De la singurătatea și dezorientarea protagonistului din Siempre es invierno, trecem la o altă poveste, de data aceasta despre reprimarea sexualității, a dorinței care apare la bătrânețe, dar și despre demnitate și reconciliere. Este vorba despre filmul Maspalomas, cu o regie semnată de Jose Mari Goenaga și Aitor Arregi. Vicente (José Ramón Soroiz), un bărbat de 76 de ani, trăiește așa cum îl taie capul pe o plajă (numită ca titlul filmului) din Insulele Canare, până în momentul în care are un accident vascular și este obligat să se mute într-o rezidență de bătrâni din San Sebastián. Reînnoadă legătura cu fiica pe care a abandonat-o cu ani în urmă, confruntându-se cu propriul trecut, dar și cu o realitate pe care o credea depășită, aceea de a-și ascunde din nou identitatea sexuală. Pe lângă asta, protagonistul trebuie să conviețuiască într-o comunitate pe care nu o alege și este nevoit să-și înăbușe nemulțumirile, temerile și să suporte prejudecățile celor cu care locuiește. Totuși, această nouă perioadă de recluziune îi permite să ajungă să aprecieze alte aspecte: o frumoasă prietenie cu un coleg de cameră, relația de apropiere față de fiica lui, dar și faptul că își recapătă treptat autonomia.
Începutul filmului este, poate, partea cea mai frapantă pentru că-ți lasă impresia de exces, dar cred că intenția regizorilor a fost exact asta, de a surprinde o perioadă dedicată plăcerii și libertății, ca mai apoi să se înțeleagă pierderea care îi creează protagonistului o stare de disconfort. José Ramón Soroiz (Premiul Goya pentru cel mai bun actor în rol principal) reușește o interpretare superbă, susține întreaga încărcătură afectivă, prin mimică, atingeri și o tristețe discretă a unui om care credea că nu mai trebuie să dea explicații pentru cine este, trezindu-se dintr-o dată judecat și constrâns. E un film curajos și necesar, care mi-a readus în minte alte două pelicule, Începătorii / Beginners (2010), regia Mike Mills și Iubirea este ciudată / Love Is Strange (2014), regizată de Ira Sachs, pentru felul în care libertatea personală intră în conflict cu normele sociale și pentru felul în care o persoană reușește să răzbată într-o lume plină de prejudecăți.
Poate că ar trebui să lăsăm deoparte etichetările și condamnările și să ne gândim la aceste alte posibile forme de iubire.