Pentru mine, a reprezentat al doilea eveniment la care am asistat la Muzeul MINA din București, după cel desfășurat la 29 august 2024 «Poema Română», pentru promovarea Concursului Internațional George Enescu 2024, în cadrul căruia am ascultat o înregistrare a lucrării enesciene, op.1, amprentată de proiecții impresionante de imagini din natura țării noastre, precum și de câteva documente, puse la dispoziție de Muzeul George Enescu, legate de viața și activitatea marelui muzician. Un spectacol reușit, foarte interesant, pe care l-am comentat aici.
De astă dată, la MINA, am avut satisfacția de a asculta muzica pe viu -datorită lui Răzvan Popovici și Dianei Ketler (SoNoRo) - cei doi înfățișând un program muzical, ales cu mare rafinament, având desigur, legături cu titlul L'heure bleue: Le soir din Două piese pentru violă și pian de Louis Vierne; Chanson de nuit, op. 15, nr. 1 de Edward Elgar; The Dew Fairy din Suita The Hour Glass, H. 148 de Frank Bridge; Pièce en forme de Habanera de Maurice Ravel; Cloches à travers les feuilles din Images de Claude Debussy; Meditație din oprea Thaïs de Jules Massenet; Lullaby de Rebecca Clarke; prima parte din Sonata pentru pian în re major. op. 24 nr. 3 de George Enescu; La Gitana de Fritz Kreisler; Pensiero & Allegro Appassionato de Frank Bridge; Dusk din Suita The Hour Glass, H. 148 de Frank Bridge și Morpheus de Rebecca Clarke.
Concertul L'heure bleue este inspirat de perioada crepusculului, cunoscută ca ora albastră, propice creării unei atmosfere contemplative, plină de emoții benefice. Acest moment al zilei a fost o sursă de inspirație pentru compozitori, pictori și poeți, care au creat opere nemuritoare. Într-un interviu [2], Răzvan Popovici descria ora albastră, ca pe un fenomen natural, ce are o semnificație deosebită în cadrul experienței imersive, datorită câtorva aspecte: "semnificația vizuală - lumina specifică acestei perioade creează un contrast natural unic, care poate fi amplificat în cadrul experienței imersive, pentru a intensifica percepția vizuală și a oferi o experiență estetică profundă; starea emoțională - ora albastră evocă adesea o stare de introspecție și tranziție, reflectând natura transformativă a acestei experiențe artistice, care îmbină contemplarea cu emoția; metafora conceptuală - această perioadă simbolizează tranziția dintre zi și noapte, fiind o metaforă perfectă pentru fuziunea dintre arta tradițională și inovația științifică, ambele explorate în cadrul proiectului."
La intrarea în sală, după scanarea biletului, fiecărui spectator îi era montată o brățară de hârtie pe încheietura mâinii, și primea un bilețel cu un cod QR, pentru un chestionar.
Se știe că expunerea la stimuli complecși și imprevizibili conduce la o activare diversificată a rețelelor neuronale. Această activare extinsă este asociată cu o experiență perceptuală mai bogată, o atenție susținută și o formare mai puternică a evenimentelor memorate. În spectacolul de la Muzeul MINA, au fost introduse elemente de imprevizibilitate controlată (vizuale, auditive și olfactive), precum niște puncte de exclamație cognitive, ceea ce face ca fiecare percepție să fie unică, adaptându-se implicit la procesarea neuronală individuală a fiecărui spectator [3].
În ceea ce privește simțul olfactiv, studiile arată o creștere a dorinței de cumpărare cu 80%; clienții au tendința să cumpere mai mult dacă spațiul în care intră este aromatizat. De asemenea, clienții își amintesc de spațiile în care persistă un miros plăcut, pentru că trei sferturi dintre emoții sunt generate de miros; astfel că foarte mulți dintre clienți vor reveni într-un spațiu care miroase plăcut, pentru că se tinde spre a repeta o experiență plăcută.
Înainte de începerea recitalului instrumental, pe pereții sălii rulau imagini care să inducă ideea de lumină difuză, care se răspândește după apusul Soarelui sau înainte de răsăritul lui. Zăream Luna, cu fazele ei și chiar o eclipsă a satelitului natural al Pământului; ea era admirată de bărbați întorși cu spatele spre bolta cerească înstelată. Toți purtau pălării întunecate.
