Sub un titlu românesc cel puţin caraghios (Cîinele şi pisica) se ascunde unul dintre cele mai nonşalante expose-uri ale unui divorţ din cinematografia recentă (Kill Bill nothwithstanding), la fel de caraghios marketat drept comedie, fie ea şi cu accente întunecate. Ce-i drept, se rîde niţel la acest film, dar rîsul e oarecum sec şi vine mai degrabă dintr-un sentiment de uşurare decît dintr-unul de veselie...
Filmul lui Noah Baumbach împarte oarecum setting-ul, atmosfera şi deliciile muzicale cu ceva mai titratul The Royal Tenenbaums al wunderkind-ului Wes Anderson - întrucîtva normal, dat fiind că cei doi sînt prieteni şi co-scenarişti la The Life Aquatic with Steve Zissou. Numai că, acolo unde filmele lui Anderson au o eleganţă pastelată şi o ironie subtilă şi mai degrabă suprarealistă, The Squid and the Whale e filmat mai din mînă, e oarecum mai frust, iar poezia nu-i degajată de gesturi sau dialoguri ci se discută la masă.
Nimic mai normal - cuplul în plin partaj e format din doi intelectuali (Jeff Daniels, Laura Linney, epocali), detaliu esenţial şi cît se poate de autobiografic. Acest Baumbach îmi pare un tip curajos - vedeţi-i filmul, mai ales din perspectiva celor doi copii, şi-mi veţi da dreptate. Nu-i neapărat obligatoriu să fii tu însuţi "enfant de divorce" pentru a simţi cum se cuvine haosul şi nesiguranţa ălora mici; e însă cît se poate de necesar să ştii pe dinafară finalul din À bout de souffle, pentru a gusta din plin una din imaginile finale, într-un Brooklyn scăldat de un soare blînd de toamnă, extrem de emoţionant şi deloc dégueulasse, ca să zic aşa.