"Mommy, is that man going to die?"
Aş putea să încerc să vă povestesc cum stă treaba cu filmul ăsta "straight to DVD" sau aş putea să mă las păgubaş... Oricum, nu s-ar schimba mare lucru.
Aş putea să vă povestesc în schimb că, după insuportabilele (din motive complet diferite) Monster's ball şi Finding Neverland, hotărîsem să nu mai văd în veci un film de Marc Forster... şi iată că nu m-am ţinut de cuvînt. Aş putea să vă povestesc cum gîndesc (?) mai-marii de la Hollywood - după "modelul" Barton Fink, dacă un scenarist, să-i spunem David Benioff, dă lovitura, să zicem cu The 25th hour, regizat de Spike Lee, i se cumpără rapid (şi scump) scenariul anterior (care împarte, pe undeva, acelaşi gimmick cu sus-menţionatul) şi i se pun în braţe proiecte (Troy, Wolverine etc.) cu care el n-are nici o treabă... dar "ne trebuie un nume", mă-nţelegeţi.
Ce se-ntîmplă... aud voci care zic că ştiu prea bine cît de stupizi sînt producătorii şi voci care zic că lor nu le pasă - prea bine, mă întorc la film, dar voi aţi vrut-o! Va să zică, după un accident dureros de spectaculos, facem cunoştinţă cu psihiatrul (!) Ewan McGregor (ca întotdeauna, de lemn), cu pacientul defect Ryan Gosling (adevărat urmaş al lui James Dean - vorbesc de intensitate, nu de look), cu sinucigaşa Naomi Watts (incapabilă de note false), cu orbul şahist Bob Hoskins, cu peroxidata Janeane Garofalo şi cu Kate Burton, care sîngerează într-un căsoi pustiu, alături de un cîine mort de 12 ani dar care latră în lege...
Toate personajele astea gravitează într-o lume bizară, al cărei background e populat de cam aceleaşi mutre, în dublu sau triplu rol - cît ai zice Lynch, Marc Forster purcede să ne asedieze vizual cu imagini traficate / fragmentate / distorsionate şi auditiv cu Ligeti sau Massive Attack, dar cineva trebuia să-i spună că aglomerarea regizorală te îndepărtează de Antonioni, iară nu invers... M-am ambiţionat să nu abandonez partida, punctată de referinţe diverse (Kieslowski, Hamlet etc.), rapeluri studiate (galben şi galben, pantaloni prea scurţi etc.) şi chichiţe naive (puştiul ambetat ameninţă că se va sinucide asemeni idolului său, Tristan Reveur, hint, hint!), sperînd că, la final, regizorul va scoate din pălărie, dacă nu un iepuraş, măcar o şopîrlă - scoate el ceva, nu spui ce, un ceva cu un dram de emoţie (în fine!), un ceva care rezolvă, parţial, dilema, dar nu şi inconsecvenţele stilistice, nu şi pretenţiozitatea exagerată, nu şi zgomotul mult prea mare. Aş fi curios să vă aud reacţia...
Apropo de auzit, comentariul audio e available doar preţ de cîteva scene, aşa că nu contaţi pe el pentru lămuriri suplimentare. Dacă aţi rezistat pînă la sfîrşit nici nu-i cazul.
Stay / Rămîi cu noi
regia Marc Forster, 2005
Cu: Ewan McGregor, Ryan Gosling, Kate Burton, Naomi Watts, Elizabeth Reaser, Bob Hoskins, Janeane Garofalo.