Recitalul celor doi muzicieni, Răzvan Popovici și Diana Ketler a început cu piesa Le soir (Seara) pentru violă și pian de Louis Vierne. O muzică armonioasă, cu o melodie largă, lirică și caldă, ce se desfășura cu delicatețe, într-un tempo de Andante quasi Adagio.
Impresionantă a fost puterea de concentrare a interpreților, care au făcut un efort suplimentar să cânte, dat fiind eclerajul în continuă schimbare a intensității și a saturației de culoare, dat de procesul tranziției de la o imagine la alta, prin metamorfozare, dizolvare, atenuare, zbor spre interior.
Ca spectator eram practic 'înghițit' : îmi fugea privirea de la interpreți la imaginile proiectate. Zăream sirene tolănite, apoi două nuduri (masculin și feminin), întorcându-și doar capul, totul învăluit în nuanța dominantă de albastru. Pianul acompania cantilena violei cu o figurație în arpegii unduioase, creând o atmosferă acvatică. Totul s-a topit într-un sunet acut prelung al violei, în pianissimo.
A urmat Chanson de nuit, de Edward Elgar în interpretarea acelorași artiști.
Pe pereți se vedeau proiectate dealuri, copaci umbriți, iar ceața se ridica încet. Gândul mă ducea la versul eminescian "Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână", din Sara pe deal.
Diana Ketler a interpretat splendid miniatura The Dew Fairy (Zâna Rouă) din Suita de basm The Hour Glass (Clepsidra), H. 148 de Frank Bridge, compusă în anul 1917.
Clipocitul pianului era splendid, iar lejeritatea cu care se succedau sunetele parcă îți atingeau epiderma, îți zburleau simțul tactil. Proiecțiile înfățișau un peisaj forestier, în care oameni se plimbau în noapte.
Apoi, câteva arătări feminine uriașe îmi sugerau Ielele - fecioarele zănatice din folclorul nostru, având o mare forță de seducție și puteri magice: Măiestrelor, prin văzduh zburați / pe iarbă lunecați / și pe valuri călcați / vă duceți în locuri depărtate / în baltă, trestie, pustietate / unde popă nu toacă / unde fată nu joacă. Ritmul muzicii devenea dansant la un moment dat.
A urmat Pièce en forme de Habanera (Piesă în formă de habaneră) de Maurice Ravel. Un cântec fără cuvinte, în care compozitorul francez a luat drept model dansul spaniol lent și sufocant numit habanera.
Ascultam cum mâna stângă a pianistei desfășura ostinato-ul acestui dans originar din Cuba. O anume atmosferă de lâncezeală rezultă aici din suprapunerea de elemente melodice ce combină ritmuri binare și ternare, melisme vocale măsurate, ori libere. Unele formule ornamentale evocau mai degrabă un Orient fantastic. Armoniile modale poartă însă, semnătura lui Ravel, fără a folosi împrumuturi din tradițiile orale ale Peninsulei Iberice. Culorile minore care domină la începutul piesei, în episodul final sunt articulate subtil și predominând acum culori majore.
Vedeam imagini cu dansatoare în rochii roșii, cățărate pe pantofi negri, cu tocuri, arătându-și rotunjimile voluptoase.
Cloches à travers les feuilles (Clopote prin frunze) din Images de Claude Debussy. O muzică scrisă pentru pian solo, utilizând un limbaj hexatonal (exclusiv din tonuri).
Pe pereți rulau imagini cu păduri de foioase, având frunzele îngălbenite, printre care se strecurau raze alburii de lumină. Copaci dezgoliți cu crengi contorsionate, devenea schilozi. Niște personaje se plimbau prin apă, cu picioarele până la genunchi.
Muzica din Meditația de Jules Massenet, din opera sa Thaīs, era asociată cu imaginea unei fete în alb, pe ochii căreia sălășluia un fluture enorm.
Andante religioso, venea parcă dintr-o lume a nevăzutelor.
Aripile de fluture ar fi putut semnifica o pereche dintre aripile unui serafim. Apoi, fata primea un voal imens alb pe cap, precum o mireasă, probabil a lui Iisus. În opera lui Massenet, adevărata puritate a inimii curtezanei lui Venus este dezvăluită de abia în final, când Thaīs, pe patul de moarte, se convertește la creștinism.
