Filmele lui Josef Dabernig necesită concentrare, atenţie şi răbdare. Ele trebuie înţelese în conexiune cu celelalte domenii pe care Dabernig le-a explorat în paralel: proiecte de arhitectură şi de design, obiecte şi fotografii, în care se poate repera o preocupare constantă pentru ordine şi repetitivitate, tipice modernismului. Dabernig manifestă o atitudine ambivalentă faţă de modernism: este atras, de pildă, de simplitatea, funcţionalismul şi caracterul nespectaculos al arhitecturii moderne, dar îi dezvăluie în acelaşi timp inconsistenţele şi derapajele.
În Rosa Coeli camera de filmat explorează spaţiul anost şi prăfuit al unui bar socialist din anii '70: mesele pustii care nu aşteaptă pe nimeni, şirul de lămpi inutil aprinse şi nelipsiţii ficuşi. Atmosfera dezolantă se combină cu o vagă nostalgie, iar vocea naratorului pare complet decuplată de desfăşurarea vizuală.
Relaţia dintre prezenţă şi absenţă este una din trăsăturile centrale ale filmelor lui Dabernig. În Wisla jocul de fotbal se "desfăşoară" în absenţa jucătorilor şi a publicului, pe un stadion modest, înconjurat de blocuri comuniste. Atenţia e concentrată asupra celor doi antrenori, comici prin seriozitatea lor şi înstrăinaţi unul de celălalt, dînd mîna la sfîrşit cu oficialii prezenţi în tribună (filmul a fost citit şi ca o parabolă a lumii artei). În Wars, într-un tren din care lipsesc călătorii, personalul din vagonul restaurant este copleşit de un sentiment greu, de plictis. Apoi, trecînd inexplicabil de la pasivitate la acţiune, personajele sînt brusc angrenate în ritualul curăţeniei, sacadat după ritmul trenului.
Îmbinarea unor stări şi situaţii contradictorii apare şi în Automatic: ritmul alert, aproape drăcesc al unei piese de acid jazz contrastează cu pasivitatea protagoniştilor. Mai mulţi bărbaţi, fiecare izolat într-o maşină (atmosfera retro aminteşte de anii '50) se îndeletnicesc cu cîte o ocupaţie "artistică": unul dintre ei mînuieşte (aparent fără nici o intenţie) un aparat de fotografiat şi îi fixează obiectivul, altul ascultă muzică, un altul desenează nişte motive pop pe care le fixează cu sprayul etc. Cadrul final ne dezvăluie că maşinile (şi ocupanţii lor) sînt aglomerate claustrofobic într-un garaj întunecos. Această imagine va rămîne în mintea privitorului mult timp după ce a vizionat filmul.
Josef Dabernig. Filme, curator: Florin Tudor, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, pînă la 1 septembrie 2006.