Walter Reade Theater este plină ochi, biletele s-au epuizat imediat, Radu Jude deține toate pârghiile să atragă vulgul, dar și publicul de calitate. Difuzarea e precedată de o scurtă sesiune de zoom în care ne vorbește însuși creatorul. Inspirația a venit de la un proiect edilitar nefinalizat, început cu cincizeci de ani în urmă în București. În imagine, apare silueta unui bloc în paragină, prea înalt în raport cu biserica Luterană din vecinătatea lui, prin urmare, abandonat - ca urmare a nerespectării aprobării de construcție și a subminării edificiului de cult.
Pelicula propune un straniu itinerariu prin istoria clădirilor orașului Cluj, al căror destin controlat de zeii sistemelor sociale și birocratice pecetluiește soarta nefericiților locuitori. Mai mult decât alte recente producții de succes ale regizorului, filmul întoarce o față mai umană sau mai puțin delirantă a contemporaneității, într-un montaj al contrastelor. Imaginea alternează noua arhitectură modernistă a Clujului, cu elegantele clădiri monumentale vechi din perioada austro-ungară. Între ele, camera surprinde și urâtele construcții socialiste, peisaje dezolante cu clădiri în disoluție sau afișe alterate de artiștii străzii, reprezentând politicieni; printre ele, un graffiti cu Ceaușescu călărind-o pe Elena în postura Sfinxului.
Ion Glanetașu (Gabriel Spahiu) - fost sportiv de renume - cu înfățișarea sa răvășită, cu barba și părul slinos și netuns, atârnând în dezordine, pare un homeless care cerșește prin cafenelele Clujului, justificând că își caută de lucru, dar că nimeni nu vrea să-l angajeze. Ion locuiește în anexa de la subsol a unui fost coleg din lumea sportului, într-un imobil aflat sub semnul demolării, menit a fi înlocuit cu un hotel de lux din rezidența "Luxor". Când primește ordinul de evacuare - în urma unei hotărâri judecătorești - Ion se sinucide stârnind un obsesiv sentiment de vinovăție Orsolyei (Eszter Tompa), executoarea acestei hotărâri.
Radu Jude vehiculează cu umor multiple referințe literare, onomastice și cinematografice. Protagonistul poartă ad litteram numele eroului lui Rebreanu din romanul Ion. Conexiunea dintre omul străzii și "Ion al Glanetașului" nu este doar onomastică. Precum romanul lui Rebreanu, filmul începe cu itinerariul eroului în aceeași zonă geografică (Clujul) al cărui finalitate sau reper este satul "Pripas" și pământul Anei (la care Ion, din romanul lui Rebreanu, râvnește) și locuința de "pripas" a eroului lui Jude -singura lui posesiune precară și provizorie. La Jude, drumul trece prin pădurea cu dinozauri ( Dino Park), un parc de distracții din apropierea Clujului. Dinozaurii răcnesc amenințător când treci prin dreptul lor, adăugând la contrastul dintre vechi și nou, simboluri ale unui timp revolut, arhaic, în care cei neancorați în civilizație continuă să trăiască (boschetarii, romii ce locuiesc pe groapa de gunoi). Scena licitației cu mobilele învățătorului din romanul lui Rebreanu, ce prefigurează tragedia lui Ion, corespunde la Jude cu evacuarea din apartament a umilelor posesiuni ale eroului. Prin urmare, Ionii sfârșesc tragic, crima pasională (din romanul lui Rebreanu) devine o sinucidere din disperare; Ion se spânzură în șezut, cu ajutorul unei sârme fixate de un calorifer - gest care trădează un impuls irevocabil de-a-și pune capăt zilelor.
