față de public spectator al teatrului se proiectează imagini din momentele cheie ale ascensiunii lui Hitler, ca la final să apară chipuri de condamnați la moarte din rândul elitei naziste. De mare impact scenele filmate având în prim plan personajele din umbră, adevărații sforari ai lumii, cei ce au rațiuni în care compromisul, interesul actual și sigur, promiscuitatea se împletesc în numele binelui de stat. Imaginile trezesc subconștientul colectiv din amorțire, unesc trecutul cu prezentul și induc ideea teatrului documentar. Costumele sunt și ele anoste, sobre, pe linia caracterială a personajelor. Ilustrația muzicală (Nikita Dembinski) intensifică tensiunea spectacolului. Distribuția este completată de un număr impresionant de actori din toate generațiile.
Richard Bovnoczki (Adolf Eichmann) se decide pentru un joc interiorizat, încât ce ascunde personajul, nu se vede. Simți efortul actorului de a-și prinde personajul, de a-l descifra. Personajul său nu imploră mila, nici iertarea, nu pare a se scălda nici în albia călduță a resemnării. Bovnoczki posedă acea artă de a putea fi banal, dar și malefic, ridicol, dar și înspăimântător, derizoriu, dar și impozant. Spre deosebire de personajul Hess (din Decalogul după Hess de Alina Nelega), Eichmann nu manipulează, nu are charismă. Conștiința sa nu poate identifica libertatea de decizie, iar "binele" nu însemna respectul față de viața umană, ci a îndeplini porunca superiorilor în numele legii. Tocmai această placiditate intrigă, irită, înspăimântă. Relația cu soția (Verei Eichmann în interpretarea sensibilă și caldă a Dianei Dumbravă) nu aduce nicio fărâma de lumină în viața personajului principal, dimpotrivă, adâncește misterul nu neapărat al personajului, ci al Răului pe care el îl întruchipează.
Răzvan Popa (Moshe Landau) redă prestanța și verticalitatea personajului care se confruntă cu o mare provocare, reinstaurarea rolului imens al justiției, departe de orice pasiune sau tendință revanșardă. Mihai Călin (alternativ cu Axel Moustache) îmbracă personajul Gideon Hausner în revoltă, patimă, obsesie pentru dreptate. Vitalie Bichir în Gabriel Bach găsește acel echilibru și argument necesar oricărui reprezentant al acuzării, optând pentru un joc distant, cu economie de gesturi.
Ioan Andrei Ionescu deține datele interioare ale personajului, rațiune nesentimentală, simțul măsurii, spiritul justițiar și le transmite expresiv și esențializat în intervenții pline de substanță. Cosmina Olariu (Avocata Lisa Grude) întruchipează noua generație germană ce se luptă cu traume transgeneraționale încercând să le învingă prin asumarea unei vinovății colective.
Actorie de înaltă ținută în banca martorilor! Iuliana Moise, Irina Movilă, Ana Ciontea, Florin Călbăjos (alternativ cu Axel Moustache), Ovidiu Cuncea, Rodica Ionescu, Andrei Finți descifrează pertinent psihologia fiecărui personaj-martor în lipsa oricărei fărâme de patetism. Nu ai cum să nu aplauzi excelenta rostire în care pauzele deslușesc noi sensuri, oftatul ține loc de poveste. O amărăciune nesfârșită care nu explodează, o lumină a adevărului și a autenticității coboară peste aceste mărturisiri ce devin admirabile pledoarii nu pentru răzbunare, ci pentru justiție și adevăr.
A fost liniște la finalul unui spectacol de două ore la care nu a sunat niciun telefon. Nu au ieșit actorii la aplauze, așa că fiecare a plecat frământat de propriile sale gânduri. Respirația reprezentației a continuat să se simtă în aer. "Dramaturgul trebuie să tragă un semnal de alarmă, dar experiența cathartică pe care o oferă trebuie să-l întărească pe spectator să facă față acestor amenințări mai onest, mai curajos și cu o solidaritate mai profundă cu ceilalți din comunitatea sa. Scopul teatrului este de a prezenta spectacole care creează o experiență cathartică pentru spectator, care i-ar putea deschide ochii și inima către nouă conștiință." afirma dramaturgul cu zece ani în urmă (Fuse Theater Interview: Israeli Playwright Motti Lerner on Catharsis, Tikkun, "Hard Love," and Protesting a Play Without Reading the Script, 19 febr.2014).
Poate unii ne-am gândit la modelul german de toleranță amenințat de propriile sale exagerări, alții la declarația lui Netanyahu de a ataca Iranul, la profilul răufăcătorului, la pelicula Au revoir les enfants sau la cât de vinovați suntem fiecare în societatea noastră din ce în ce mai diformă și dezagregată. Personal m-am gândit la lagărul de la Terezin, dar și că ar fi nevoie de un spectacol realizat cu aceeași responsabilitate și pasiune pentru adevăr pe subiectele gulag și comunism. Și m-am convins încă o dată că teatrul se nutrește din adevăr, din neliniște, din interogații.
Notă: Motti Lerner a vorbit tranșant în 2024 despre războiul purtat de armata de ocupație în Fâșia Gaza și despre impactul enorm pe care l-a avut asupra vieților copiilor. Lerner a declara: "Nu vreau să fiu cetățean într-o țară care ucide 11 mii de copii în Gaza în numele meu? 11 mii de copii? Să mă protejez? Acest lucru îmi amintește de programul nazist Aktion T4 și de ceea ce a comis împotriva a patru mii de copii evrei". watanserb.com/israeli-playwright-motti-lerner-condemns-gaza-wars-child-toll-a-plea-for-humanity-amidst-madness/
La revedere, oameni!
(Foto: Florin Ghioca)
Procesul lui Eichmann de Motti Lerner
Traducere: Denise Idel (Hever Translations)
Regie: Mihai Călin
Scenografie: Gabi Albu / Muzica originală: Nikita Dembinski / Video design: Constantin Șimon / Imagini și Montaje Video: Mircea I. Anca
Regia tehnică: Costi Lupșa / Sufleor: Ana Barbu
În distribuție: Adolf Eichmann: Richard Bovnoczki, Vera Eichmann: Diana Dumbravă, Moshe Landau: Răzvan Popa, Gideon Hausner: Mihai Călin / Axel Moustache, Gabriel Bach: Vitalie Bichir, Dr. Robert Servatius: Ioan Andrei Ionescu, Avocata Lisa Grude: Cosmina Olariu, Teddy Kollek: Florin Călbăjos, Rolf Vogel: Emilian Oprea, Martor Arna Peretz: Iuliana Moise, Martor Rivka Yosselevska: Irina Movilă, Martor Esther Goldstein: Ana Ciontea, Martor Yehiel Dinur Katzetnik: Florin Călbăjos / Axel Moustache, Martor George Wellers: Ovidiu Cuncea, Martor Zivia Lubetkin: Rodica Ionescu, Martor Arieh Breslauer: Andrei Finți.