Titlul concertului, Hallelujah Junction, este dat de lucrarea pentru două piane ce ocupă locul central în cadrul programului, compusă de John Adams. Pe parcursul piesei, actorul Paul Cimpoieru a completat povestea acestei muzici, într-o coregrafie de teatru non-verbală.
"Hallelujah Junction, o mică intersecție pe drumurile prăfuite ale Americii, este un loc misterios, compozitorul care i-a dat viață muzicală, a descris acest loc ca fiind un punct pe hartă cu un nume minunat, care aștepta creația unei muzici la fel de minunată pentru a-l evoca. Hallelujah Junction nu este doar un spațiu geografic, ci o metaforă a drumurilor pe care le alegem și a momentelor în care ne oprim, privim înapoi și înțelegem călătoria noastră." [1]
La sala Ateneului Român, publicul a putut asculta succesiv, lucrările: Black Run de Svante Henryson, solist violoncelistul Andrei Ioniță; Songs of Travel - The Vagabond - Let Beauty Awake - The Roadside Fire - Youth and Love - In Dreams - The Infinite Shining Heavens - Whither Must I Wander? - Bright is the Ring of Words - I Have Trod the Upward and the Downward Slope - de Ralph Vaughan-Williams, solistă mezzosoprana Verena Tönjes, acompaniată la pian de Daria Tudor; Hallelujah Junction de John Adams, actorul Paul Cimpoieru, pianiștii Florian Mitrea și Daria Tudor; Cvartetul cu pian nr. 1, în sol minor, op. 25 de Johannes Brahms, Valentin Șerban - vioară, Alexandru Spînu - violă, Andrei Ioniță - violoncel și Florian Mitrea - pian.
Spectacolul a debutat cu piesa Black Run pentru violoncel solo de Svante Henryson, solist Andrei Ioniță.
Compoziția instrumentală Black Run este o lucrare viscerală a lui Svante Henryson [2], un artist care îmbină sonorități clasice, jazz și hard rock, ca un călător între lumi sonore diverse. Violoncelistul Andrei Ioniță a interpretat Black Run cu virtuozitatea cu care ne-a obișnuit și cu diversitatea timbrului acestui instrument îndrăgit de public, violoncelul. Andrei Ioniță a intuit acest fel de instrumental country, ambalându-l în cele mai sclipitoare elemente tehnice de mare dificultate: pasaje rapide în détaché, spiccato, ricochet ritmat, bariolaje, flageolete în duble coarde, flageolete cu glissando, emisie sul ponticello, flautando, con legno, pizzicato alternativ cu ambele mâini și cu arco. Andrei Ioniță, părea în această seară un american-irlandez focos, care știa că această muzică, în substanța sa, își are originile din muzică hillbilly (strămoșul country-ului).
Concertul Hallelujah Junction din cadrul Festivalului Hoinar Odyssey, 2025 a continuat cu o serie de cântece ce explorează sufletul rătăcitor al omului: Songs of Travel (Cântece de călătorie) de Vaughan-Williams, în interpretarea mezzosopranei Verena Tönjes [3], acompaniată la pian de Daria Tudor. De la primele sunete am simțit o calitate vocală deosebită. Ton cald, frazare logică, fin construită, cu o dinamică progresivă dublată de un vibrato larg, controlat. Fiecare piesă aducea un suflu proaspăt. Subito-piano, fără efort, unison cu pianul, ritm de marș. Acordajul sunetelor de jos în sus la salturile intervalice era realizat cu măiestrie. Dicția inteligibilă în germană. Sunetele ținute prelung erau susținute cu calm. Saltul de o octavă descendentă, în registrul grav era efectuat cu acuratețe și frumos timbrat. Punctele culminante beneficiau de o intensitate sporită și de un suport armonic foarte mulat, din partea pianistei Daria Tudor. Dozajele valurilor crescendo-diminuendo erau fasonate identic între voce și pian. Mersul cromatic era subliniat ca un moment de excepție de către Daria Tudor. Extrem de muzical erau concepute acele stăviliri ale tempo-ului, înaintea unei fermate. Pianista are un talent cameral deosebit, făcând o distincție pertinentă între partenerul cu care colaborează: instrumentist sau cântăreț (cunoaște răspunsul dat de voce și aplică un 'recul' adecvat (o sutime de secundă de așteptare). Am admirat la mezzosopranei Verena Tönjes capacitatea sa de a preschimba timbrul vocii în funcție categoria estetică predominantă în textul liedului: eroic - dramatic - amabil - jovial - tandru.
Impresionant a sunat piesa Whither Must I Wander? (Unde trebuie să rătăcesc?) după un poem de Robert Louis Stevenson - Home no more home to me, whither must I wander "Acasă nu mai e acasă pentru mine, unde trebuie să rătăcesc?/ Foamea, conducătorul meu, merg unde trebuie. Frigul bate vântul de iarnă peste dealuri și iarbă:/ Ploaia este densă, iar acoperișul meu este în praf. Iubită de înțelepți era umbra copacului meu de pe acoperiș, / Adevăratul cuvânt de bun venit a fost rostit în ușă / Dragi zile de demult cu fețele în lumina focului, / Oameni buni de demult, nu vă mai întoarceți."
