Un recital dens, cu muzică ce, în ciuda titlului, mi-a umplut sufletul de o incandescență sonoră benefică.
Aflasem încă de la Conferința de presă organizată la Modulul Cărturești, (din proximitatea Universității de Arhitectură și Urbanism din București), desfășurată la 13 septembrie 2024, despre ideile incitante, cu care, și de această dată, acești muzicieni erudiți și inimoși ne-au atras, la ediția a XIX-a Festivalului SoNoRo.
Ajungând la locul de desfășurare al celui de-al patrulea recitalul cameral SoNoRo, o întrebare mi-a străbătut mintea: de ce dintr-o citadelă aglomerată precum este Bucureștiul, tocmai acești 50 de oameni au dorit să asculte față-în-față cu interpreții, o anume muzică întrețesută cu fire invizibile de literatură și nu numai? Dintr-un pământ fertil, fiecare plantă își extrage doar acele elemente nutritive care o fac să vieze, cele care o fac unică. Probabil, ei, cei 50, căutau unda de frumos ce se opune depersonalizării.
Pe scena de la sala ARCUB, pianista Diana Ketler - directorul Artistic al Festivalului, a rostit câteva cuvinte introductive în engleză.
Revenea insistent unul: Darkness - obscur. Interesantă este atitudinea ființei omenești în fața întunericului: imposibilitatea de a distinge culoarea, atunci când predomină lumina puternică sau întunericul. Și totuși, urechile nu au pleoape. Timbrul sunetului ascultat rămâne vigil.
Speculam câteva motivații ale temei recitalului intitulat Orbirea. Primordială este conotația literară. Ensayo sobre la ceguera (Eseu despre orbire), al scriitorului portughez José Saramago, un roman cutremurător, o mărturie a neîncrederii autorului în societatea contemporană, incapabilă să-și gestioneze și să-și rezolve crizele. Într-un oraș anonim, populat de personaje fără nume, izbucnește o epidemie de orbire. Fără o cauză aparentă, în afară de cea morală, oamenii își pierd rând pe rând vederea și barbaria se instalează. Structurile politice nu pot reacționa decât prin represiune și curând apar lagărele. Din motive necunoscute, o singură persoană scapă de flagel. Este soția medicului oftalmolog (însă orb și el), cea care îi va conduce pe oameni spre lumină.
Alte argumente, legate de tematica recitalului Orbirea, se găsesc în biografiile unor compozitori precum Johann Sebastian Bach, care la senectute, a orbit, dar și în viața Mariei Theresia von Paradis [5], de la a cărei dispariție se împlinesc 200 de ani, muziciana care și-a pierdut vederea la o vârstă fragedă.
Ascultând muzica pe întuneric, atenția receptorului de artă trece de la faza extravertită spre una introvertită, către o simțire intimistă.
Ar mai fi ceva: mulți interpreți, pe scena de concert, cântă cu ochii închiși. Astfel, vizualul este substituit cu chinestezicul [6]. Un pianist poate cânta fără să privească clapele, fiindcă degetele sale știu calea.
Asemenea soției medicului din romanul lui Saramago, Eseu despre orbire, - eroină care se preface că și-a pierdut și ea vederea, dar rămasă lucidă, doar camuflată, uniformizată cu masele suferinde atinse de iraționalitate - tot astfel, interpretul care cântă Darkness, va fi de fapt ancorat în realitatea semantică a lucrării, evadând din obscuritate.
La sala ARCUB, în deschiderea recitalului cameral SoNoRo, publicul a ascultat prima piesă Sicilienne de Maria Theresia von Paradis, interpretată de violonista coreeană Mi-Sa Yang, acompaniată la pian de Diana Ketler. Pe scenă se mai aflau în așteptare, violoncelistul Andreas Brantelid și bas-baritonul Pauls Putnins.
Acest Andantino suav, în mi bemol major, a fost interpretat cu un sunet fin timbrat, foarte expresiv. Piesa este inspirată de mișcarea Larghetto din Sonata pentru vioară în fa major, op. 10, nr. 1 a lui Carl Maria von Weber, iar violonistul și compozitorul polonez Samuel Dushkin este autorul farsei muzicale (o piesă atribuită în mod greșit, dar intenționat, altcuiva).
Ascultam ritmul de Siciliană al viorii, susținut acordic de formulele ce conțineau troheul.
Melodia lină a viorii era acompaniată cu armonii splendide (secundacorduri de septimă ale contradominantei) și aducând surpriza cadenței dramatice.
După această piesă, aplaudată îndelung de către auditoriu, a urmat Allemanda din Suita nr. 6 pentru violoncel solo în re major, BWV. 1012 de Johann Sebastian Bach, interpretată de Andreas Brantelid. După cum a anunțat prezentatoarea serii, publicul a ascultat piesa cufundat în beznă și, la un moment, dat bas-baritonul Pauls Putnins a suprapus vocea sa, inițial cântând cu gura închisă (mmmm), pentru ca apoi să aducă în prim plan text cântat. Ce voce generoasă, cu rezonanță matură, foarte calitativă, ornată cu un vibrato învăluitor, aurit!
