Hermeneutică de Nou Val - Când se lasă seara peste București sau Metabolism la TIFF, 2026

Când se lasă seara peste București sau Metabolism a fost proiectat la Festivalul Internațional de Film Transilvania 2026 (TIFF.25) în cadrul retrospectivei dedicate regizorului Corneliu Porumboiu. Filmul a fost lansat în 2013 și a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Locarno.

Povestea îl are în prim plan pe Paul (Bogdan Dumitrache), un regizor aflat în plin proces de realizare a unui lungmetraj. Acesta simulează reactivarea unui ulcer ca să scape de filmări și să-și poată petrece ziua cu Alina (Diana Avrămuț) - o actriță care joacă un rol secundar în proiectul lui. Paul își dorește să introducă în film o secvență cu nudul Alinei, motiv pentru care se decide să coordoneze sesiuni de repetiții ad-hoc în propriul apartament. Pe parcursul zilei cei doi repetă scene din film, iau masa împreună și întrețin relații sexuale. Ajung să trăiască o idilă scurtă, dezvoltând o dinamică surprinzător de rece, impersonală. Singurele momentele de afecțiune rămân invizibile pentru spectator, fie se consumă în intimitatea din spatele unei uși întredeschise, fie rămân la stadiu de simplă aluzie, fiind sugerate de cineast prin elipse temporale.


Pelicula începe cu un cadru static, filmat noaptea în interiorul unei mașini. Paul conduce spre casă în timp ce discută cu Alina despre importanța mediului de înregistrare în film -analogic sau digital - și felul în care influențează mesajul transmis. Paul filmează în peliculă, motiv pentru care este forțat să-și gândească cadrele în așa fel încât să nu depășească durata de 11 minute. O limită care, spune el, a determinat un mod de a face cinema, de a gândi lumea. Paul preconizează o schimbare de paradigmă, mediul digital deschizând noi perspective, aduce posibilitatea unor cadre mai ample, mai detaliate, mai lungi care pot reda o realitate mult mai fidelă. Când se lasă seara peste București sau Metabolism este deci un film despre film, o doză de meta-cinema care ilustrează demersul regizoral, felul în care regizorul și actorul colaborează cu scopul creării unui moment autentic.

Filmul este compus preponderent din cadre fixe, cu foarte puține mișcări de cameră. Personajele, la fel, sunt destul de pasive - nu se prea mișcă-n cadru - de obicei doar stau pe scaun și poartă discuții. Principalul motor al acțiunii devine dialogul, se acordă deci o atenție deosebită cuvintelor și limbajului. Această căutare, sau, dacă vreți, explorare a cuvântului este un laitmotiv al cineastului, fiind prezent și în alte lungmetraje precum A fost sau n-a fost? și Polițist, adjectiv. În cazul A fost sau n-a fost? cineastul insistă mai mult pe afirmațiile oamenilor, pe sensul, veridicitatea și consecințele care derivă odată cu exprimarea lor.

Polițist, adjectiv nu este centrat pe dialog întrucât privitorii devin martori la numeroase scene de filaj, de urmărire, dar și planuri fixe în care personajele doar iau masa sau lucrează la birou. Totuși spre finalul filmului ni se prezintă o scenă în care protagonistul dezbate sensul cuvintelor cu șeful său, un cadru care invită la reflecția asupra limbajului, mesajului transmis și felului în care acesta ajunge la receptor. Acest substrat îl regăsim și în cazul Când se lasă seara peste București sau Metabolism, doar că aici este mai mult o analiză de text, un proces hermeneutic în care scopul este de a ajunge la un numitor comun, de a înțelege viziunea regizorală cu ajutorul scenariului. În cadrul repetițiilor, Alina îi pune câteva întrebări lui Paul, iar acesta răspunde de mai multe ori spunând că "scrie" în scenariu, după care se lansează în explicații încercând să deslușească textul pentru actriță.

Într-o secvență din restaurant Paul ține o pledoarie despre felul în care a fost influențată bucătăria de ustensilele de masă. El spune că gastronomia europeană este mai simplă decât cea chineză pentru că europenii s-au concentrat pe mijloace - au inventat furculița și cuțitul -, în timp ce bucătăria chineză - rămânând la bețișoare - a acordat mai multă importanță conținutului. Gastronomiei arabe îi lipsesc mijloacele, ei mănâncă cu mâna, fapt care transformă procesul într-unul nemijlocit, visceral, brutal de simplu. Asemenea tacâmurilor, textul, sau limbajul, este un mediu care devine un liant al interacțiunii umane, sau, uneori, chiar o trăsătură de caracter care definește omul. Ori, după spusele lui Paul: "textul meu sunt eu".

Pelicula nu se mulțumește cu o simplă prezentare, sau reprezentare, a unei fațete din viața unui regizor, ci ilustrează și modul în care viața se întrepătrunde cu filmul. Faptul că experiențe din viața unui regizor sunt transpuse în film și, poate mai interesant, acele dăți în care oamenii sfârșesc prin a reitera scene din propriul film, așa cum Paul ajunge să joace rolul scris pentru Alina.

Recomand cu mare căldură oamenilor pasionați de filme românești să vizioneze Când se lasă seara peste București sau Metabolism, după părerea mea este cel mai auto-reflexiv film din Noul Cinema Românesc care se bucură de un dialog cu încărcătură subtilă și profundă.