La ușa noastră - Unul dintre noi

Una dintre marile întrebări ale eticii este Cât de mult bine pot să fac? Dar care sunt limitele acestui bine enorm pe care vrem să îl săvârșim? Unde e linia pe care nu trebuie să o trecem? De ce vrem să ajutăm, să facem fapte bune? O fi un impuls pur altruist și dezinteresat sau o altă formă de autovalidare? Unul dintre noi de la Teatrul de Comedie - Sala Nouă, în regia Ralucăi Mirescu Ungureanu pune, în mod tacit, aceste întrebări și ne invită la o autoevaluare morală. Chiar suntem atât de buni și generoși pe cât credem?

Înainte să înceapă spectacolul, sunt hipnotizată timp de câteva minute de un filmuleț proiectat pe ecranul de pânză din fața mea. Cadre decupate dintr-o suită de reclame, fețe deformate, culori care curg ca în tablourile lui Dali. Imagini cu familii fericite adunate în jurul unui produs care strigă: cumpără-mă! Grămezi de haine, de plastic, de deșeuri. Deși filmul se derulează pentru a nu știu câta oară, nu pot să îmi iau ochii de la el.

Într-o seară de iarnă cu un ger cumplit, Magda (Edith Alibec) îl invită pe Ioan (Șerban Georgevici) să doarmă lângă ușa lor. Ioan este un om fără adăpost, care cutreieră străzile Bucureștiului în căutare de cafele gratis și locuri sigure unde ar putea să doarmă. George, soțul Magdei (Silviu Debu), deși nedumerit, nu se arată împotrivă. Astfel, tânăra familie adoptă pentru o perioadă nedeterminată un bărbat fără domiciliu. Iar în acest punct începe testarea altruismului personajelor. Toate acțiunile lor sunt precedate de întrebarea e în regulă să facem asta, cu el la ușa noastră? Căci responsabilitatea autoindusă nu se limitează la a-i oferi lui Ioan un loc mai puțin răcoros unde să se odihnească, dar se extinde la a-i asigura mâncare, haine, perne și ce le va mai cere. Cuplul, deși face acest gest de o mărinimie incontestabilă, nu renunță la fel de ușor la prejudecățile pe care le au despre oamenii străzii, sunt consternați că omul de la ușa lor nu e beat, nu e un infractor, nu poartă vreo boală, iar Ioan, deși e supus acestor judecăți stereotipice, nu le adeverește așteptările negative, dovedindu-se a fi un om cu bun simț, fără pretenții, dar care le cere un minim de grijă și sprijin.

Unul dintre noi este un semnal de conștientizare asupra celor care sunt printre noi, dar pe care îi ignorăm, de parcă ar fi o parte din decor. Sunt mulți, neajutorați, și de multe ori nici nu cer nimic. Dar spectacolul este de asemenea și o perspectivă realistă asupra felului în care cineva încearcă să facă un bine, și se lovește de propriile preconcepții și limitele personale. Magda și George încalcă limită după limită și îl aduc pe Ioan tot mai aproape de ei. Dar nu e clar dacă acesta este invitatul lor sau un intrus. Unde se termină generozitatea și începe frica, conștiința de clasă, zgârcenia sau dezgustul? Cuplul actorilor Edith Alibec și Silviu Debu joacă realist și captivant o relație dintre doi adulți care încearcă să comunice și să gestioneze această criză inevitabilă. Iar Răzvan Krem Alexe participă prin multiple roluri la conturarea mesajului. Fie e un curier, un om din autobuz care îi oferă lui Ioan câțiva lei fără multă tragere de inimă, fie un influencer care ajută oamenii străzii doar cât e pornit live-ul, sau un artist care îndeamnă prin melodiile sale să nu mai fim săraci.

Nu contează cât de mult bine poți face și în care punct nu mai poți să te ții de fapta bună. Orice bine este valoros, nu? Și atunci ce facem cu responsabilitatea pe care ne-o asumăm pentru cineva care are nevoie de ajutorul nostru? Ce facem cu sentimentul de vinovăție atunci când realizăm că resursele noastre sunt limitate? Ce facem cu oamenii fără casă? Ce facem cu piața imobiliară, cu prăpastia imensă dintre clase? Ce facem cu supraproducția și supraconsumul?