În programul serii de la Ateneu, la mijlocul călătoriei, s-a ajuns la lucrarea monumentală Hallelujah Junction, compusă de John Adams, pentru două piane. O piesă care transformă orice destinație într-o experiență spirituală. Pe parcursul lucrării, actorul Paul Cimpoieru a personificat povestea acestei muzici într-o coregrafie de teatru non-verbală special concepută pentru festivalul Hoinar. Odyssey, 2025.
Pe scenă, de-a dreapta și de-a stânga, erau amplasate două piane unul cu claviatura spre public, celălalt invers. Cei doi pianiști, Florian Mitrea și Daria Tudor au început să cânte o muzică minimalistă [4], caracterizată prin sunete luminoase și o abordare puternică și teatrală a formelor muzicale. Discursul muzical repetitivă, antrenant, cu tentă improvizatorică crea o atmosferă propice dansului modern.
Într-adevăr, cortina s-a deschis și imagini cosmice rulau în fundal.
Apoi, a apărut Paul Cimpoieru, mai întâi fantomatic, în umbră.
Apoi, dansatorul a venit în prim-plan, îmbrăcat într-un alb strălucitor cu mișcări voit dezordonate, foarte sugestive. Datorită unui reflector montat în podeaua din centrul scenei, umbra lui se reflecta pe peretele din spate.
A fost unul dintre cele mai reușite momente ale serii, toți trei artiștii realizând o stare de suspendare a timpului cronologic, prin sincretismul muzică-dans-imagine proiectată.
În unele fragmente simțeam zăngănind niște clopote, în altele - aluzii la jazz, mai apoi mi se părea că aud un cântec studențesc din Carmina Burana de Carl Orff, chiar și un ritm de sirtaki grecesc.
Cei doi pianiști Florian Mitrea și Daria Tudor au cântat piesa lui John Adams cu o maximă îndârjire (always very short and precise). O partitură dificilă tehnic, și mai ales ca susținere a tensiunii și a interesului publicului.
Fiindcă lucrarea se concentrează pe repetarea întârziată între cele două piane, creând un efect de sunete rezonante. Există o schimbare constantă a pulsului și a tempo-ului, dar ritmurile principale se bazează pe clamarea cuvântului "Hal-le-lu-jah". Lucrarea având trei mișcări fără nume, a fost interpretată în premieră în anul 1998, de către Grant Gershon și Gloria Cheng, la Getty Center din Brentwood, California, SUA. A fost dedicată lui Ernest Fleischmann, directorul general al Filarmonicii din Los Angeles.
Compoziția a fost folosită într-un balet, creat în 2002, de către coregraful Peter Martins.
După pauză am ascultat celebrul Cvartet în sol minor, op. 25 de Johannes Brahms, compus între anii 1856 și 1861, interpretat în Festivalul Hoinar. Odyssey - 2025 de Valentin Șerban - vioară, Alexandru Spînu - violă, Andrei Ioniță - violoncel și Florian Mitrea - pian.
Cvartetul cu pian nr. 1, în sol minor, op. 25 de Johannes Brahms este alcătuit din patru părți: 1. Allegro; 2. Intermezzo. Allegro ma non troppo; 3. Andante con moto; 4. Rondo all Zingarese. Presto. A avut premiera în 1861 la Hamburg, cu Clara Schumann la pian.
O cu totul altă muzică decât cea din prima parte a recitalului. De la primele acorduri auzeam în minte întrebarea: Vă place Brahms? Și îmi răspundeam: îi ador muzica!
A fost un răsfăț al auzului și sufletului auditoriului, fiindcă, Brahms este demult recunoscut drept maestrul prin excelență al muzicii de cameră romantice.
În prima mișcare a cvartetului. Allegro se percepea o melodicitate calmă a temelor, dar ulterior și o tensiune în creștere. Corzile sunau omogen și conlucrau cu pianul unitar.
În cea de-a doua mișcare, Intermezzo, interpreții au reușit să realizeze caracterul introspectiv. Temele erau aduse cu o expresie de căutare a ceva frumos și misterios. Andante-le ce a urmat a exprimat măreție orchestrală. În Partea a patra, remarcabilă pentru dificultatea, complexitatea ritmico-metrică și structura sa armonică, interpreții și-au dovedit virtuozitatea. Acest rondo final Gypsy Rondo, este unul incendiar, afirmând teme de o vigoare concertată. Spre sfârșit cadența pianului, cântată de Florian Mitrea a sunat excelent.
Aplauze puternice și ovații au răsplătit interpreții cvartetului.