Publicul a ascultat în continuare piesa Lullaby pentru violă și pian compusă de de Rebecca Clarke.
Un lac cu mici insule plutitoare, Din plaur a apărut o prințesă.
Prima partea din Sonata pentru pian în re major. op. 24 nr. 3 de George Enescu a fost interpretată cu multă dăruire de Diana Ketler, în timp ce imagini cu fete rulau pe pereții sălii.
Apoi, apăreau alte fete, care înotau și li se vedea doar capul; acesta se transforma în bulgări vegetali și în baloane.
Am ascultat pe urmă, piesa La Gitana de Fritz Kreiler, după un cântec țigănesc arabo-spaniol din secolul al XVIII-lea.
În acest Allegro moderato, quasi Recitativo, Răzvan Popovici a dezvăluit frumusețea fioriturilor, cele care se intercalau între sunetele statice. Septolete de șaisprezecimi zburau și se dilatau, într-o cadență ad libitum, brillante, cântate cu velocitate și cu o agogică măiestrită. Ceva semăna cu atmosfera din Melodii lăutărești (Aires Gitanos), op. 20 de Pablo de Sarasate. Și de această dată, acompaniamentul de pian a fost foarte atent realizat, bine reliefat. uneori printr-un glissando ascendent. Interesantă și agogica adoptată: animato și vivo, contrabalansând pochissimo ralentando, più lento. Erau subliniate unele sunete importante (con accento doloroso). conferind un aer patetic muzicii.
Vedeam proiectate simultan imagini ale unor fete primitive, ce-mi aduceau aminte de tablouri pictate de Paul Gauguin, cu femei din Tahiti.
Au urmat piesele Pensiero & Allegro Appassionato de Frank Bridge.
Pe pereți apăreau imagine de șevalete cu tablouri montate pe ele, ce reprezentau nori. Acei nori se mișcau orizontal și ieșeau lin din tablou lateral. Apoi, șevaletul devenea oval, precum o oglindă magică pe care o fată o ținea în mâini. Draperii și cortine bej jonglau ca bătute de vânt.
Piesa Dusk pentru pian solo, compusă de asemenea de Frank Bridge, era însoțită de imagini cu o pădure de copaci stilizați.
În ultima lucrare, Morpheus de Rebecca Clarke, viola cânta cu surdină, acompaniată de pian.
O muzică ce evoca pe zeul grec al viselor, Morpheus - fiu al Somnului și al Nopții. O muzică ce sugera starea de calm era însoțită de imagini cu porumbei uriași, zone lacustre cu ceață, pe care niște bărci pluteau și se transformau. Piesa se încheia cu flageoletele violei, ca niște vise ce se risipesc în neant.
Am reușit, după acest spectacol, ieșind în stradă, să fac diferența între experiența imersivă negativă a stresului dat de traficul urban nebun, și experiența imersivă pozitivă, conferită de artă, mai precis de sincretismul artelor vizuale, auditive, olfactive, de cele temporale și statice.
L'heure bleue reprezintă un demers unic și inovator în spațiul cultural românesc, care vizează să schimbe paradigma concertului clasic și să ofere o experiență imersivă, complexă și integratoare a receptării muzicii clasice.
NOTE
[1] MINA - Museum of Immersive New Art este primul spațiu imersiv din România și cel mai mare centru de New Media Art din Europa de Sud-Est. Este un proiect conceput de OneNight Gallery și LePetit.
Mina Museum - Museum of Immersive New Art
[2] republica.ro/ora-albastra-proiect-imersiv-ce-combina-muzica-vizualul-si-olfactivul
[3] Din echipa de consultanță științifică fac parte: conf. univ. dr. Dragoș Cîrneci - Universitatea București, CInetic, Institutul Central de Cercetare Științifică al Universității Spiru Haret; asistent univ. dr. Robert Zgarbură, medic specialist psihiatru; Florin Sebastian Piscociu - masterand în neuropsihologie clinică la Tilburg University; Léa Chibany - doctorandă în neuroștiință clinică și cognitivă la L'université de Bordeaux și Michelangelo Tani - doctorand în neuroștiință cognitivă la Sapienza Università di Roma.