Not your typical ghost story - Arcadia la TIFF, 2024

Cum ar fi dacă noi, viii, am bântui de fapt morții, iar pantofii lor ar fi conexiunea între planul celest și cel terestru? Le-am da papucii.

Grecii sunt creativi, nu există dubiu. Cu o premieră mondială în cadrul Berlinalei 2024, al doilea film de lungmetraj al regizorului Yorgos Zois dezvăluie drama unui doctor pensionat și a soției sale neurolog. Premisa este la fel de inventivă ca cea din The Lobster sau mult mai recentul Poor Things, amândouă semnate de multipremiatul Yorgos Lanthimos.

Misterul din Arcadia se face resimțit încă de la început, încurajând publicul să se implice activ în dezlegarea lui. Nuanțele predominante de albastru ale peliculei reflectă tristețea protagonistului, dar și solitudinea mării și a barului-refugiu titular. Aspectul vintage al imaginii o face să semene cu o amintire, iar muzica este când instrumentală și apăsătoare, prevestind o concluzie tragică, când a capella, pe post de manifest.


Viața de apoi imaginată de greci este deopotrivă dulce și amară. Pe timpul nopții este condusă de sexualitate și erotic, dar ziua e o temniță pentru sărmanele suflete rămase la limita dintre cer și pământ. Astfel, numele simbolic al filmului și al localului nu este întâmplător. Arcadia este oaza lor de liniște și pace, locul în care pot să evadeze.

Însă nu doar fantomele au nevoie de evadare. Morții și viii fac cu rândul în funcție de lumina soarelui. Arcadia vorbește despre pierdere și iubire, despre greșeli și regrete, dar în special despre nevoia de eliberare. Toți vrem să fugim, să scăpăm de ceva anume. Iar pantofii au o importanță majoră în această captivitate. Odată ce renunțăm la ei, suntem liberi.