Cînd nimeni nu se mai aştepta la una ca asta, Bucureştiul a împlinit, săptămîna trecută, o frumoasă vîrstă, mai exact 547 de ani. Deci, Bucureştiul este de 7,2 ori mai în vîrstă decît Ion Iliescu, care nici el nu mai este tocmai tînăr.
Vineri, 22 septembrie, în cadrul "Zilelor Bucureştiului", am petrecut cîteva ore, în picioare, în parcarea Hanul lui Manuc, unde se amenajase o scenă. Pe strada Şelari, care coboară din bulevard spre Hanul lui Manuc, anticarii îşi instalaseră tarabele pline de nimicuri foarte valoroase, cărţi poştale vechi, ceasuri, pipe, diverse monografii şi aşa mai departe. Lumea care mişuna în jur era de tot soiul, predominau însă bluzele muncitoreşti de trening din supraelastic, semn că în Bucureşti muncitorii nu sînt insensibili la evenimentele culturale organizate de Primărie.
Piesa Fior d'amor în Bucuresci a Teatrului Masca a început la ora 18,00, pe scena din parcare, deşi nişte doamne foarte amabile, care mişunau într-un cort roşu al ARCUB, erau convinse că piesa se ţine la Palatul Voievodal Curtea Veche. Nici organizatorii nu le pot şti pe toate. În frunte cu Mihai Mălaimare, actorii Teatrului Masca, îmbrăcaţi în costume de epocă, cu feţe ceruite, cu acordeoane şi flaşnete în braţe, au făcut o figură frumoasă pe scenă. Au pantomimat din corp, au făcut playback pe melodii de epocă interpretate, odinioară, de un Moscopol, un Cristian Vasile şi tot neamul lor, între timp, adormit, s-au distrat şi, implicit, au cules aplauze timide, dar sigure.
La un moment dat, în spatele spectatorilor, şi-a făcut apariţia o vidanjă, care imediat s-a pus pe treabă, în acordurile melodiilor din Bucureştiul de-altădată. Undeva, în stînga, am auzit un schimb de replici: "- Ce faci? - Mă uit la festival.". Actorii cîntau şi dansau, însă spectacolul de dincolo de scenă era mult mai pitoresc: vidanja încărca marfă, vidanjorii priveau, fascinaţi, către scenă, o mamă tînără şi foarte grasă îşi instalase căruciorul, cu tot cu copil, în faţa scenei, şi îi dădea să mănînce, un rocker îmbrăcat în piele privea piesa de teatru cu nişte căşti enorme pe urechi, un cetăţean între două vîrste, cu o cămaşă foarte colorată, îşi abandonase jos sacoşele pline de mîncare şi privea la Mihai Mălaimare. Bucureştiul este ridicol de haios.