*
Ernst Lubitsch a explorat temele identității și decepției de-a lungul carierei sale, iar Angel, filmul său din 1937, nu face excepție. Cu Marlene Dietrich în rolul principal, jucând alături de Herbert Marshall și Melvyn Douglas, acest film este o poveste simplă de dragoste și înșelăciune, ce se învârte în jurul aparențelor care maschează dorințele și al constrângerilor sociale care modelează comportamentul. Această fascinație auctorială pentru deghizare, manifestată atât literal, cât și metaforic, este o parte esențială a așa-numitei "tușe Lubitsch" - o expresie ce indică înclinația regizorului de a realiza mai multe lucruri în același timp și preferința de a împleti complexitatea emoțională cu ușurătatea comediei romantice.În Angel, Marlene Dietrich este Maria Barker, o femeie care își revendică identitatea de Angel, pierdută cu mult timp în urmă, pentru a întrerupe rigiditatea vieții sale de soție a unui diplomat britanic. Această transformare are, într-adevăr, rolul de a-i ascunde identitatea, dar este mai mult decât orice o explorare a unei alte dimensiuni a ființei sale, nelegată de așteptările societății. Vizitând Parisul și căzând sub anonimatul pseudonimului său, Maria Barker își permite bucuria unei aventuri - o legătură bazată mai degrabă pe intimitate emoțională decât pe pretenții funcționale. Dualitatea personajului este un comentariu solid atât asupra restricțiilor care grevează locul femeilor în societate și în căsnicie, cât și asupra dorinței mai particulare de a reconcilia sinele privat și cel public.
Lubitsch folosește deghizarea nu numai ca un instrument de intrigă, ci și ca unul stilistic. Tușa sa caracteristică se bazează pe ceea ce nu se spune sau nu se vede: la fel cum Maria Barker poartă un camuflaj metaforic ce îi permite să se ascundă în plina lumină a zilei, regia lui Angel se bazează pe insinuări, sugestii, impenetrabilitate. Pe lângă luminile blânde și planurile de urmărire în continuă glisare, această greutate este menținută preponderent de un element foarte banal: ușile - uși deschise, uși închise, uși ascunse, uși care încadrează, care adăpostesc, care ezită, praguri, bariere, pasaje.
Oricât de direct ar părea reprezentat triunghiul amoros, persistă sentimentul că aparatul de filmat nu surprinde totul și este incapabil să pătrundă în intimitatea personajelor. Ele rămân misterioase și, uneori, înspăimântătoare prin profunzimile lor, în egală măsură pentru noi și pentru ele însele. Expresia ca de mască a lui Marlene Dietrich, care abia își reține fragilitatea, nu poate decât să întărească această impresie. Merită menționat faptul că, în timpul producției lui Angel, un film menit să o scape, fără a reuși însă, de eticheta de "otravă la box-office", Marlene Dietrich a solicitat și primit cetățenia americană, oficializându-și astfel refuzul de a se întoarce în țara natală, așa cum și-ar fi dorit reprezentanții celui de-al Treilea Reich. Este o informație care ne invită fie să ne complacem în această curioasă coincidență inventată de viață, fie să cedăm în fața noțiunii sensibile că deghizarea nu este doar un artificiu al ficțiunii, ci o necesitate a existenței.
Iar aceasta este o invitație pe care Ernst Lubitsch pare să o reînnoiască mereu și mereu. Jumătățile de adevăr sunt motive recurente în opera sa, fie că este vorba de erorile identitare din The Shop Around the Corner sau de înșelăciunile teatrale din To Be or Not to Be. În existența sa de aproape 90 de ani, Angel a fost în repetate rânduri și din cauze diverse considerat un eșec, dar - scuzați-mi insistența - subtilitatea sa poate fi atât de bine mascată încât devine, într-adevăr, posibil să o confundăm cu o defecțiune stilistică și narativă. În ciuda poveștii sale care pare să expună totul, publicul este totuși atras într-un joc de ghicit, de umplut goluri și de reconstruit viețile celorlalți. Și, ca în majoritatea jocurilor, distracția constă în joaca propriu-zisă, pentru că nu se ajunge niciodată la concluzii. Vizionând Angel, nu poți să nu rămâi cu senzația că Maria Barker fusese, de fapt, tot timpul în contact cu ea însăși, cu Angel, căutând mereu, dar fără să știe niciodată cu adevărat ce anume.
(vizual: Vlad Cocieru)
Angel
SUA, 1937
regie: Ernst Lubitsch
scenariu: Samson Raphaelson
imagine: Charles Lang / montaj: William Shea / scenografie: Hans Dreier, Robert Usher / costume: Travis Banton
cu: Marlene Dietrich, Herbert Marshall, Melvyn Douglas, Edward Everett Horton
bilete: bilete-angel...