Filmul - cu premiera la Festivalul de Film de la Berlin 2025, unde a obținut Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu - se vrea o replică onomastică și parțial tematică la filmul lui Roberto Rossellini Europa '51. Spiritul eclectic al artistului împrumută cu această ocazie și din neorealismul rossellinian, prezentând o Europă - la regizorul italian, zdruncinată de atrocitățile războiului - în ipostaza sa globalizată și divizată de aceleași tendințe extremiste ale anilor "'51". Sentimentul vinovăției provocat de trauma psihologică, manifestat în exagerate acțiuni umanitare, este preluat de Jude într-o formulă absurd-ironică, ce permite în final reabilitarea eroinei și întoarcerea la normalitate, un fapt imposibil pentru Irina, eroina lui Rossellini. În versiunea lui Jude, homeless-ul ia locul fiului, deci o puternică relație afectivă devine un supralicitat complex empatic, iar accidentul fiului corespunde unui grotesc gest de sinucidere. Realitatea socială e privită cu detașare, instrumentele satirei sunt umorul sarcastic și șarja. Reprezentată cu un limbaj senzorial și vulgar, își pierde gravitatea, degenerând în comic. Când Orsolya preia controlul operației de resuscitare a lui Ion - în timp ce banda sonoră acompaniază gestul cu melodia Staying alive (a formației Bee Gees) - este încurajată ironic: "Mai cu putere, doamnă!". Criza morală a Orsoylei este pusă sub semnul ridicolului. Când Orsolya. mărturisește în lacrimi, în fața autorităților, că n-a făcut destul pentru nefericita victimă, este sfătuită s-o adauge la lista lui Schindler. Ca și cum tragedia ar fi astfel diminuată, aflăm că Ion avea deja cazier, pentru că a furat cruci din cimitire să-și facă focul, ca atare este trecut la categoria de "infractori ghinioniști".
Jude propune o versiune critică a unei tradiții neorealiste sau un neo-realism eseistic, încărcat de referințe culturale și mass media. În același timp șugubăț și persiflant, el proiectează în modernitate vechile problematici românești: șovinismul, identitatea națională, drama teritorială, corupția și sărăcia. În conjuncție cu ele, reliefează o nouă criză structurală a societății - atât de diferită de criza morală și spirituală postbelică - care substituie "Europa" lui Rossellini cu un titlu monumental ce desemnează minimalist viitorul edificiu construit pe locul umilei reședințe a lui Ion: "Kontinental Boutique Hotel". Mesajul politic se concretizează pe marginea dialogului cu mama Orsoylei și e oficiat în maghiară, limba conlocuitoare. În ciuda adversităților șovine, Orsoyla critică guvernul lui Orban - "rușinea Europei", și preferă să stea în România, și să "se plângă" întruna - un virus cu specific românesc - după cum glosează mama ei.
În accepția preotului (Șerban Pavlu) menit s-o absolve de culpă, Orsolya suferă de păcatul superbiei, considerându-se mai vinovată decât este. Disertația ecleziastică frizează absurdul, orice aserțiune împreună cu opusul ei își găsesc justificarea în Biblie, într-un fel de coincidentia oppositorum universal ce demonstrează atotputernicia lui Dumnezeu. Părintele confundă "iraționalul" cu "imaginarul", atunci când Orsolya pune în ecuație Dumnezeirea cu numărul complex "i". Dacă ultragiul lui Ion s-a încheiat demn în moarte, periplul Orsolyei prin meandrele conștiinței proiectat în viața ei mic-burgheză de zi cu zi nu atinge niciun fel de rezoluție cu sine. Eszter Tompa dezvoltă un rol excepțional, de un firesc și o profunzime ce depășește limitele personajului imaginat de Jude - în fapt, artificios, încărcat cu o empatie exagerată. Orsolya e conștientă că structurile de ordine și coerciție - din care face și ea parte, renunțând la catedră pentru bani - servesc corupția imobiliară, iar exemplificările generoaselor donații la societățile de întrajutorare a copiilor sau a celor fără mijloace de subzistență sunt puse sub semnul deriziunii.
Pelicula nu-și etalează vizual dramele prezentate, imaginea (Marius Panduru) - care în filmele precedente oscila între obscen și magic, agresivă și deșănțată - e rezervată aici portretelor personajelor, surprinzând în prim planuri sugestive dialogul sau narația unor povești triste ce frizează grotescul și condiția subumană a celor fără noroc, după cum îi place Orsolyei să le spună nefericiților sorții. Imaginea unei morți greu de închipuit sau reprezentat e refuzată vizual audienței. Ea e prezentă doar auditiv și focalizată în somația de evacuare a locuinței, lăsată de Orsolya pe masă, dar va fi compusă și recompusă discursiv de aceasta, în repetate rânduri și variante.
Narația se desfășoară într-un limbaj ce folosește cuvinte și expresii de extracție inferioară, obsesional și repetitiv, în care senzorialul primează. Cu fiecare nouă relatare a scenei sinuciderii, Orsolya adaugă detalii tot mai grotești incidentului. În aceeași manieră, Dorina (Oana Mardare), colega ei de breaslă - ce se ocupă de o colectivitate de romi ce locuiesc pe o groapă de gunoi - relatează un episod cu un om al străzii ce-și face consistent și pestilențial nevoile lângă locuința ei. Dorina experimentează stări contradictorii segregate pe anotimpuri între dezgust și oroare olfactivă - vara - și empatie - iarna - întrebându-se dacă omul străzii va mai rezista încă un anotimp în frig. Conversația e axată pe reziduurile biologice (urina și excrementele) devenite laitmotive în lamentațiile celor două femei, rostite cu voluptate, bineînțeles, în forma lor cea mai vulgară. Diareea fiind "mare cât China", este invocat Hirayama - protagonistul din Perfect Days (filmul lui Wim Wenders, 2023), curățătorul de toalete publice - singurul capabil să spele "fericit" mizeria umană.
Vulgaritatea, preponderentă în limbaj, ar vrea să imprime o culoare locală și o notă de autenticitate scenariilor scrise de Radu Jude. Înjurăturile abundă, se revarsă în valuri, de multe ori cu gratuitate. Mai mult decât să exprime o stare de frustrare, înjurătura devine figură de stil prin varietate și expresivitate. Nu lipsește nici în această producție, deși e parcă mai voalată. Când rătăcește prin "Dino Park" , în gura lui Ion Glanetașu, înjurătura intermitentă și aproape monosilabică devine un fel de idiom animalic, primar și instinctual, asemănător mugetelor dinozaurilor, așa încât personajul pare o fiară hăituită ce aleargă disperată după hrană, ca și cum înjurătura l-ar ajuta să-și paralizeze victima.
Ironia, comicul de limbaj și de situație - prezente în toate producțiile mai recente ale regizorului - definesc o comedie cu iz noir, dacă am face abstracție de stările tulburate de conștiință ale protagonistei. Orsolya experimentează stări alienante; se îndepărtează de familie care pleacă fără ea în vacanță, se îmbată și își dă întâlnire cu Fred (Adonis Tanța), un livrator Glovo și fostul ei student la drept, eșuând într-o partidă animalică de sex, în mijlocul parcului. A doua zi, după eliberarea survenită în urma experienței degradante cu livratorul, pleacă în vacanță unde se va reuni cu familia. Prin Fred, Jude propune o altă coliziune onomastică, trimițând la un personaj camilpetrescian - cultivat, rafinat, neîmplinit și superficial ca și el. El circulă pe bicicletă, cu cutia galbenă de livrare pe spate, pe care scrie "Sunt român", pentru a evita posibilele atacuri rasiste. Cutia este sentențios și emblematic adusă în prim plan, în timp ce va ecrana parțial partida de sex. Adonis Tanța își conturează la perfecțiune rolul de tânăr șarmant, ce nu se sfiește să-i facă subtil curte fostei lui profesoare pe care o îmbrobodește doct cu povestiri Zen și dictoane latinești.
Filmul se încheie cu o retrospectivă edilitară asupra orașului în prefacere, în reprezentări statice ca o suită de diapozitive ce aduc în imagine vechiul și noul anunțat de macarale, escavatoare și șantiere. Semn că viața merge înainte oricum ar fi, peisajul străzii cuprinde femei cu cărucioare, parcări pline de mașini, clădiri monumentale moderne sau istorice, ulițe derelicte cu case dărăpănate, alături de străzi rezidențiale închise cu porți de acces sau bariere.
O ultimă imagine poartă reclama "LUXOR residence" - ca o amintire "ironică" a legendei Meșterul Manole care ne învață că orice construcție nouă cere un sacrificiu, pentru a fi durabilă.