Jurnal de TIFF, a la Cluj (5)

Şi spunea Alex Leo Şerban, membru al juriului, proaspăt întors de la Cannes după ce a schimbat patru sau cinci trenuri(în trei zile), spunea Leo în vreme ce stăteam la bere în curtea Muzeului de Artă şi eu îi spuneam lui Laurenţiu Brătan "Să nu mă înjuri, te-am citat în jurnalul pentru LiterNet". "Nu te înjur", spune Laurenţiu zîmbind (şi ce rar zîmbeşte), şi în fine , Leo spune: "Şi eu vreau să fiu în jurnal! Ce să fac, trebuie să mă gîndesc să spun ceva memorabil!" Deci şi Leo este acum în jurnal.

Şi ieri la bere am dezbătut în trei dilema creată de filmul suedez Lilya 4-ever de Lukas Moodysson care pe mine şi pe Laurenţiu nu ne-a umplut de emoţie, în vreme ce pe Andrei Gorzo şi pe Leo, da. Mie mi s-a părut mizerabilist, deşi bine făcut, o poveste gen Micuţa Vera cu o adolescentă rusoaică (ce-i drept jucată genial) singură şi fără un chior, al cărei singur prieten într-o lume ostilă e un băiat şi el la fel de singur şi de sărac. Doi îngeri, cărora Moodysson le şi pune aripile de rigoare după ce aceştia mor. În cazul în care nu ne-am dat seama cît sunt de inocenţi. Concluzia mea şi a lui Leo, căci Laurenţiu plecase între timp: fiecare percepe un film după propria lui grilă emoţională (deşi o mare noutate în asta mărturisesc că nu văd.).

Mult mai emoţionant (şi fără să caute asta) mi s-a părut Sweet Sixteen de Ken Loach, unde povestea era atît de dură şi de voit nesentimentală încît efectul a fost garantat. Un băiat (şi el interpretat genial) îşi aşteaptă mama să iasă din închisoare şi visează să-i cumpere o rulotă lîngă lac, unde să locuiască amândoi, numai ei doi, fără idiotul de iubit al mamei din cauza căruia ea e acum la puşcărie. Pentru asta băiatul intră în afaceri, fură drogurile idiotului de iubit al mamei, le vinde, plăteşte prima rată la rulotă, ajunge un fel de Gavroche al mafiei locale. Şi toate se termină în ziua în care mama iese de la răcoare şi băiatul face l6 ani şi află că mama de fapt nu dă doi bani nici pe casetele pe care el i le trimisese şi unde îi povestea toate cele, nici pe rulotă şi pe viaţa în pustietate (de altfel ea se şi întorsese la idiotul ei iubit). Şi orbit de nervi şi de durere, băiatul vîră cuţitul în cel care i-a luat locul lîngă mama, şi ce trebuia să fie un început pentru toată lumea devine un capăt de drum pentru adolescentul idealist, deşi dur ca o piatră. Mie filmul mi-a plăcut foarte mult şi îl vîr într-un top personal, alături de Intervenţie divină, Hodoronc-tronc şi Afaceri dubioase (din filmele pe care le-am văzut aici, pentru că la cele pe care le ştiam nu am mai mers a două oară).

Pe aici oriunde mergi, tot la filme ajungi. La masă tot despre filme se discută. Cînd te întîlneşti întămplător cu cineva cunoscut prin oraş tot "Ce filme ţi-au plăcut?" e formula de salut. Şi aşa mai de(o)parte. Revenind la melcii noştri, să spunem că ieri, marţi a fost spectacol de gală cu Iacob de Mircea Daneliuc, în prezenţa lui Dorel Vişan, a lui Gheorghe Funar şi a altor oficialităţi locale. Dorel Vişan va primi la sfîrşitul festivalului un Premiu de excelenţă.