Poate fi riscant să cunoști foarte bine o melodie, o piesă, și, de entuziasm, s-o cânți la un concert. S-a întâmplat, de altfel, la un musical - este caz real -, iar concertul, până la urmă, a fost întrerupt. Știind la ce merg la Ateneu ieri, 10 ianuarie 2025, am avut reale emoții. Știu bine, din fredonat, din minte, din acorduri, din măsuri, tot ce urma să fie interpretat. Întâmplător, am și nimerit un loc la avanscenă, deci un fredonat ar fi fost catastrofal.
Lucrurile s-au derulat astfel, însă. În prima parte a serii, Brahms a fost reprezentat de o zână și un magician. Zâna, renumita violonistă japoneză Sayaka Shoji, este o prezență constantă pe marile scene ale lumii. Pe lângă activitatea concertistică, Shoji este totodată și o artistă multidisciplinară. În 2007, a creat un proiect vizual-muzical, numit Synesthesia, unde a expus picturi în ulei și artă video. O explozie multisenzorială a fost prima oră. Eu, una, absorbită atât de acest sunet specific violonistei, dar și de proximitatea față de dirijorul Lionel Bringuier, am uitat cum și când a trecut prima parte. Nu știu când au început aplauzele, nu pot să descriu ovațiile. Poate aș putea, însă nu aș avea cum să descriu zâmbetul, prezența, puterea, eleganța și sunetul ei.
Emoțiile, însă, au revenit. Urmau doi compozitori francezi sub bagheta unui dirijor francez, cu o carieră internațională impresionantă și cu un program de o frumusețe deosebită: Marea de Claude Debussy și Valsul de Maurice Ravel. Adaug un risc. Am tendința - există? - de a analiza, compara, poate chiar și critica diferitele interpretări ale unor compoziții similare: ritmul, pauzele, momentele în care intră anumite instrumente, și așa mai departe. Mi-am propus să uit de toate termenele de comparație și speram să reușesc. Nicio șansă nu am avut să rezolv eu aceste probleme. Bringuier a dirijat o mare superbă. Incomparabilă cu altele. Totul a fost potrivit. Armonic. Neașteptat comme il faut.
Valsul? Imposibil de descris. Deja știu că acest concert va fi devenit unul memorabil pentru totdeauna. Marea și Valsul de ieri, exact din locul în care stăteam, având parte atât de un sunet spectaculos - un pic chiar mai aproape de flaut, foarte aproape de harpă - și cu o proximitate arogant de apropiată de extraordinarul Bringuier, au redefinit frumosul meu.
Vă rog frumos să porniți ecranul mare, proiectorul, televizorul cu cea mai mare diagonală, și acordați 20 de minute acestui dirijor care mi se pare că este într-o simbioză cu Ravel:
Vineri 10 ianuarie 2025, ora 19:00
Orchestra Filarmonicii George Enescu
Dirijor: Lionel Bringuier
Solistă: Sayaka Shoji (vioară)
Program: Johannes Brahms - Concertul în re major pentru vioară și orchestră, op. 77 / Claude Debussy: Marea / Maurice Ravel - Valsul
It can be risky to know a melody or a piece of music too well and, and out of enthusiasm, to sing it at a concert. This happened during a musical, true story, the concert ended up being interrupted. Knowing the repertoire, I was heading to at the Athenaeum yesterday, 10 January 2025, I felt genuinely anxious. I know by heart, from humming, from memory, from chords, from measures, everything that was about to be performed. By chance, I ended up in a front-row seat, so even a whisper of humming would have been catastrophic.
Here's how things unfolded. In the first part of the evening, Brahms was brought to life by a fairy and a magician. The fairy, renowned Japanese violinist Sayaka Shoji, is a constant presence on the world's greatest stages. Besides her concert activity, Shoji is also a multidisciplinary artist. In 2007, she created a visual-musical project, Synesthesia, where she exhibited oil paintings and video art. The first hour was a multisensory explosion. I, utterly absorbed by the violinist's unique sound and the proximity to conductor Lionel Bringuier, lost track of time. I don't know when the applause started or how to describe the ovations. Maybe I could, but I could never describe her smile, her energy, her power and her presence.
The emotions returned, though. Up next were two French composers under the baton of a French conductor with an impressive international career and a program of extraordinary beauty: La Mer by Claude Debussy and La Valse by Maurice Ravel. There's an another risk I will mention. I (only me?) have a tendency to analyze, compare, and even critique different interpretations of similar compositions: rhythm, pauses, the moments when certain instruments enter, and so on. I promised myself I'd let go of all comparisons and hoped I'd succeed. But I had no chance to solve these "problems" by myself. He did: Bringuier conducted a magnificent sea. Incomparable to others. Everything was perfect. Harmonious. Unexpectedly comme il faut.
La Valse? Impossible to describe. I already know this concert will remain unforgettable forever. The sea and the waltz from yesterday, exactly from the spot where I was sitting, surrounded by spectacular sound - closer to the flute, very close to the harp - and with an almost arrogantly intimate view of the extraordinary Bringuier, redefined beauty for me.
Please, turn on the big screen, the projector, the largest television you have, and give 20 minutes of your time to this conductor, who seems to me in perfect symbiosis with Ravel: