Her Story, Her Future s-a remarcat prin crearea unui spațiu sigur și susținător în care participantele au avut ocazia să își dezvolte abilitățile, să își prezinte proiectele și să facă networking cu profesioniști din industrie.
Activitățile principale din cadrul programului au inclus:
Sesiuni de mentorat: Fiecare participantă a beneficiat de patru sesiuni de mentorat individual, două sesiuni de grup și două întâlniri suplimentare.
Industry talks: Întâlniri în cadrul festivalurilor internaționale de film European Film Festival Palic și Alexandre Trauner Art/Film Festival, unde participantele au discutat despre provocările și oportunitățile din industrie.
Pitch internațional online: Participantele și-au prezentat proiectele de film în fața unui juriu internațional format din Anamaria Antoci (România), Anna Kasimati (Grecia) și Lidia Damatto (Brazilia). Premiul de 1.000 EUR a fost acordat Andrei Hera pentru proiectul Wild Fruit, iar o mențiune specială a fost oferită Ioanei Bugarin pentru proiectul Witches.
"A crea un spațiu în care femeile profesioniste să se susțină și să se inspire reciproc a fost un vis devenit realitate", a declarat Mirona Radu, fondatoarea programului. "Pitch-ul online le-a oferit participantelor platforma necesară pentru a-și prezenta proiectele în fața experților din industrie, însă adevărata reușită constă în mediul de suport și colaborare pe care l-am construit împreună."
Feedback-ul primit a fost excelent, atât din partea mentorelor, cât și a participantelor, iar un studiu realizat în cadrul proiectului a evidențiat nevoia continuă de mentorat în industria filmului, accentuând importanța unui program dedicat femeilor.
Continuarea programului: Pentru viitor, Creatrix Fama își propune să extindă programul, incluzând dezvoltarea unei aplicații mobile care să ofere mentorat personalizat bazat pe inteligență artificială și să faciliteze accesul la resurse valoroase pentru femeile din industria filmului. Programul "Her Story, Her Future" își continuă misiunea de a susține diversitatea și incluziunea în industria cinematografică și de a oferi o platformă de dezvoltare continuă pentru femeile din acest domeniu.
www.facebook.com/HerStoryHerFuture
www.instagram.com/herstoryherfuture
Her Story, Her Future - program de mentorat pentru femeile din industria filmului #2 este un proiect cultural produs de Creatrix Fama și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri: European Film Festival Palic, Alexander Trauner Art/Film Festival
Parteneri media: IQads, Ziarul Metropolis, LiterNet, Filme-Cărți.ro, Happ.ro, Cinefan, Movienews, Aarc - All About Romanian Cinema, Spotmedia, Cinefilia, CineGhid, Munteanurecomandă.