Să joci nebunia e mai mult decât dificil, e şi periculos, dacă ţii cont de părerile unora, cum că rolurile interpretate au o mare influenţă asupra actorilor. Nebunii strică şi spectacolul Marchizul de Sade de la Teatrul Odeon, care avea toate premisele pentru o reuşită: o piesă ecranizată la Hollywood (Quills), un actor-histrion de cea mai bună calitate, Florin Zamfirescu, în rolul titular, experienţa regizoarei Beatrice Rancea de a lucra cu mulţi actori în scenă, decorurile şi costumele somptuoase create de Cătălin Botezatu.
Cu toate acestea, scenele "de atmosferă" din penitenciarul unde zace Sade, create cu ajutorul actorilor care joacă nebunia sunt zgomotoase, haotice, enervante şi reuşesc să acopere sau să sufoce partiturile centrale.
Oare scrie undeva că nebunia trebuie să fie exteriorizată în exces şi nu tăcută şi interiorizată? Răspunsul nu se află în spectacol.