Actuala ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Avignon trebuie să iasă bine. Şi asta din două motive. În primul rînd, pentru că anul trecut festivalul a început şi s-a încheiat în huiduielile publicului şi sub un tir al criticilor din presă; în al doilea rînd, pentru că, anul acesta, festivalul serbează ediţia cu numărul 60, iar o asemenea vîrstă merită o gală adevărată.
În orice caz, ediţia curentă se anunţă mai calmă, mai puţin polemică decît "scandaloasa" ediţie 2005. Cei doi tineri directori ai festivalului, Hortense Archambault şi Vincent Baudriller, l-au asociat la conducerea artistică pe coregraful franco-sîrb Josef Nadj. După regizorul german Thomas Ostermeier în 2004 şi coregraful belgian Jan Fabre în 2005, opţiunea pentru coregraful franco-sîrb este menită să calmeze spiritele, să confere festivalului de la Avignon un strop de echilibru clasic. Josef Nadj este director al Centrului Naţional al Coregrafiei de la Orléans şi a propus ca anul acesta tema centrală a festivalului să fie călătoria. El însuşi a produs două spectacole pornind de la această temă. Festivalul s-a deschis cu Battuta, un spectacol de teatru ecvestru produs de compania Zingaro a lui Bartabas. Acelaşi spectacol a fost programat şi pentru închiderea oficială a festivalului. Alte spectacole aşteptate sînt Barbarii lui Gorki, în regia lui Eric Lacascade, Mozart şi Salieri, de Puşkin, în regia rusului Anatoli Vassiliev, şi Bazar du Homard, o producţie a companiei olandeze Needcompany, în regia lui Jan Lauwers. O selecţie mult mai "cuminte" şi artişti aleşi pe sprînceană: aproape toţi regizorii invitaţi sînt vedete, mai toţi sînt autori sau regizori ai unor spectacole de succes la public.
Peste o jumătate de milion de spectatori
Programul cuprinde în total 850 de reprezentaţii, cele mai multe în secţiunea off. Organizatorii aşteaptă aproximativ 110.000 de spectatori la secţiunea oficială şi cam de cinci ori mai mult la spectacolele programate în off. Cu peste o jumătate de milion de spectatori în trei săptămîni, Avignon găzduieşte cel mai mare festival de teatru din lume! Ministerul francez al Culturii a alocat pentru ediţia curentă nu mai puţin de 4 milioane de euro şi va sărbători la Avignon 60 de ani de descentralizare în teatru. Într-adevăr, politicile culturale descentralizate s-au dezvoltat în paralel, dar pornind de la festivalul de la Avignon - o înrudire pe care puţini directori de teatru o mai recunosc, dar de care toţi profită.
"Dezastrul" din 2005
Dintre toate crizele prin care a trecut acest festival - şi au fost nenumărate! -, cea de anul trecut a fost cea mai gravă. Ea a fost generată de invitaţia lansată de Jean Fabre şi de programul radical oferit publicului. Încă de la debut, ediţia 2005 a fost supusă unei adevărate campanii de stigmatizare în presa franceză. Le Point a văzut-o ca pe un "purgatoriu", Le Monde i-a criticat "monotonia de neînţeles", iar Le Figaro a identificat imediat cea mai gravă criză a festivalului de la crearea sa. Mulţi se întrebau atunci dacă festivalul va supravieţui acestui "dezastru artistic şi moral". Unul dintre reproşurile majore apărute în presă a fost legat de acumularea violenţei, a morbidului, a nudităţii şi a cruzimii prezentate pe scenă de creatorii contemporani. Scandalul a izbucnit atunci cînd publicul a huiduit un spectacol de dans pe muzică electronică susţinut de coregraful Christian Rizzo. Apoi, la spectacolul After / Before al lui Pascal Rambert, majoritatea spectatorilor au părăsit sala: primele 40 de minute ale reprezentaţiei constau dintr-o proiecţie video în care actorii răspundeau la o întrebare, apoi a urmat un fragment în care ei repetau aceleaşi replici pe viu, după care urma un număr de cîntec şi dans. Într-un alt spectacol, A Lovely Blonde Child and I Apologise, actorii aşezau în sicrie păpuşi reprezentînd fetiţe: montarea a fost acuzată că ar încuraja pedofilia. Au fost mai multe incidente, iar presa franceză a relatat numeroase episoade în care publicul a plecat nemulţumit de la teatru. Mulţi jurnalişti au mers pînă la a cere intervenţia ministrului Culturii Donnedieu de Vabres, ba chiar şi demisia sa.
Renaşterea din 2006
Ce-au învăţat organizatorii din ediţia trecută? Care au fost concluziile criticii? Ce aşteaptă publicul? Un festival - orice festival, dar mai ales unul de teatru, şi mai ales Avignon - e un pariu şi un risc. La Avignon, cam trei sferturi dintre spectacolele programate sînt proiecte special create pentru festival, aşa că cei de la direcţia artistică le văd în aceeaşi zi cu publicul de rînd. Desigur, de la proiect la spectacolul propriu-zis sînt multe etape şi tot atîtea căi de "verificare" a calităţii artistice. În 1947, iniţiatorul festivalului de la Avignon, Jean Vilar, şi-a dorit un festival popular: texte mari pentru marele public, la preţuri accesibile. În ultimii ani, temele abordate şi mijloacele folosite de artişti au îndepărtat din ce în ce mai mult publicul de scena de la Avignon, însă rezervele exprimate de critică par să fi fost însuşite de organizatori. Anul acesta, ei se întorc la ideile fondatoare ale lui Jean Vilar, în speranţa că vor cîştiga (măcar) pariul cu publicul. Pentru recîştigarea prestigiului, vor mai trebui să treacă nişte ediţii.