Time Out Bucureşti / decembrie 2006
De unde să începi? Bogart este Sam Spade, Sydney Greenstreet este Kasper Gutman, Peter Lorre este Joel Cairo, Elisha Cook Jr. este Wilmer Cook...

Oficial, primul film al lui John Huston este (mai ales pentru cine n-a văzut bijuteria Stranger on the 3rd Floor, tot cu Lorre, realizat de Boris Ingster cu un an înainte) şi primul film noir american. Care ar fi trebuit să fie semnat Jean Negulesco, iar cînd studiourile l-au preferat pe Huston, acesta s-a revanşat oferindu-i compatriotului nostru clasicul Masca lui Dimitrios - asta dacă aveţi chef de trivia. Dacă aveţi chef de cinema pur şi simplu, delectaţi-vă cu unul dintre cele mai mari filme dintotdeauna, acum într-o ediţie specială dublă.

Pe primul disc, filmul, remasterat digital (şi se vede) este acompaniat de comentariul istoricului Eric Lax şi de acum clasicul Warner Night at the Movies. Din meniu - trailer la Sergeant York, un jurnal de actualităţi, scurtmetrajul The Gay Parisian, pe muzică de Jack Offenbach şi regizat de Jean Negulesco, şi două desene animate Looney Tunes, dintre care unul alb-negru.

Pe discul 2 găsim documentarul de 32 de minute The Maltese Falcon - One Magnificent Bird (unde îşi dau cu părerea Peter Bogdanovich, Eric Lax, Henry Rollins, Larry Cohen, Frank Miller), o compilaţie de trailere pentru filme cu Bogart, Becoming Attractions (45 de minute), un gag reel intitulat Breakdowns of 1941 şi un make-up test cu Mary Astor.

Lipsa celei de-a 6-a steluţe de la bonus se explică prin absenţa celorlalte două adaptări cinematografice ale romanului semnat Dashiell Hammett (The Maltese Falcon, 1931, şi Satan Met a Lady, 1936), prezente pe ediţia americană.

Asta e.

The Maltese Falcon,
regia John Huston, 1941
cu: Humphrey Bogart, Sydney Greenstreet, Peter Lorre, Elisha Cook Jr., Mary Astor.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus