Jurnal de TIFF, a la Cluj...

Azi n-am auzit telefonul, la ora 8. Cu ochii lipiţi încă şi cu două cafele şi un ness la bord, rememorez ce-a fost ieri, sîmbătă.

Vasăzică am făcut ceea ce mă feream să fac. Ştiti cum e cînd te duci la mare, alb/ă ca brînza, şi din prima zi vrei să te înnegreşti şi stai uitat/ă la soare pînă faci insolaţie? Nu m-am putut abţine, pentru că sunt prea multe filme de văzut (poate ar trebui să-l rog pe Neo să mă ajute să devin mai multe persoane, ca Agentul Smith).

Pana una alta, vreau să zic că am văzut ieri un film de groază, japonez - Ape tulburi de Hideo Nakata. O mamă căreia ex-soţul vrea să-i ia fetiţa, se mută cu aceasta într-un apartament dintr-un bloc părăsit şi în sufragerie pe tavan apare o pată de igrasie. Pata se tot măreşte, începe să picure, femeia se sperie ca de un monstru, dar teroarea apare cînd descoperă pe terasa clădirii o gentuţă de copil (pe care scrie Mimiko) şi pe urmă vede la grădiniţa fetiţei ei un afiş cu o fetiţă dispărută. Încet încet realizează că gentuţa cu Mimiko e a fetiţei dispărute, că aceasta are legătură cu apa care se tot acumulează, că în apartamentul de sus unde a stat fetiţa apa curge încontinuu, în fine, şi aici vine morala, că fetiţa murise înecată în bazinul cu apă de sus, din vina mamei care o neglija. Film educativ? Poate, însă chiar dacă eşti mai tăbăcit la astfel de chestii şi le cauţi pentru a te descărca, tot te gîndeşti la fetiţa fantomă care apare cu mîini negre şi umflate din cada de la baie, atentînd la gîtul fetiţei inocente.

Poate pentru a evita coşmarurile, Cristi Chirilov, selecţionerul festivalului, a programat aseară (adică sîmbătă seara) un "potpuriu" de filmuleţe erotice realizate şi difuzate underground între anii 1905-1925. Sala a fost aproape plină, ceea ce mă face să mă gîndesc că probabil cu astfel de filme audienţa va fi constant mare. Filmuleţele sunt haioase la început şi în orice caz interesante pentru o hartă a moravurilor începutului de secol. Pentru că cine credea că bunicii noştri făceau dragoste îmbrăcaţi, se înşeală amarnic. "Practic", prea multe nu s-au schimbat, doar criteriile estetice, căci din toate personajele doar una arată bine pentru perioada noastră. Amuzant zic la început pentru ca actorii (neprofesionişti, bineînţeles, prostituate sărace şi alţii ca ele) aruncă priviri spre operator ca să fie asigurate că "joacă" bine, că e OK, sunt convingătoare. Amuzante pentru că perechile sunt ca la un simultan în goana calului, toată lumea se grăbeşte, mecanic, schimbă locurile, trece la treabă. Pe urmă poţi vedea picanterii zoofile cu călugăriţe şi cîini, muşchetari, eleve şi profesoare - ce mai, imaginaţie cîtă încape. Însă odată trecut momentul luării în posesie a imaginilor (sala a aplaudat şi a hohotit în primele l0 minute) începi să te plictiseşti.

Aş mai vrea să vorbesc despre Gerry de Gus Van Sant, un film foarte foarte independent, cu numai două personaje (jucate de Matt Damon şi Casey Affleck), ele pleacă prin Nevada, pe jos, se îndreaptă spre ceva, caută un loc anume, dar se rătăcesc, şi tot filmul e despre mersul lor într-o geografie schimbătoare - munţi, deşert, piatră - încît te întrebi dacă regizorul nu se joacă cu arta filmului, încercînd să aducă la un numitor comun timpul şi spaţiul. Pentru că ne poartă în travelinguri kilometrice, plus în gros plan cu feţele băieţilor, în vreme ce muzica estonianului Arvo Paert repetă calm aceleaşi motive.
E o călătorie într-un peisaj abstract, unde nu contează unde, ce, cînd şi de ce, ci CÎT. Să nu uitam că Van Sant nu e prost deloc. În Psycho el se juca refăcînd totul, dar totul, aşa cum îl făcuse odată Hitchcock.

Cam atît pentru azi. Trebuie să alerg la film. Şi aici la internet-cafe urile clujene nici nu se fumează....