Fiindcă Festivalul Hoinar. Odyssey 2025 s-a încheiat, participanții ediției a VIII-a au urcat pe scenă, mulțumind publicului, în aplauzele acestuia.
La finalul evenimentului, Andrei Ioniță, Valentin Șerban, Daria Tudor și Florian Mitrea s-au reîntâlnit cu publicul, în foaierul Ateneului Român, pentru a oferi autografe pe albumele realizate la Editura Casa Radio: "Beethoven - Unending. Florian Mitrea - piano", "Andrei Ioniță - Bach Cello Suites. Live from concert", "Moștenitorii României Muzicale (III) - Violin in Love. Valentin Șerban - vioară, Daria Tudor - pian", "Enescu" și "Beethoven" cu Ioana Cristina Goicea - vioară, Andrei Ioniță - violoncel și Daria Tudor - pian.
NOTE
[1] https://festivalulhoinar.ro/festival/#hallelujah
[2] Svante Henryson (n. 1963) este un muzician complex (compozitor, violoncelist, chitarist bas și contrabasist) suedez. A studia muzica de la vârsta de 14 ani. A urmat doi ani la Härnösand, trei ani la Colegiul de Muzică Ingesund și ulterior, un an la Academia de Arte Spectacolului din Praga. A fost contrabas principal al Orchestrei Mondiale de Tineret, între 1983 și 1984. A devenit membru al Filarmonicii din Oslo, sub îndrumarea lui Mariss Jansons (1983-1986). A debutat ca solist, cu același ansamblu simfonic, cântând Concertul pentru contrabas și orchestră de Johann Baptist Wanhal. A devenit chitarist bas al trupei lui Yngwie Malmsteen, între 1989 și 1992. A colaborat cu Ryan Adams, Elvis Costello și Steve Gadd, Jon Balke, Ketil Bjørnstad, Wolfgang Muthspiel, Marilyn Mazur, Arve Henriksen, Trygve Seim, Anders Jormin, Terje Rypdal și Palle Mikkelborg. A compus muzică orchestrală, muzică corală și muzică de cameră. A scris un Concert pentru chitară bas electrică și orchestră, compus în 2007. În prezent este director artistic al Festivalului de muzică de cameră de la Umeå. A câștigat numeroase distincți, printre care: Premiul Nordkraft 1997, pentru soliști de jazz. Premiul anului 2010, pentru Sonata pentru vioară solo, acordată de Asociația Editorilor de Muzică Suedezi, Premiul de Muzică al Consiliului Nordic (2015). A înregistrat pentru casa de discuri ECM (jazz).
[3] Mezzo-soprana Verena Tönjes, s- a născut la Nordenham, Germania, în 1989. A cântat la vioară și pian, încă din copilărie, iar în adolescență a fost cântăreață într-o trupă rock. A studiat limba spaniolă la Köln. A urmat cursurile Universității Robert Schumann din Düsseldorf, unde a studiat canto-ul cu Stella Doufexis și Konrad Jarnot, iar apoi, masterul l-a finalizat la Universitatea de Arte din Berlin, unde a fost îndrumată de Albert Pesendorfer. De asemenea, a studiat cu Eric Schneider și Axel Bauni. Actualul ei profesor este Abbie Furmansky. Vorbește fluent engleza, spaniola și franceza și se bucură de oportunități de a-și îmbunătăți limba italiană. Este câștigătoare a Concursului Internațional de Canto Kammeroper Schloss Rheinsberg. A obținut de asemenea, două premii la Concursul Paula Salomon Lindberg "Das Lied", împreună cu Daria Tudor. Începând cu stagiunea 2020/2021, Verena Tönjes este membră permanentă a ansamblului Staatstheater Mainz (Teatrului de Stat din Mainz), Germania. A cântat la Teatrul de Stat din Wiesbaden și la Teatrul de Stat din Oldenburg, Theater Bremen, Deutsche Oper Berlin, Filarmonica și Konzerthaus Berlin, Filarmonica din Köln și cu Mainz State Orchestra. A susținut recitaluri cu Eric Schneider și Steffen Schleiermacher și a cântat Songs of a Journeyman de Gustav Mahler, cu Rheinische Musikakademie Mainz. Verena Tönjes este de asemenea, actriță de scenă crossover. Împreună cu partenera ei de duo, Daria Tudor, a dezvoltat programul de cântece pitorești-conceptuale Songs of the Clown (Cântecele clovnului). Pe lângă cariera sa de cântăreață, Tönjes este activă și ca dansatoare. În anul 2023, Verena Tönjes a dobândit în India, competență ca profesor de yoga (Iyengar Style).
[4] minimalismul a fost inițial văzut ca o formă de muzică experimentală, și denumit Școala Hipnotică din New York. Principalele caracteristici ale stilului includ armonie consonantă, puls constant, stagnare sau transformare treptată, adeseori reiterarea frazelor muzicale. sau unităților mai mici, cum ar fi figuri motive, și celule.