În aceeași atmosferă, recitalul cameral s-a încheiat cu Suita nr. 2 pentru violoncel solo în re minor, BWV. 1008, cântată integral în stil solemn Baroc, de către violoncelistul suedez-danez Andreas Brantelid. După Preludiu au urmat dansurile Allemande, Courante, Sarabande, Menuett I, Menuett II și Gigue.
Cercetări recente au sugerat că Suitele nu au fost neapărat scrise pentru violoncelul familiar cântat între picioare (da gamba), ci pentru un instrument cântat mai degrabă ca o vioară, pe umăr (da spalla).
Ascultându-l pe violoncelistul Andreas Brantelid, aveam impresia că aud mai multe instrumente deodată. Iar acest lucru se datora atât acordurilor și dublelor coarde executate cu măiestrie, cât mai cu seamă diferențierilor timbrale clare. Pe fiecare coardă, vocile erau astfel redate, încât păreau compartimente ale unui cor mixt (sopran, alto tenor și bas). Totul era realizat cu o minuțioasă stăpânire a emisiei, rezultat al mânuirii riguroase a arcușului. Frazarea conferită, urmărea așezările pe tonicile tonalităților unde se modula temporar, în general asezonate cu triluri (ce-și sporeau frecvența treptat). În Preludiu, violoncelistul a gradat tensiunea spre punctul culminant, aflat ca de obicei la Sectio Aurea. Cu câtă abilitate a reușit Andreas Brantelid să intoneze acele scări din Allemandă! Apoii, Courante s-a desfășurat alert. Sarabanda a adus eleganță și oftaturi meditative. În primul Menuet, admiram schimbările solicitante de acorduri și complexele încrucișări de coarde.
Este memorabilă interpretarea dată acestei Suite nr. 2 în re minor, de către inegalabilul Pablo Casals, înregistrare realizată în anul 1936, la London, Abbey Road Studios.
În finalul recitalului cameral SoNoRo - Ex libris, 2024, intitulat Orbirea, luminile din sală s-au aprins, și vraja muzicii s-a pitulat în inimile auditoriului, unde a alungat orice urmă de întuneric.
NOTE
[1] Mi-Sa Yang, violonistă de origine coreeană, s-a născut și a crescut în Osaka, Japonia. A studiat la Conservatorul Național din Paris (CNSMDP), absolvind un program postuniversitar de violonist de concert / solist, sub îndrumarea lui Olivier Charlier și a lui Jean-Jacques Kantorow. Mi-Sa a câștigat mai multe premii la concursuri internaționale, printre care amintim Premiul I la Concursul Internațional Yehudi Menuhin pentru tineri violoniști în 2000 și Premiul I în formula de trio (pian, vioară și violoncel) la cea de-a 55-a ediție a Concursului Internațional de Muzică "Maria Canals" din Barcelona, în 2009. De la debutul său orchestral, la vârsta de 12 ani, în Japonia, Mi-Sa a avut ocazia să interpreteze cu numeroase ansambluri prestigioase, precum London Mozart Players, Tokyo Symphony Orchestra, New Japan Philharmonic și Kyoto Symphony Orchestra. De asemenea, Mi-Sa Yang are grijă să își cultive talentul de muzician de cameră. A cofondat trioul "Les Esprits" împreună cu Adam Laloum și Victor Julien-Laferrière, iar din 2014 este membră a Cvartetului Ardeo. A susținut concerte la Concertgebouw din Amsterdam, Wiener Konzerthaus, Philharmonie de Paris, Théâtre des Champs Elysées, Les Salons en Musique din Londra, Kuhmo Chamber Music din Finlanda, Festival Musiq'3 din Bruxelles. A înregistrat la casa de discuri Sony Music Din 2022, Mi-Sa Yang a fost numită profesor asistent la clasa de vioară a lui Olivier Charlier, în cadrul CNSM din Paris.
