TIFF, reputatul festival de film din Toronto, a împlinit în final de 2025 respectabila vârstă de 50 de ani, pe care nu și-o arată, judecând după logo-ul ediției de anul ăsta, care pare inspirat din estetica unui Drake (rapperul, nu piratul...). Recolta ăstei ediții aniversare e pe măsură: bogată cu asupra de măsură. Să o recapitulăm, zic. Așadar, în ordine absolut alfabetică - the fairest of them all, vorba Albei ca Zăpada (sau a oglinzii?):
Blue Moon
Regia: niciodată plictisitorul Richard Linklater
Deși are drept fundal musicalul de pe Broadway, ultimul film al lui Linklater aduce mai curând cu muzica de cameră: o mână de personaje într-o încăpere (mai exact, barul restaurantului Sardi's din Theater District) unde duelurile verbale sunt scânteietoare; de așteptat, dat fiind că protagonistul e însuși "băiatul care pune versurile" din faimosul duet Rodgers & Hart.
Ethan Hawke se distrează la culme întruchipându-l pe Lorenz Hart în cea mai frustrantă seară a vieții lui, cea în care fostul său partener (acum parte din și mai faimosul duet Rodgers & Hammerstein) sărbătorește triumful premierei cu Oklahoma - moment care coincide, după unii, cu începutul declinului erei clasice a musicalului american. Colac peste, pardon de expresie, pupăză, juna de care Hart era amorezat (Margaret Qualley, care o interpretează excelent pe... Margaret Qualley) îi spulberă iluziile precum fumul din omniprezentul lui trabuc. Andrew Scott și, mai ales, Bobby Cannavale contribuie la acest recital de actorie care ar trebui să-i aducă lui Hawk măcar o nominalizare la un Golden Globe în categoria comedie / musical, dat fiind c-avem de-a face cu o (tragi)comedie despre un musical.
The Christophers
Regia: mereu deliciosul Steven Soderbergh
Ce mai (îm)pereche(re): mărețul Ian McKellen și Michaela Coel (I May Destroy You)! El e Sklar, un pictor de renume care nu mai pictează, dar ale cărui pânze se vând cu sume astronomice. Printre creațiile sale mai puțin reușite se numără un fiu și o fiică, interpretați de Jessica Gunning (de neuitat în Baby Deer) și James Corden (da, ăla de la late night TV).
Coel e Lori, o "tânără speranță" pe cale să renunțe la pictură, asta până când să fie abordată de cele două progenituri care încearcă să pună mâna pe o faimoasa serie de (aparent neterminate) portrete care dau titlul filmului, infiltrând-o pe Lori drept asistenta personală al lui Sklar. Lori trebuie (1) să sustragă pânzele abandonate undeva prin casă, (2) să facă copii după ele și (3) să finalizeze originalele, totul contra unei treimi din suma obținută din vânzare - simplu, nu? Ce urmează e o satiră cinică, acidă și acidulată, care se plasează la intersecția dintre creativitate și calicie.
Citiți aici despre & Sons și The Balloonists.


