Venez festiver!!!

Asta spunea senatorul lui Dorel Vişan în Senatorul melcilor. Dar Mircea Daneliuc va fi cel omagiat la Cluj (cu Iacob). Va fi însă prezent şi Dorel Visan himself.

Eu am poposit la Cluj-Napoca aseară, după o călătorie de opt ore cu intercity-ul Bucureşti-Oradea, a fost o premieră pentru că vagoanele sunt noi şi toată lumea e curată şi dornică să se socializeze, şi, după ce am descoperit locul de fumat m-am liniştit. Pînă cînd conductorul sau cine se ocupa de antren ne-a oferit o casetă cu Cătălin Crişan, pe care a oferit-o din nou şi, mare bucurie, casetofonul a început să ruleze tot mai prost, şi Cătălin Crişan cînta tot mai fals, şi aşa am ajuns la Cluj.

Cazarea=Hotel Onix. Uraaa, e HBO în cameră. Dar ce-mi mai trebuie filme şi la televizor? Încă din Bucureşti am început să tai din programele de la cele trei cinematografe - Republica, Arta şi Victoria. Sunt 5-6 proiecţii pe zi, în acelaşi timp. Cum nu pot fi în trei locuri deodată, dar nici să stau supusă la un film dacă mă plictisesc, voi alege soluţia cea mai sănătoasă. Plec după l5 minute, alerg la alt cinematograf, trag o ţigară pe drum, dacă am un avans de l0 minute opresc la un internet-cafe.

Adineaori am fugit de la un film din competiţie, Blue Moon de Andrea Maria Dusl. Un road-movie care leagă Vestul de Est, Austria de Slovacia, cu un bărbat cinstit şi o femeie fragilă & alunecoasă, cum împărţim o cameră de hotel cu paturi lipite, cum vorbim seara, să treacă timpul, cum ne pierdem şi ne regăsim, gata îndrăgostiţi. N-am rezistat şi acum în 5 minute voi pleca la Republica să văd Spun de Jonas Akerlund.

***

Cum am ajuns la Republica, am aflat că Spun nu a ajuns încă, drept pentru care mă văd liberă pana la ora l3, adică am vreo oră şi ceva. Şi mi-am adus aminte că aseară în cameră m-am uitat pe B1TV la un interviu al lui Tudor Giurgiu (directorul TIFF-ului, pentru cine cumva n-a aflat), şi Mihaela Rădulescu îl întreba de filmele lui preferate. Şi dintre cele din competiţie el a pomenit Noi, albinosul de Dagur Kari. A luat Marele Premiu la Festivalul Filmului Nordic de la Rouen, şi mi-a plăcut şi mie mult, nu numai pentru că protagonistul e un nebun al satului modern (sau nebun modern al satului). Trăieşte într-o localitate izolată din Islanda, unde totul e albastru şi viaţa e cam albastră, pentru că nu se întîmplă nimic. Pînă cînd apare o fată, pentru care Noi se urcă pe acoperiş, atît de mare şi de normală e dragostea. Şi pe urmă îi propune să fuga undeva unde sunt palmieri, în Hawaii, dar vine o avalanşă şi toţi cei apropiaţi - fata, tatăl şamd mor, numai Noi supravieţuieşte, ca un Neo al maturizării prin forţa împrejurărilor. Şi azi dimineaţă, cînd stăteam în staţie aşteptînd să vină troleibuzul 3 sau autobuzul 33 (sau invers), am văzut că Hotelul Onix se afla pe strada Albineanu sau ceva de genul astă, ceea ce mă face să cred că filmul va lua un premiu. Nu am ghicit dimineaţă asta în cafea, din simplul motiv că mi-am adus ness de acasă...