Prezentul ca istorie a cinematografului. Hollywood și MAGA-Trump: cinema, tv, rețele de socializare

Cinematograful american hollywoodian și-a legat poveștile prin contract de destinul comunității. La începuturile Hollywood-ului a existat un contract între studiourile de producție și societate - puteți căuta "Hays code" pentru mai multe detalii despre acest decalog -, prin care cinematograful se angaja că va respecta idealurile societății americane (niciodată nu va întina simbolurile naționale americane, întotdeauna amorul va fi sugerat, nu reprezentat explicit, întotdeauna binele va învinge) și, în schimb, societatea se angaja că nu va cenzura - nu va avea motiv să cenzureze - filmele. Prin acest cod, comunitatea încredința cinematografului proiectul său de ordine socială. Visul american - să ai un loc de muncă pe care să îl respecți și, prin el, să fi respectat în societate: astfel ai parte de împlinire obiectivă; prin serviciu cîștigi banii necesari unei vieți decente și poți lega o familie, ea fiind imaginea împlinirii tale subiective; prin aceste reușite sociale trăiești în respect reciproc cu autoritatea statală și divină, ca formă prin care istoria se împlinește - devine produsul de export american cu cel mai mare succes, și contribuie la promovarea limbii engleze ca limbă universală și, într-o măsură, menține moneda americană ca una "universală" (termen aristotelic prin care desemnăm elementul primordial, care se transformă în orice obiect fără să se piardă pe sine ca valoare). Prin exportul de film pe mapamond, prima globalizare o face filmul american, cel care susține imaginea US ca tărîm al făgăduinței în mentalul colectiv.

Fascinația cinematografului stă în posibilitatea sa de a pune în fața ochilor noștri istorii în mod similar celui în care noi (mintea noastră) lucrează cu datele vieții noastre. Rememorăm poveștile vieții noastre în imagini vii; răstălmăcim faptele prezentului și planificăm momentele zilei următoare în imagini emoționante. Un cinema interior, viu, imediat, prezent.

Cinematograful narează poveștile sale similar modului în care se derulează viața - cu o aparentă ordine, cu probleme care trebuie rezolvate, cu interacțiuni palpitante, cu soluții și cu efort care vin să reașeze lumea pe făgașul așteptat: cel al ordinii. Narațiunea clasică hollywoodiană (unde clasic nu e doar "de demult", e prezent și azi la mall sau acasă, pe Netflix și pe orice platformă unde vedem filme americane de succes) urmează un tipar narativ în care avem trei momente cheie (Tzvetan Todorov e o sursă aici) - introducerea ne prezintă o lume în care lucrurile sînt în ordine, intervine ceva și intriga aceasta introduce un anumit grad de dezordine personală sau colectivă care trebuie depășită, personajele luptînd pentru a restabili ordinea. Propriul minții umane este imaginea (textul care explică imaginea este tot o posibilitate deja înscrisă în imagine - imaginea și traducerea ei sub formă de text fiind în fapt actul lingvistic prin care mintea exprimă faptele din realitatea exterioară persoanei și din realitatea interioară persoanei). Sîntem modelați să lucrăm cu imagini, un exemplu simplu care să ne ajute să înțelegem fiind acesta: atunci cînd sîntem inconștienți, în somn, visăm - adică mintea noastră derulează un conținut imagistic (care leagă un sens în relație cu viața noastră); înțelegerea realității sub forma imaginilor este specificul operării mintale. [povestea pe larg e în Timp și conștiință în cinema, mergem acum la istoria care ne duce la Trump, ea însăși detaliată în carte - iar întîmplarea face să fie detaliată cu trecere prin Ucraina, prin fenomenul Maidan (în relație cu filmul omonim al lui Sergei Loznitsa, vorbeam de nevoia comunității de a găsi o voce, pe care ei și, prin ei, noi, toți cei umiliți de Trump și Vance în Biroul Oval, o găsim în Zelenski.)]

În prima perioadă în care Hollywood-ul implementează contractul - anii 1920-1950 - dezordinea e rezolvată de agenții comunitari: polițistul, primarul, medicul, persoana care are probleme; ordinea vine prin angajamentul autorității sau persoanei față de cauza socială; ordinea e în puterea omului, e un fapt de încredere între noi. Binele este la îndemînă, legea îl apără.

După o perioadă de criză a Marilor Studiouri (anii '60-'70, în care filmul american portretizează impasul comunității și caută să observe personaje non-conformiste - filme ca Easy Rider al lui Denis Hopper, sau Mean Streets al lui Martin Scorsese), Hollywood-ul inventează un nou set de eroi salvatori - nu mai sînt oameni obișnuiți, ci oameni cu calități excepționale: Arnold Schwarzenegger luptă cu dușmanii comunității în istorii mitice (Conan), în istorii în care amenințarea e "străină" - de dincolo de lumea civilizată (Predator), Rambo (personajul mai mare decît Stallone) luptă cu inamicii, Chuck Norris, Luke Skywalker... Doar personajul substanțial, cel care iese din rînd, liderul unei generații, forța (atletul-om-bine-pregătit-și-cu-forță-mentală) poate salva omenirea (comunitatea-omenire).

Hollywood-ul contemporan e cu super-eroi: Batman, Superman... ei există în cultura populară de 80 de ani, dar local (pe piața culturală americană, în special), în desene 2D, nu la dimensiunea și realismul pe care le vor face posibile cinematograful și, imediat, jocurile video. Dacă rezolvarea problemelor comunității necesită prezența super-eroilor, simbolic, comunitatea nu mai are salvare. Problemele ei nu pot fi rezolvate fiindcă nu există super-eroi decît în ficțiune. Comunitatea e abandonată în ficțiune: trăiește salvarea ritualic, la cinema, pe rețele de socializare, ca dorință exprimată, nu ca acțiune reală, îndeplinită.

Proiectul salvării imposibile a fost preluat de toate platformele media care au dorit să repete rețeta cinematografică: problemele tale sînt importante, ți le servim pe micul ecran - și capitalizăm de pe urma confruntării cu realitatea în visul ritualic. Apoi, rețelele de socializare devin studioul în care orice om e actor în visul propriu de mărire: tu ești aici ca imagine, poți fi viral și, astfel, vei avea succes (bani). Media-societatea continuă să eroizeze omul-providențial, cel care iese din rînd și are succes. Bani, celebritate, și mai mulți bani. Visul american reduce ecuația largă, pro-socială, la bani.

Cine e în prim-planul reflectoarelor are bani și cine are bani e în prim-planul reflectoarelor, e vizibil. Omul-cu-bani este eroul zilei. Fiindcă a reușit (s-a salvat?), a meritat, este exemplarul primordial al comunității. Din ce în ce mai bogat, din ce în ce mai vizibil. Oamenii bogați. Eroii zilei. Cei pe care îi invidiem și a căror stare o visăm. Într-o istorie în care "eu" am din ce în ce mai puțină substanță: visez visul său, repet mimetic efectele sale (visez succesul și îl simulez prin ce pot), îl aduc în pielea mea - fac tot ce pot să fiu sub lumina reflectoarelor, să fiu vizibil, măsurat în like-uri, întotdeauna puține în comparație cu realitatea succesului lor; captiv pe coordonatele scrise de ei: capitalul merge întotdeauna la cei care scriu codul, coordonatele. Ei se îmbogățesc pe timpul nostru, în viața noastră: în afacerile pe care le scriu, cinematografice, imobiliare, industriale, de internet.

Visînd necontenit visul permis de ei - nu ne putem mira că, azi, noi îi votăm! Noi ne consumăm energia vitală sperînd în toate formele de cinema, în timp ce ei modelează lumea prin efectul cinematografic al succesului cu rețetă, unde ei eliberează rețeta. Ei sînt activi, construiesc realitate, noi sîntem pasivi, ne consumăm timpul și energia în spectacolul pe care ni-l rezervă - cu ei la pupitru, prezenți în prezent. Spectacolul - singura realitate.

E proiectul lor de Putere, e sistemul în care s-au autorizat: posedă știința de a face bani, dețin universalul - ei sînt reali. Noi sîntem în imaginar. În visare. Bezmetici, încolonați în istoria scrisă de ei. Direct din visul american, Trump și Vance, eroii zilei, puternicii zilei, scriu istoria după modelul deja scris de Putin. Și, poate, nu e de mirare că și asta are o explicație cinematografică: cînd americanii scriau codul-pentru-comunitate, în Rusia leninistă și stalinistă era scris codul cinematografic pentru Putere. Pentru societatea Conducătorului și pentru sistemul său de autoritate (cinematograful realist rus - anii 1919-1930+).

Visul american continuă în norma de lucru după care ecranele duse acasă și cele la purtător derulează imagini: televiziunile, dincolo de faptul că prezintă filme hollywoodiene, creează show-uri de televiziune unde eroizează tot ce au la îndemînă: de la criza de familie, cu înșelări prezentate ca reale, cu certuri în direct între iubiți, păruieli între iubiți și amanți, la cultul omului care se descurcă și face bani indiferent de mijloace (v. visul de a fi Tate), la salvatori de neam, la vînători de fantome și de extratereștri, non-știință, celălalt ca pericol, fuga de proști, groaza de intelectuali; virtual, orice e acceptat pentru like-uri, cu speranța că totul devine viral și aduce bani; expunere, intimitate devenită spectacol, un teatru al simțurilor stimulate intens. Show-ul televiziunii și show-ul rețelelor de socializare abandonează primul cod și devin o luptă împotriva comunității: fiecare pentru el în visul de a avea succes (bani), în detrimentul tuturor. Efectul - o desensibilizare generală, lipsă de empatie, dereglare logică, truth social. Libertatea lui - fac ce îmi place mie, totul mi se cuvine. Nu după lege, după ce simt.

Adulăm orice duce la bani și repetăm mimetic imaginile succesului cu speranța că ne aduc și nouă bani. Nu e de mirare că un condamnat penal pentru bani deturnați din campania electorală spre sex cu vedete porno ajunge președintele US.

Apoi: ce poți aștepta de la un ins care toată viața a căutat să facă bani și a transformat asta într-o normă a distracției? Cum să crezi că un astfel de om vine să rezolve problemele comunității? Că îi pasă de tine, de soarta ta? Discursul său devine lege prin ecran, el conduce prin ecran, umilește deplin norodul care l-a înscăunat... Trump are nevoie de ecran: ecranul instituie vraja care face posibilă realitatea sa.

Trăim cel mai dur moment al istoriei Occidentului, înscăunarea democratică la conducerea lumii a celor care au cumpărat posibilitatea de a vorbi și, implicit, privilegiul de a fi ascultați: acum lucrează pe față împotriva celor care le-au construit Puterea. Musk, proprietarul X, rețeaua de campanie americană, Trump, proprietar de Miss Universe, cazinouri, clădiri de birouri, proprietar pe visul de a face bani. În spatele lor Bezos, proprietar pe Washington Post (și amazon), Zuckerberg, proprietar Facebook, Whatsapp. O plutocrație neofascistă își întinde umbra peste omenire.