noiembrie 2024
Sâmbătă (2 noiembrie 2024), cvartetul Arcadia (Ana Török, Răsvan Dumitru, Traian Boală, Zsolt Török) și Sergiu Tuhuțiu, au urcat pe scenă, și au cântat, cum se spune, un șnur, impecabil, având în program compoziții Schumann și Haydn. Recitalul construit temeinic, a început cu niște studii executate exact cum se face. Cursiv, cu precizie, puteai să-ți potrivești metronomul după acești muzicieni. A urmat Sergiu Tuhuțiu la pian. Gândul mi-a mers direct la un recent discurs ținut la Ateneu, în omagiul lui Valentin Gheorghiu, unde violoncelistul, Marin Cazacu, spunea că existe anumite sunete, cântate de anumiți artiști, care devin sunetele lor. Sunetul Lipatti. Sau Sunetul Radu Lupu. Așa mi-a sunat ieri pianul lui Tuhuțiu.

Sergiu Tuhuțiu a studiat pianul la Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, iar ulterior și-a continuat studiile la Royal Academy of Music din Londra, și a fost laureat al mai multor concursuri internaționale de prestigiu, printre care Concursul Internațional de Pian "George Enescu" din România și Concursul Internațional de Pian din Los Angeles, Statele Unite.

Seara a continuat cu cvartetul fondat în 2006 la Cluj-Napoca cu cei patru instrumentiști care au studiat la Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca și la instituții prestigioase din străinătate, acumulând un palmares impresionant de premii și apariții pe scene internaționale.

Astăzi vă recomand câteva minute de dansuri, alături de Arcadia:


Sâmbătă, 2 noiembrie 2024, ora 19:00, Ateneul Român
Cvartetul Arcadia: Ana Török
(vioară), Răsvan Dumitru (vioară), Traian Boală (violă), Zsolt Török (violoncel) / Invitat: Sergiu Tuhuțiu (pian)
Program: Robert Schumann - Studii simfonice, op. 13 / Joseph Haydn - Cvartetul de coarde nr. 38, în mi bemol major, op. 50, nr. 3, Hob, III/46 / Robert Schumann - Cvintetul cu pian în mi bemol major, op. 44
Recital organizat în colaborare cu Centrul Național de Artă Tinerimea Română



On Saturday (2 November 2024), the Arcadia Quartet (featuring Ana Török, Răsvan Dumitru, Traian Boală, Zsolt Török) and pianist Sergiu Tuhuțiu, took to the stage and performed flawlessly, as they say, with a perfect flow. Their program included compositions by Schumann and Haydn. The recital was thoughtfully structured, beginning with studies executed precisely as they should be. Impeccable, with such precision that you could set a metronome by these musicians.

Next came Sergiu Tuhuțiu on the piano. My thoughts immediately turned to a recent speech given at the Atheneum in honor of Valentin Gheorghiu, where cellist Marin Cazacu mentioned that certain sounds, played by certain artists, become their own ones. The "Lipatti Sound," or the "Radu Lupu Sound." That's how Tuhuțiu's piano sounded to me yesterday. With his very own sound.

Sergiu Tuhuțiu studied piano at the "Gheorghe Dima" Music Academy in Cluj-Napoca, then continued his studies at the Royal Academy of Music in London. He has won numerous prestigious international competitions, including the "George Enescu" International Piano Competition in Romania and the International Piano Competition in Los Angeles, United States.

The evening continued with a piano and the quartet founded in 2006 in Cluj-Napoca. The four musicians, who studied at the "Gheorghe Dima" Music Academy in Cluj-Napoca and at renowned institutions abroad, have accumulated an impressive array of awards and appearances on international stages.

Today, I recommend a few minutes of dance with Arcadia:

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus