decembrie 2024
Să asculți Dvořák din primul rând, din zona violonceliștilor și contrabasiștilor, este o experiență aparte. Concertul a fost compus pentru prietenul său, violoncelistul Hanuš Wihan, care i-a cerut lui Dvořák, timp îndelungat, să compună un concert pentru violoncel. Totuși, compozitorul refuza constant, spunând că violoncelul era un instrument orchestral excelent, dar insuficient pentru un concert solo. Dvořák aprecia registrul mijlociu al violoncelului, însă critica sunetul nazal al registrului înalt și "mormăitul" basului. Așa încât, într-o scrisoare, Dvořák a mărturisit că decizia de a compune un concert pentru violoncel l-a surprins chiar și pe el.

Solistul Jan Sekaci a început să studieze violoncelul la vârsta de 10 ani, în orașul său natal, Oradea, la Liceul de Arte. Între 2015 și 2020 a studiat cu Octavian Lup la Colegiul Național de Arte "Dinu Lipatti" din București. A participat trei ani consecutiv la Clasa de Excelență de Violoncel condusă de Gautier Capuçon, iar din 2020 studiază la Academia Barenboim-Said din Berlin, cu Frans Helmerson. Interpretarea lui Sekaci a fost fantastică, iar bisul oferit de acesta a fost pe măsură.


După pauză, a urmat Simfonia nr. 9 în mi minor, op. 95 - "Din Lumea Nouă". La premiera de la Carnegie Hall, fiecare parte a simfoniei a fost întâmpinată cu aplauze furtunoase, iar Dvořák s-a simțit obligat să se ridice și să se încline în fața publicului. Eu nu aș fi putut face asta din primul rând. Am închis ochii, mi-am așezat capul pe umărul prietenei mele și am aplaudat (în mintea mea) nu doar între părți, ci și între numeroase măsuri.

Vineri, 6 decembrie 2024, ora 19:00, Sala Radio
Orchestra Națională Radio
Dirijor: Gabriel Bebeșelea
Solist: Jan Sekaci (violoncel)
Program: A. Dvořák: Concertul în si minor pentru violoncel și orchestră, op. 104 & Simfonia nr. 9 în mi minor, op. 95 - "Din Lumea Nouă"


Listening to Dvořák from the front row, near the cellists and double bassists, is a unique experience. The concerto was composed for his friend, the cellist Hanuš Wihan, who had long asked Dvořák to write a cello concerto. However, the composer consistently refused, stating that the cello was an excellent orchestral instrument but insufficient for a solo concerto. Dvořák appreciated the cello's middle register but criticized the nasal sound of the high register and the "mumbling" bass. Despite this, in a letter, Dvořák admitted that the decision to compose a cello concerto surprised even himself.

The soloist, Jan Sekaci, began studying the cello at the age of 10 in his hometown, Oradea, at the School of Arts. Between 2015 and 2020, he studied under Octavian Lup at the "Dinu Lipatti" National College of Arts in Bucharest. He participated for three consecutive years in the Cello Excellence Class led by Gautier Capuçon, and since 2020, he has been studying at the Barenboim-Said Academy in Berlin under Frans Helmerson. Sekaci's performance was fantastic, and his encore was equally impressive.


After the break, Symphony No. 9 in E minor, Op. 95 - The New World followed. At its premiere at Carnegie Hall, each part of the symphony was greeted with thunderous applause, and Dvořák felt compelled to stand and bow to the audience. I could not have done the same from the front row. I closed my eyes, rested my head on my friend's shoulder, and applauded (in my mind) not just between the movements but also between numerous measures.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus