.Precizare 1: Masca, un Excelsior 2.0. E o simplificare, n-o luați ca atare, teatrul din ce în ce mai mișto păstorit de Catinca Drăgănescu și echipa ei în miezul cartierului Militari e mult mai mult decât atât. Apropo de teatru, musai să veniți să-l vedeți, atât sala de spectacole, cât și amfiteatrul în aer liber și mica grădină amenajată la dreapta clădirii principale (cum privești dinspre Uverturii) în cadrul unui proiect realizat alături de studenții Departamentului de Scenografie din cadrul Universității Naționale de Arte (UNArte). Asemănările între cele două teatre bucureștene la nivelul repertoriului țin de producerea de spectacole axate (și) pe problematicile adolescenților și tinerilor. Ambele instituții produc însă și alte genuri de spectacole.
Precizare 2: Conform urbandictionary.com, kerblammo = an exclaimation usually describing an explosion, dude! instead of saying KABOOM!, u gotsta say KERBLAMMO.
Precizare 3: Există o seamă de definiții a ce vasăzică audio binaural. Aducându-le la un numitor comun, ele, definițiile, vorbesc de un mod de înregistrare și redare a sunetului inspirat din felul în care urechile noastre captează undele sonore. Pe meleagurile noastre, campionul utilizării binefacerilor sunetului binaural în spectacolul de teatru este regizorul Bobi Pricop. Și artizanul realizării efective a magiei sonore este Călin Țopa. Este cazul la Toto! de la Masca, spectacolul despre care e vorba în acest text. A fost cazul în Șapte minute după miezul nopții (premieră decembrie 2024), montat la Teatrul... Excelsior
, unde Țopa realizează sound design-ul și, alături de Eduard Gabia, semnează muzica originală (nominalizată la Premiile UNITER 2025 la categoria Cea mai bună muzică originală și sound design).Gata cu precizările, înapoi la Toto!. Care e scris de la bun început pentru scenă și căști (cu care e dotat fiecare spectacol). Există replici pentru cele 3 personaje care se văd și replici pentru cele 3 personaje care nu se văd. Și asta înseamnă foarte mult în ecuația generală a spectacolului, în omogenitatea și coerența sa stilistică.
Mara Bugarin e Effie, o puștoaică de 12 ani ai cărei părinți sunt despărțiți. Tatăl e undeva departe, în Scoția, și e total absent, mama e doar o voce (Alina Crăiță), trimițând mesaje audio pe mobil din spitalul unde a fost internată în urma unei posibile / probabile tentative de suicid. Până la sperata recuperare a mamei, Effie e vorba să locuiască în apartamentul mătușii (Mara Căruțașu) și al unchiului ei (Voicu Aaniței). Și aparițiile lor sunt limitate de Crouch la nivelul vocilor. De văzut, îi vom vedea, alături de Effie, pe cățelul ei, Toto, și pe un proaspăt vecin de vârsta ei, Noah, ambii interpretați de David Drugaru (la paritate cu Dragoș Stoica). Ca și cum viața nu îi era deja suficient de complicată, Effie e silită să îl ascundă pe Toto de mătușă, unchi și ceilalți colocatari din motive de "bloc animal free".
Despărțită de ambii părinți, mutată în altă casă, alt cartier și la altă școală, paralizată de frica pierderii cățelului-frate, Effie e aproape strivită de forțe exterioare care amenință să-i pulverizeze existența. Scenografia lui Raul Cioabă imaginează un plan înclinat abrupt, pe care eroina urcă și coboară, plan care, la răstimpuri, se desface pentru a îngădui scene între eroină și Toto. Cel mai adesea, momentele de tandră apropiere dintre cei doi, derulate în trecut sau în vis, se sfârșesc cu ieșiri abrupte într-un prezent al cărui potențial distructiv e excelent simbolizat prin apropieri ale pereților ce glisează amenințător. Mișcările orizontale ale elementelor de decor alternează cu urcarea și coborârea cubului alb care la rându-i delimitează universul intim al fetiței și cățelului ei (marcat și de un ecleraj în tonuri calde) de exteriorul agresiv. Agresivitatea lumii e marcată, la nivel sonor, de claxoane și petarde (rolul fiecăruia e de aflat la vizionare), al căror efect e contrapunctat de Țopa prin sunete calme, blajine, repetate (ploaia e vedeta).
Excelenta coordonare pe linia text - audio - video e dublată, în Toto!, de o foarte faină prestație a celor doi actori, care reușesc, cu mijloace variate și tone de bună energie, să susțină fără reproș un spectacol de o oră și 45 de minute! Evoluția lor include excelente pasaje coregrafice (Filip Stoica) în care o dată în plus se cuvine remarcată impecabila punere împreună a replicilor, gesturilor, mișcărilor, senzațiilor, gândurilor, emoțiilor, care formează și pe care le stârnește povestea. Pentru autorul acestor rânduri, Toto! e unul dintre cele mai complexe și fain așezate în scenă spectacole din cariera lui Bobi Pricop!
Redată caleidoscopic, pe bază de informații strecurate discret și de mișcări în planul temporal ce oglindesc dinamica spațială a elementelor de decor, narațiunea are, cu precădere în faza finală, oarece lungimi / redundanțe / dorințe de a fixa parcă prea pregnant lecțiile de învățat. E un neajuns totuși minor în raport cu restul și e un element peste care cei doi actori trec cu multă grație și inteligență. E important de subliniat apăsat faptul că Mara și David nu repetă decât rareori procedeele cu care își realizează rolurile, ceea ce o bilă albă de foarte mari dimensiuni.
În bună măsură, Crouch a scris un thriller apt să sape în emoțiile cele mai adânci ale spectatorului ce va găsi multiple motive de empatie. Ar fi interesant de aflat cu ce rezonează mai abitir publicul dintre cuțitele succesive a căror lamă se dezvăluie pe măsură ce acțiunea se derulează. Sunt lame de fiecare zi, din intimitatea cea mai intimă (repetiție căutată!) a fiecăruia dintre noi. Ce ne sperie, ce ne doare, ce ne înfricoșează mai tare?
(foto: Sabina Costinel)
(Timpul & Spațiul reprezentației: 9 martie 2025 @ Teatrul Masca)