Din aventurile teatrale ale lui Silviu Purcărete, grandioase, explozive, extravagante, suculente și vibratile, iată una care mi-a amintit subit de spiritul Orientului îndepărtat oglindit în Povestea prințesei deocheate (regia: Silviu Purcărete) sau în Omul cel bun din Seciuan (regia: Andrei Șerban), punct de apropiere, de afiliere stilistică față de un fond cultural miraculos în sine. Asta în prima secvență a colajului numit Tertium
Spectacol de două ore, alcătuit pe fragmente din texte îmbinate savuros din prodigiosul autor francez de piese bulevardiere Sacha Guitry, cu scenografia lui Dragoș Buhagiar și muzica originală a lui Vasile Șirli. Întâlnire benefică între artiști de primă mărime ai teatrului actual, din care produsul finit nu poate fi decât îmbucurător, conform preceptelor exprimate programatic de însuși Silviu Purcărete: "Eu cred că teatrul este un lucru care, dincolo de meșteșug și de sudoare, trebuie făcut și cu foarte multă bucurie." Bucurie care să rezoneze cu bucuria spectatorului. Și spectatorul rezonează adecvat, înveselit de oferta realizatorilor. De la piesa kabuki a lui Tsurya Namboku al IV-lea la Goldoni, Rabelais sau... Sacha Guitry (desigur, mai puțin celebru, dar din care regizorul extrage aurul consubstanțial. Atâta cât există și încă ceva pe deasupra. Har regizoral, fantezie, imaginație debordantă. Câteva caracteristici cu care ne-a obișnuit Purcărete prin creațiile sale de o valoare inestimabilă. Câți actanți arhetipali puși la înaintare pe scenă atâta comedie bufă, atâta comedie bună!
Caracterele personajelor sunt modelate parodic, pictate în tușe puternice. Soțiorul pornit la Canton după cumpărături uită de dorința soțioarei de a-i aduce din târg un pieptene rotunjit după forma capului și a lunii. Îi aduce în schimb o oglindă care devine obiect de gâlceavă. Gâlceavă este și între vecinii meseriași care fac mult zgomot și proprietarul doritor de liniște în țara în care se acorda prea multă importanță somnului decât ar fi cazul. Prototipuri umane pitorești, drăgălașe, dispuse să-și dea jos masca de pe figură pentru a grăi adevăruri fără fasoane. Soțiorul distrat, soțioara naivă, soacra acră și meseriașii meticuloși sunt personajele acestui prim popas în "comedia umană" a interacționărilor.
Simplitatea decorului auster desenat în linii orientale e anulată în secvențele următoare prin mobilier masiv și lenjerie vaporoasă, garderobă sofisticată, purtată dintr-o parte în alta pe scenă, îngrămădită într-un secol francez al modei și eleganței vetuste, prezumțioase. Amorezii sinucigași (fără nici o trimitere la demonia romantică a lui Heinrich von Kleist și a nefericitei sale iubite Henriette Vogel) sunt puși în situații ridicole tot timpul, dar mai ales când soțul amantei decide să se răzbune. Amantlâcurile, desfrâul, abuzurile unei burghezii imorale sunt nuclee dramatice intens utilizate în aceste scenete comice peste care planează incisivitatea moralizatoare a mizanscenei. Escrocul sentimental alternează cu îndrăgostitul ridicol în alte secvențe de intensă pensulație burlescă. Ca și la clasicul Balzac, primează banul mistificator de caractere. Jocuri pline de fantezie și farmec prestează prestigioșii actori incluși în distribuție în diferite ipostaze convenționale: Pavel Bartoș, Ioan Batinaș, Vlad Bârzanu, Claudiu Bleonț, Ioana Bugarin, Ruxandra Maniu, Ana Maria Moldovan, Meda Victor. Excelenți actori în excelente întruchipări de prototipuri umane.
Descinzând în limpiditatea și simplitatea din îndepărtata țară a răsăritului, spectacolul primește substrat mimetic, pentru a se încarcă pe parcurs cu înșelătoare elemente baroce, deghizate eșalonare de motive burlești, devenite ușor trenante spre final. Demersul regizoral mizează exclusiv pe două componente: să amuze și să convingă. A treia componentă nu este luată în calcul, după cum devine foarte clar.
(foto: Mihaela Marin)