[2] pianista Diana Ketler este născută în Letonia, la Riga; a început studiul pianului la 5 ani, încurajată de părinții ei. Diana și-a început cariera solo alături de Orchestra Simfonică Națională Letonă, la doar 11 ani. A concertat în Europa, Asia sau Statele Unite ale Americii. A cântat pe scene importante: Musikverein, Konzerthaus, Prinzregententheater, Carnegie Hall, Kennedy Centre, Wigmore Hall, Suntory Hall, Opera City Hall, Osaka Symphony Hall, Konzertgebouw sau Teatro La Fenice. Participă în mod regulat la festivaluri precum Lucerna, Gstaad, Boswil, Kuhmo Finlanda, Rheingau, Wiener Musikwochen, Carintischer Sommer sau Oxford Chamber Music. Membru fondator al Ansamblului Raro, Diana și colegii ei au fost recompensați cu mai multe premii pentru discurile înregistrate împreună, CD-uri lansate de Solo Musica din München. Alături de Răzvan Popovici, Diana este fondatorul platformei culturale SoNoRo, dar și al Festivalului Chiemgauer Musikfrühling din Bavaria. Din 2016 este Profesoară la Royal Academy of Music din Londra. Din toamna anului 2018 este membră a catedrei de muzică de cameră de la Haute École de Musique din Geneva. Pianista a primit din partea statului leton Great Music Award, cea mai înaltă distincție letonă din domeniul muzical.
[3] violoncelistul Andreas Brantelid, s-a născut la Copenhaga, în 1987, și-a făcut debutul ca solist la vârsta de 14 ani în concertul Elgar alături de Royal Danish Orchestra din Copenhaga. Astăzi, Andreas este unul dintre cei mai căutați artiști din Scandinavia, câștigând aprecierea criticii mondiale. Spectacolele sale recente includ apariții la o serie de orchestre de renume mondial, precum London Philharmonic, BBC Symphony și BBC Philharmonic Orchestras, Tonhalle Orchestre Zurich, Yomiyuri Nippon Symphony, Netherlands Radio Philharmonic, Seattle Symphony, Frankfurt Radio Symphony Orchestra, dar și toate orchestrele majore din țările nordice. Printre muzicienii care l-au inspirat și l-au influențat puternic pe Andreas se numără pianistul Bengt Forsberg și violonistul Nils-Erik Sparf, cu care Andreas a interpretat începând cu 2002 în diferite formate de muzică de cameră. A câștigat numeroase premii, precum cele de la Concursul Eurovison pentru tineri muzicieni din 2006, Concursul Internațional Paulo Cello din 2007. În 2018 a devenit director artistic al Festivalului Internațional de Muzică de Cameră Stavanger. Andreas cântă pe un instrument Stradivarius "Boni-Hegar" din 1707, care i-a fost pus la dispoziție prin sprijinul generos al colecționarului de artă norvegian Christen Sveaas.
[4] bas-baritonul Pauls Putnins are o carieră internațională și a cântat cu orchestre precum Philharmonia și Royal Philharmonic Orchestra din Londra, Filarmonicile din Moscova și București și Orchestra Națională Rusă, cuprinzând un repertoriu vast, inclusiv toate Pasiunile de Bach, Elijah de Mendelssohn și Simfonia a IX-a de Beethoven. Înregistrările sale includ Ferrondo în Maria Stuarda regina di Scozia de Mercadante, Ricardo în Margherita D'Anjou de Meyerbeer (Opera Rara); Everyman în Everyman de Walford Davies (Duton), precum și DVD-uri cu producția La bohème de Jonathan Miller la ENO (Warner Classics) și producția Lehnhoff a Boulevard Solitude de Henze la Liceu, Barcelona (Euroarts). Aparițiile în operă includ Colline / La bohème (ENO, Opéra de Nancy); Raimondo / Lucia di Lammermoor (Opera Colorado, Denver și Orchestra Națională Rusă, Moscova); Escamillo / Carmen (Opera din Noua Zeelandă); Conte / Le nozze di Figaro (Opera din Scoția), Leporello / Don Giovanni, Conte / Le nozze di Figaro (Opera Națională Letonă, Teatru Manoel, Valletta, Malta); Lilaque le Fils / Boulevard Solitude (Teatro Carlo Felice, Genova și Gran Teatre del Liceu, Barcelona); Collatinus / The Rape of Lucretia (Sankt Petersburg și Riga); Reinmar / Tannhäuser (Barcelona) și Lorenzo / I Capuleti e i Montecchi. Aparițiile în Marea Britanie includ Nettuno / Idomeneo și Armoured Man and Priest / Die zauberflote (Glyndebourne Festival Opera); Nettuno / Idomeneo și Angelotti / Tosca (ENO); Don Fernando / Fidelio (Garsington); Dutchman / The Flying Dutchman (OperaUpClose), Imperial Commissioner / Madama Butterfly și Ramfis / Aida (Royal Albert Hall); Flavio (Early Opera Company); Ariadne și La traviata (Birmingham Opera Company).
[5] Maria Theresa von Paradis (1759-1824) a fost o muziciană și compozitoare austriacă care i-a cunoscut pe Antonio Salieri, Josph Haydn și Christoph Willibald Gluck. Iar prietenul ei apropiat, Wolfgang Amadeus Mozart, i-ar fi dedicat Concertul nr. 18 pentru pian și orchestră în si bemol. major.
[6 ] chinestezie, totalitatea senzațiilor care reflectă mișcările omului și ale părților corpului său.