25 mai 2003
Duminică noaptea tîrziu, toţi membrii juriului s-au reunit în cele din urmă după o serie de aventuri datorate atît Festivalului de la Cannes cît şi furtunilor care s-au abătut ieri asupra Clujului. Avioanele care urmau să aterizeze la Cluj au ajuns la Timişoara, aşa că mai mulţi oaspeţi au fost deturnaţi temporar din drumul lor, dar la ora unu din noapte s-au regăsit cu toţii la recepţia data în onoarea regizorului Andrei Blaier.
Sărbătorit de organizatorii TIFF cu ocazia împlinirii a 70 de ani, Andrei Blaier a venit la Cluj pentru a asista la vizionarea filmului său, Ilustrate cu flori de cîmp şi pentru a sta de vorba cu tinerii şi mai puţin tinerii săi admiratori aflaţi în aceste zile la Cluj. La întîlnirea de la ora 18.00 de la Casa Matei Corvin el şi-a amintit pentru cei de faţă despre zilele în care filma Lumini şi umbre, despre felul în care trebuia să se termine Ilustrate cu flori de cîmp şi despre actorii cu care a lucrat, dintre care favoritul său este, la mare distanţă de restul, Gheorghe Dinică. Atunci cînd fac distribuţia unui film, de obicei pornesc de la Dinică şi construiesc restul echipei în jurul lui. (...) Singurul meu regret este că nu mă pot lauda că eu l-am debutat.
La ora 19.00, la cinematograful Victoria, a avut loc proiecţia cu Ilustrate cu flori de cîmp, într-o sală plină, venită să-l omagieze pe Andrei Blaier. La ora 21.00 a început recepţia dată în onoarea regizorului, care a avut loc la restaurantul Ciuleandra. Au venit special pentru a fi alături de el Nae Caranfil, o prezenţă deosebit de activă atît la vizionări, cît şi la conferinţele de presă şi la celelalte evenimente ale festivalului, Dorel Vişan, care urmează să fie şi el omagiat în cadrul TIFF marţi, 27 mai, membrii juriului, invitaţii străini. Dinu Tănase, membru al juriului, a fost director de imagine la Ilustrate cu flori de cîmp şi reunirea celor doi vechi colaboratori a dat naştere unor amintiri deosebit de calde.
Luni are loc prima întîlnire a publicului şi jurnaliştilor cu unul dintre regizorii filmelor din competiţia oficială, Dagur Kari, după vizionarea filmului său, Noi albinosul, la cinematograful Victoria de la ora 22.00. Tot azi scriitorul Barry Gifford, membru al juriului TIFF, se întîlneşte cu presa la Casa Matei Corvin de la ora 18.00.
Cinci întrebări din Transilvania
Cu Nikolai Nikitin, selecţionerul pentru Europa de Est al Festivalului de Film de la Berlin
1. Cînd şi cum aţi aflat pentru prima oară de TIFF?
Acum doi ani (în 2001), l-am întîlnit pe Tudor (Giurgiu) la Varşovia şi am vorbit despre această idee a lui referitoare la organizarea unui festivalul de film în România. Atunci am schimbat mai multe idei pe tema asta.
2. Ce oaspeţi ai TIFF vă doreaţi cel mai tare să-i întîlniţi?
Pe cîţiva membrii ai juriului (de exemplu Barry Gifford, Alissa Simon), pe prieteni pe care i-am cunoscut la alte festivaluri (directorul festivalului de film de la Sofia, Stefan Kitanov), cîţiva tineri regizori romani promiţători (Cristian Mungiu, Nae Caranfil), alţi regizori şi producători de film. Lor li se adaugă colega mea din echipa Festivalului de la Berlin, Cristina Hoffman, care, cum ştiţi, este româncă.
3. Ce ştiaţi despre Transilvania înainte de a veni aici?
Lucrurile tipice despre Dracula, dar şi faptul că Festivalul Transilvania există şi că prima ediţie de anul trecut a avut un mare succes.
4. Ce vă propuneţi să aflaţi despre Transilvania înainte de a pleca?
Cît mai multe despre Cluj şi despre filmele româneşti.
5. Aţi gustat vreo mîncare sau băutură locală pînă acum?
Am băut bere românească şi am mîncat un kebab grozav la ora trei dimineaţa.
