O trupă de actori aflată în faza finală a procesului de repetiții a unui spectacol cu temă din lumea medicală contemporană se confruntă cu o criză declanșată de dispariția uneia dintre actrițe, Marta (Cosmina Olariu). Ce urmează acestei întâmplări căreia mărturia bizară a unuia dintre actori, Mircea (Emilian Oprea), îi dă o explicație în cheie suicidară e o derulare a ghemului de fire mai mult sau mai puțin vizibile care îi unesc pe cei opt. Derularea are loc pe multiple planuri temporale și spațiale, judicios și inspirat delimitate, pe de o parte prin intermediul încăperilor imaginate de Cosmin Florea (scenografie) și, pe de alta, pe baza nuanțelor și intensității fasciculelor fotonice mânuite de Cristian Șimon (lighting design).
Întru susținerea unui decupaj cât mai alert și îmbogățirea substanțială a universului vizual, Alexandra Badea apelează la măiestria Borókăi Biró, director de imagine al, printre altele, filmului Anul Nou care n-a fost (alături de Tudor Platon), ipostază ce i-a adus mențiunea specială pentru imagine în cadrul premiilor dedicate autorilor sub 40 de ani la ediția 2024 a Festivalului de la Veneția. Camere fixe plasate în toate spațiile de joc trimit imagini live proiectate pe înaltul decorului stil mini-bloc de locuințe. Sunt momente când chipurile și gesturile actorilor ale căror voci le auzim live ne sunt dezvăluite exclusiv cinematografic, sunt scene pe care le putem percepe simultan (fiecare își face propriul montaj!), atât în versiune teatrală, nemediată de ochiul camerei, cât și prin intermediul proiecțiilor video, după cum există incursiuni outdoor redate sub forma unor fragmente înregistrate pe străzile și în nopțile Bucureștiului.
Încă mai complex, există mai multe scene colective în care trupa de actori se adună în jurul mesei și încearcă să-și verbalizeze problemele în prezența unei terapeute interpretate, exclusiv audio, de vocea preînregistrată a Alexandrei Badea. Idem, inspectorul de poliție care încearcă să lămurească misterul dispariției e prezent doar prin intermediul vocii, de asemenea preînregistrate, a lui Marius Bodochi (sound design: Călin Țopa).
La rândul lor, cei opt protagoniști prezenți pe scenă mixează între identitatea din viața civilă și cea din spectacolul în spectacol, după cum evocarea trecutului și intriga piesei dezvăluie multiple intersecții mai mult sau mai puțin erotice, mai mult sau mai puțin accidentale, între cei mai mulți dintre ei (fie în viața reală, fie în cea de pe scenă). Exercițiul de multiplă oglindire (sinonim cu proliferarea punctelor de vedere / perspectivelor) capătă și o nuanță autoreflexivă grație personajului Sofia (Ada Galeș), regizoarea spectacolului a cărui premieră bate la ușă, care e, în fapt, un alter ego al Alexandrei Badea.
În chip oarecum surprinzător, dar foarte reconfortant, efectul acestui atât de variat mecanism dramaturgico-regizoral este o senzație de familiaritate, de intimitate care trece dinspre scenă spre sală. E rost de empatizat cu aceste personaje care nu se sfiesc să-și coboare măștile, cu aceste destine care nu ezită să-și recunoască poticnirile, cu acești oameni care, pe scândură și ecran, arată ca oricare dintre noi.
Există, e adevărat, și momente când dorința prea mare de a transmite mesaje (perfect legitime), când entuziasmul de a te afla pe așa o scenă uriașă, în fața atâtor sute de oameni, o determină pe dramaturga Alexandra Badea să încarce excesiv unele dintre monologuri. În acele scene, regizoarea Alexandra Badea nu reușește să contrabalanseze convingător lestul ideologic al personajelor sale. De altfel, există, ca notă generală, o certă diferență valorică, la nivel de intensitate și credibilitate, între scenele vast populate și cele solitare.
(foto: Adi Bulboacă)
(Timpul & Spațiul reprezentației: 16 martie 2025 @ Sala Ion Caramitru a Teatrului Național București)
(Continuarea textului va fi publicată în numărul 3-4/2025 al revistei Teatrul Azi)