Un lucru este cert: fără Magda Bordeianu, teatrul modern, pe care îl cunoaștem astăzi, ar fi avut un parcurs diferit.
"O regizoare, punct", născută în 1945, la Timișoara, care a înțeles atât de bine ce înseamnă această artă a trăirii. O femeie care, în anii 1967-1968, când era o tânără studentă la IATC (actualul UNATC) într-un domeniu considerat al bărbaților (regia de teatru), fondează un teatru de avangardă, alături de alți artiști, care există și în prezent: Teatrul Studențesc Podul, de pe Calea Plevnei, București.
Nu a fost doar o creatoare de spectacole într-un spațiu oarecare, ci a format un context favorabil și irepetabil, mai ales pentru acele vremuri ostile. A fost sufletul unui spațiu care a stârnit interesul unor mari personalități culturale ale vremii, precum Radu Penciulescu, Nichita Stănescu sau Horia Lovinescu.
Magda Bordeianu, victimă a mitocăniei, nedreptăților și inegalității de gen, este un exemplu de demnitate și curaj, față de care mulți dintre cei care nu mai sunt printre noi ar trebui să-și ceară iertare. Și nu în ultimul rând, este o eroină. Într-un interviu din 2010, Liviu Ciulei o cita pe profesoara lui, Alice Voinescu: "Eroul este cel care își asumă sarcina restabilirii ordinii." Prin misiunea ei și-a asumat că, în acea dezordine, cel ce încearcă restabilirea ordinii este condamnat să sufere. Cu toate acestea, munca Magdei Bordeianu este răsplătită cu fiecare pas ce trece pragul teatrului pentru care a ars mocnit, cu fiecare gând și vorbă admirativă, căci doar așa pot fi cele care se îndreaptă către ea.
Un spectacol frapant, relevant, presărat cu ironie și râsete, pentru ca, în final, să realizezi că, de fapt, te-au lovit puternic niște pumni ai realității în plex.
Chimia atât de organică dintre relatările celor două artiste a fost absolut minunată! Mi-a făcut bine să fiu acolo, a fost important să aud și să cred istoria celor care au fost înaintea mea în teatru și nu numai. A contat fiecare secundă. Și mă bucură că Teatrul Masca din București a adoptat spectacolul în 2026.
Mă bucură nespus de mult aceste inițiative, cum sunt cele ale Cristinei Modreanu și FEM100, precum și dorința Gianinei Cărbunariu de-a le face cunoscute publicului. Mi-aș dori ca această lectură performativă să devin un spectacol complet, vizibil, pentru că, în acest context în care femeile încă mai sunt considerate incapabile, fiind lovite și ucise lunar, contează ca cineva să aprindă un reflector asupra importanței și valorii lor.