26 mai 2003
Luni, 26 mai, participanţii la Festivalul Internaţional de Film Transilvania au avut ocazia de a face cunoştinţă cu scriitorul şi scenaristul Barry Gifford, care este şi membru al juriului TIFF. Pe lîngă amănuntele referitoare la experienţele sale de scriitor şi scenarist, Barry Gifford a răspuns şi la o serie de întrebări directe. Mărturisind că este mulţumit de toate ecranizările textelor sale, el a recunoscut în final că Lost Highway, în regia lui David Lynch, este favoritul său, deşi nu a fost şi un favorit al publicului. Acum el a terminat scrierea a două cărţi şi a unui scenariu de film şi se află în România la invitaţia TIFF, urmând ca la finalul Festivalului să se îndrepte spre sudul Bucovinei, de unde vin bunicii săi şi unde s-a născut tatăl său.
După vizionarea filmului Afaceri dubioase, în regia lui Matt Dillon, la care Gifford a fost co-scenarist, el a stat de vorbă cu publicul despre acest film. Cu această ocazie el şi-a amintit cum l-a cunoscut pe Dillon acum 20 de ani, cînd lucra împreună cu Gus Van Sant şi Francis Ford Coppola la ecranizarea unui roman al lui Jack Kerouak, în care Dillon ar fi dorit să joace rolul principal. Acel scenariu (care urma să fie regizat de Van Sant şi produs de Coppola, dar care nu a ajuns niciodată pe ecran) a reprezentat debutul lui Gifford în lumea filmului.
În paralel, aproape de miezul nopţii, alţi spectatori ai Festivalului din Cluj s-au întîlnit cu regizorul islandez Dagur Kari, autorul filmului Noi albinosul, aflat în competiţia oficială. Dagur Kari spune că ideile pentru filme a început să le colecteze de la 16 ani, iar procesul scrierii scenariului a fost lung şi elaborat, dar foarte liniştită. Discuţiile cu publicul, care s-au întins pe parcursul a peste 30 de minute, s-au axat pe subiectul filmului şi modul în care a fost el realizat.
Marţi în Festival este invitat Dorel Vişan, care va primi primul premiu de excelenţă oferit de TIFF, ocazie cu care actorul clujean se va întîlni cu presa şi va asista la proiecţia filmului Iacob, care i-a adus cele mai prestigioase premii şi menţiuni din cariera sa. La ora 19.00 la cinematograful Victoria va fi proiectat filmul Punct mort, din competiţia oficială, urmat de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu cei doi actori principali ai filmului.
27 mai 2003
Marţi au continuat vizionările filmelor din cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, care au culminat cu proiecţia de gală a filmului Iacob (1988), cu Dorel Vişan în rolul principal. Înaintea vizionarii, actorul clujean s-a întîlnit cu reprezentanţii presei, cu care a discutat despre cariera sa, despre dificultăţile actorului aflat la distanţă de capitală şi despre starea cinematografiei de azi. Dorel Vişan este de părere că problema cea mai mare a cinematografului românesc de astăzi vine din prăpastia care separă cele două generaţii, în care tinerii nu au suficientă experienţă, iar veteranii nu au forţa să dea un exemplu, preferînd să încerce să se "modernizeze", pentru a face faţă economiei de piaţă.
Referindu-se la filmele sale, el a spus că la baza fiecărui rol, fie în teatru, fie în cinematograf, el a pus următorul principiu: Nu creezi un rol, ci creezi un destin; personajul trebuie să aibă o viaţă interioară dincolo de ceea ce se vede pe ecran sau pe scenă. Faptul că a perseverat în decizia de a nu se muta la Bucureşti l-a lipsit de multe ocazii de a juca, dar l-a şi încurajat să dea de fiecare dată mai mult, să dovedească de fiecare dată că este cel puţin la fel de bun ca şi colegii săi din capitală.
La vizionarea care a avut loc la ora 20.30 la cinematograful Republica a asistat şi primarul Clujului, Gheorghe Funar. După încheierea filmului, Dorel Visan şi-a amintit de recepţia unui alt film al său, Senatorul melcilor, la Festivalul de la Cannes acum opt ani. Dan Chişu, directorul festivalului DaKino, care era de faţă la Cannes cu acea ocazie, a contribuit la acest moment. Premiul propriu-zis îi va fi înmînat lui Dorel Vişan la ceremonia de închidere a Festivalului, sîmbătă de la ora 18.00, ceremonie care va fi transmisă în direct la România 1.
Tot ieri seară a avut loc o vizionare a filmului Punct mort (Slepa pega, Slovenia, 2002), în prezenţa celor doi actori din rolurile principale, Manca Dorrer şi Kolja Saksida.
Seara s-a încheiat cu o petrecere în onoarea invitaţilor la clubul Insomnia, în cadrul căreia unii dintre invitaţii festivalului au cîntat la pian, spre delectarea participanţilor.
Azi, miercuri, invitaţii străini au avut o zi liberă de vizionari şi au plecat într-o excursie la Sighişoara.