Nici-nici: Paweł Pawlikowski - Vaterland / Fatherland la Cannes, 2026

Vaterland / Fatherland e un film concis și, metaforic vorbind, de-a dreptul dietetic. La 82 de minute, e filmul cel mai scurt din competiția principală la Cannes 2026. În această durată, regizorul și scenaristul Paweł Pawlikowski, alături de co-scenaristul Hendrik Handloegten, se străduiesc să ofere cât mai puține informații privitorilor. Zgârcenia e calculată. Acesta e un film despre câteva zile din viața lui Thomas Mann și a fiicei lui, Erika, din care nu afli mare lucru nici despre Thomas, nici despre Erika. Anul e 1949, iar ceea ce se întâmplă de la o secvență la alta e simultan al naibii de generic și al naibii de simbolic. Mann tatăl se întoarce atunci pentru prima dată în Germania, după ce în anii '30 regimul nazist pusese tot soiul de presiuni asupra lui, iar scriitorul se refugiase în cele din urmă cu familia în Statele Unite. Vaterland / Fatherland îl urmărește traversând Germania de Vest (capitalistă) și Germania de Est (socialistă), condus de fiica lui într-o mașină nouă și lucioasă, deplasându-se în general cu viteza unui discurs ținut la diverse instituții pe seară. Unele filmele programatic realiste își instruiesc spectatorii că în viața nu se întâmplă foarte multe. Vaterland / Fatherland demonstrează că acest aproape nimic cotidian poate fi porționat în felii subțiri, neutre la gust și foarte plăcute ochiului. Unii s-ar putea să numească acest fel de a spune o poveste minimalist, dar pentru mine asta echivalează cu a spune că un om scund de fapt are picioarele mai scurte. În acest road movie redus la schelet, în care de-abia sunt surprinse câteva imagini cu ceea ce se vede din mașină, accentul cade pe comparații simple - între figura neutră și enigmatică a lui Mann tatăl (interpretat de Hanns Zischler) și cea afabilă, expresivă, a Erikăi Mann (interpretată de Sandra Hüller), dar mai ales între noțiunile politice de Est și Vest.


Vaterland / Fatherland e al treilea film regizat de Pawlikowski și asamblat din imagini elegante alb-negru semnate de directorul de imagine Łukasz Żal în care Estul socialist - ca idee și ca suprafață chic - devine o ramă pentru relațiile complicate dintre două personaje. Îl iubesc pe primul, Ida, și am păreri amestecate despre al doilea, Cold War. Polonezul Pawlikowski, acum la 68 de ani, are o viziune ambiguă despre spațiul lui de origine: în cele două filme amintite, viața de noapte în timpul socialismului e senzuală, în timp ce viața în general e strivitoare. Pentru cine are nevoie de clarificări, Vaterland / Fatherland nu e filmul care să le aducă. Ba chiar dimpotrivă, de data asta Pawlikowski și-a ales omul - Mann tatăl - care să și teoretizeze de-a lungul filmului o atitudine de tipul nici-nici. Adică la 1949 Vestul nu e prea grozav, dar nici Estul nu se lasă mai prejos. Nu mă lasă rece un astfel de Mann, și n-am mare lucru împotriva unui Pawlikowski care semnalează din spatele scenelor pe care le scrie "Mann, c'est moi". Problema e filmul în sine, construit ca o demonstrație prin care pășesc cele două personaje celebre. În Vest, la un dineu ținut în cinstea scriitorului, la care se înghesuie noile elite ale Germaniei Federale, o replică spusă în treacăt, culeasă din Opera de trei parale a lui Brecht, însumează situația acestora: "Prima dată mâncarea, și apoi morala". Trecuți peste graniță, în Est, Erika și Thomas Mann se opresc la un restaurant și comandă două cafele. Li se spune că o să primească cicoare, iar pentru urechile neatente din public, două-trei replici mai târziu, se repetă: cicoare. De la Vestul îmbuibat și conformist la Estul sărăcit și obligat să se conformeze, Vaterland / Fatherland pune una lângă alta contraste simbolice și trivialități istorice în spatele cărora ar trebui să se ghicească ceva mai profund și mai important.

Păcat de personaje. S-ar putea face câte un film cel puțin interesant despre o săptămână din viața oricărui membru al familiei Mann. Vaterland / Fatherland ia în schimb trei dintre ei și-i tratează cu indiferență. Nefericitul Klaus Mann are parte de o scenă scurtă la început (un cameo al mereu interesantului August Diehl) și apoi iese cu totul din poveste. Despre Erika Mann, n-ai putea să ghicești din film ce viață fulminantă a avut. Scenariul stabilește de la început că e temperamentală: pălmuiește din scurt un bărbat despre care aflăm apoi că e fostul ei soț și fost nazist de renume (după toate aparențele, ordinea e inversă pentru ea). Din acel moment, personajul ei nu are foarte multe de făcut, deși încadrările largi alese de Pawlikowski și planificate de Żal îi permit Sandrei Hüller să joace niște emoții subterane discret, cu tot corpul. Cât despre Thomas Mann, scenariul îi prevede mai multe replici intelectuale și câteva interacțiuni aproape aleatorii. Pe două momente ieșite din comun față de cotidianul lipsit de plăceri al filmului se sprijină în fapt toată arhitectura din Vaterland / Fatherland: într-una, scriitorul arată că poate să fie, la nevoie, șarmant, într-alta, că poate simți și emoții sfâșietoare dacă sunt filtrate prin artă. În rest, într-o demonstrație foarte discutabilă a principiului less is more, personajele sunt puncte de sprijin pentru o istorie monstruoasă și mult, mult mai mare decât ele. Ca într-unul din precedentele filme la care a contribuit creativ Łukasz Żal, The Zone of Interest, această istorie amalgamată din aluzii are, de la o imagine la alta, două planuri: la suprafață, o sumă de întâniri oficiale, procesiuni și fanfare, iar în fundalul simbolic baubaul cuvintelor terminate în "-ism". În raport cu aceste mize abstracte, detaliile interesante, căutate cu inteligență, ale vieții de zi cu zi nu au nicio șansă.

Acestea fiind scrise, Vaterland / Fatherland e genul de film care nu greșește mult fiindcă nu încearcă multe. El te poate învăța ce e ambiția artistică tocmai fiindcă nu o are. Paradoxal, însă, în competiții de festival, filme de acest fel, elegante, neutre și seci, se întâmplă uneori să câștige câte un premiu important. Nu m-aș mira să fie cazul și aici (poate un premiu pentru regie?). Câteodată, în astfel de situații, un film precum Vaterland / Fatherland are exact ceea ce le lipsește uneori filmelor mai curajoase și expansive: echilibru.