Laptele se acrește - Dinți de lapte

Mihai Mincan se întoarce la Veneția pentru a doua oară, la cea de-a 82-a ediție a festivalului internațional de film. După succesul din 2022 cu primul lungmetraj de ficțiune Spre Nord, noul său film Dinți de lapte a avut premiera în cadrul festivalului de la Veneția în secțiunea Orizzonti. Cel de-al doilea film de lungmetraj al lui Mihai Mincan îl reunește pe regizor cu directorul de imagine George Chiper-Lillemark și editorul Dragoș Apetri cu care a colaborat și la Spre Nord. Cu toate acestea, Dinți de lapte are un stil aparte față de primul film al lui Mincan, dar și față de alte filme contemporane românești. Regia, imaginea și montajul se bazează pe efecte stilistice hipnotice și provocatoare, prin care se relevă perspectiva unei fete de 10 ani asupra dispariției surorii sale, asupra lumii și asupra societății comuniste și post-comuniste din jurul ei.

Filmul urmărește constant doar perspectiva Mariei, o fetiță de 10 ani, interpretată cu o melancolie și inocență aparte de Emma Ioana Mogoș, aflată la debutul său actoricesc. Cadrele restrânse și universul sonor format mai mult din sunetul respirației, pași și șoapte permit spectatorului să pătrundă cu adevărat în mintea fetei și să redea sentimentele acesteia de incertitudine, confuzie și curiozitate specifice vârstei. Evenimentul tragic învăluit în mister al dispariției surorii lui Maria din începutul filmului poate fi privit prin lentila narațiunii clasice ca fiind conflictul principal ce trebuie rezolvat. Însă filmul nu-și propune să demareze o anchetă detectivistă amplă, ci mai mult se folosește de acest eveniment pentru a marca o pierdere a inocenței protagonistei și a dezvălui lumea incertă și austeră din jurul acesteia. Deși Maria încearcă, asemenea poliției și a părinților ei, să afle răspunsuri cu privire la dispariția surorii sale, așa cum se întâmplă adesea în viață lucrurile nu capătă mereu sens sau o finalitate. Căutările sale, curiozitatea și prietenii o duc în locuri necunoscute, explorate cu ezitare și nesiguranță. Felul în care aceste scene sunt redate, prin suspans, sunete, mister, jocuri de lumină și efecte vizuale marchează o tendință de a folosi elemente ale genului thriller.

Deși poate ne-am aștepta ca poziționarea poveștii în apropierea căderii regimului comunist și imediat după aceea să aibă un rol mai semnificativ, filmul nu are neapărat un substrat politic puternic dezvoltat, totul fiind privit prin ochii unui copil de 10 ani. Maria este martoră la dezbinarea familiei sale care trece printr-o pierdere acută și poate asta oglindește dezbinarea societății de la finalul anului 1989. Greutățile din acea perioadă sunt observate de Maria în momentele în care se ia curentul, iar micile bucurii, nostalgice pentru cine era (precum regizorul) copil în acea vreme, sunt ciocolata neagră, o savarină plină cu frișcă sau o piesă disco. Rolurile părinților sunt interpretate emoționant de Marina Palii și Igor Babiac, care încearcă cu disperare să pună cap la cap elementele pe care le au cu privire la dispariția fiicei lor. Contrar multor figuri parentale adesea întâlnite în filmele românești plasate în perioada comunistă, cei doi își arată afecțiunea față de fiicele lor și chiar și unul față de celălalt.

Dinți de lapte este un film profund, care se bazează pe senzorialitate și care redă cu melancolie realitățile copilăriei și a unei perioade greu de ignorat din istoria țării. Autenticitatea și performanța regizorală vine din felul în care perspectiva subiectivă a protagonistei este redată într-o manieră realistă, în conformitate cu mintea, percepția și sentimentele unui copil, dar și cu o maturitate aparte.