Paradă de caleşti şi costume de epocă, piese de teatru în sală sau pe stradă, concerte şi concursuri de street dance sînt numai cîteva dintre evenimentele care au transformat total Capitala timp de două zile: 20 şi 21 septembrie 2008. La 549 de ani de la atestarea oraşului, "Zilele Bucureştiului" au încercat să facă din acesta un loc al sărbătorii şi al întîlnirii dintre arte. Rămîne ca fiecare să aleagă ce să observe: o faţă nouă a Capitalei, care îşi dezvăluie un neaşteptat potenţial creativ sau veşnica aglomeraţie, ca întotdeauna imposibil de evitat.
La debutul acestor "zile" s-a dorit a se reînvia o atmosferă de sfîrşit de secol XIX sau una cu aer interbelic, ce a lăsat iniţial impresia că ia locul vacarmului şi al agitaţiei obişnuite. Cîteva caleşti, în care tineri îmbrăcaţi în costume de epocă păreau că îşi pregătesc plimbarea la Şosea, aşteptau, în spatele statuii lui Mihai Viteazu, să îşi înceapă traseul prin întregul centru istoric. Deşi se mai auzeau de la cîte un trecător indignat îndemnuri către activităţi pragmatice: "lăsaţi prostiile, treceţi la muncă", numărul celor dornici de a asista la deschiderea festivităţii a fost nebănuit de mare. Spre prînz, parada, de la care nu a lipsit nici orchestra, a ajuns să fie însoţită de atît de multă lume încît surprinderea plăcută de la început, la vederea centrului - de obicei, înţesat pînă la refuz de maşini - străbătut de trăsuri şi eliberat de tumult, a fost curmată în curînd. Nu mai eram privitorii unui fragment temporal reînsufleţit, ci martorii unei topiri a graniţelor dintre cele două lumi - cea de atmosferă de epocă şi cea modernă. Aparatele de filmat şi de fotografiat, precum şi numeroşii reporteri au atenuat senzaţia de autentică întoarcere în timp. Totuşi, a observa permanent, pe parcursul acestor două zile de sărbătoare, plimbarea celor în costume de epocă nu putea decît să îţi confere un sentiment de intruziune într-o perioadă la care nu mai avem acces, poate, decît prin intermediul scrierilor unui Mateiu Caragiale sau prin acelea ale unui Mihail Sebastian.
Nu cred că a plecat cineva nemulţumit
Gama variată a evenimentelor a reuşit să acopere chiar şi gusturile mai puţin tradiţionale. Astfel, de la concerte de muzică clasică, vizitare de muzee (ce a ţinut pînă tîrziu, în noaptea albă a Bucureştiului) şi spectacole ale unor minorităţi puteai ajunge deopotrivă şi la concursuri de graffiti şi proiecţii URBANART. Era imposibil de ajuns în toate locaţiile, iar dacă doreai, totuşi, să surprinzi cît mai mult, singura opţiune era aceea de a reduce participarea la un eveniment doar la o jumătate de oră pentru a fugi, apoi, într-un alt loc unde se anunţa ceva tot la fel de interesant. Pe harta desfăşurării evenimentelor, pe lîngă centrul istoric, au fost cuprinse şi zone ca Parcul Izvor, Parcul Cişmigiu, Arcul de Triumf, Şoseaua Kiseleff, Parcul Unirii, Parcul Carol. După o primă zi de sărbătoare, nu cred ca cineva să fi plecat nemulţumit, mai ales dacă nu a ratat spectacolul impresionant de artificii, de apă şi foc, desfăşurat în Parcul Izvor, după concertul lui Bryan Adams. Mii de oameni au asistat la ceea ce a reprezentat, probabil, cel mai impresionant moment al "Zilelor Bucureştiului".
Acestea au fost adevăratele minute de magie, şi nu clasicele numere performate la Palatul Voievodal Curtea Veche, ce i-au atras mai mult pe cei mici, care au avut de ce se bucura în aceste zile, încîntaţi de prezenţa Circului Globus, a actorilor de la Teatrul Ţăndărică şi a Caravanei Veseliei. Pe aceeaşi scenă din centrul istoric, unde Caravana Veseliei a atras prin spectacolele sale cu marionete şi prin jongleriile clovnilor, s-a jucat şi o piesă de teatru, cu actorii teatrului Masca. Piesa, Gardienii veseli, avînd pe fundal muzică de Rossini, a întreţinut atmosfera de relaxare şi de amuzament prin costume, dans, dar şi prin ipostaza inedită, ludică, pe care a imprimat-o imaginii gardienilor. Mai departe, pe parcursul desfăşurării evenimentelor, actorii de la Teatrul Masca au continuat reprezentările în Parcul Tineretului. Nici în ceea ce priveşte spectacolele din săli, teatrul nu a dezamăgit, programul fiind bogat, anunţînd piese în premieră (Imnul, la Teatrul Metropolis) sau piese care au avut debutul în anii precedenţi (de pildă, Ionesco - 5 piese scurte, la Odeon, Cafeneaua, la Teatrul Bulandra etc.).
Trecînd la muzică, este de remarcat că nu au lipsit concerte de muzică clasică (este suficient să amintim Strauss Festival Orchestra Wien), nici de hip-hop, rap sau rock. Ca să rămîn în sfera rockului, pot spune că, deşi destul de puţin mediatizat, concertul de la Amfiteatrul "Mihai Eminescu" a făcut senzaţie printre amatorii genului. Cu formaţii rock celebre (sau, în orice caz, cunoscute), precum Compact sau Bucovina, dar şi mai puţin ştiute în genere, ca Glissando, True Mind, Ura de după uşă, concertul a adunat un grup restrîns de fani, în comparaţie cu alte evenimente muzicale puternic mediatizate, exemplul relevant fiind concertul lui Costel Busuioc sau cel al lui Bryan Adams, unde masa imensă de oameni era pur şi simplu bulversantă. Cu toate că senzaţia serii a fost, în mod evident, trupa Compact, o impresie plăcută au lăsat şi cei de la Bucovina, care au dovedit că reuşesc să îşi păstreze cîţiva fani foarte devotaţi. Alternînd ritmuri de folk metal (amintind, pe alocuri, de Phoenix) cu uşoare accente death, formaţia a captat chiar şi atenţia acelora care nu veniseră cu scopul de a-i asculta, arătînd cît de atractive sînt ritmurile rock în care se simt inflexiuni din diferite genuri. Plecînd de aici şi ajungînd în Parcul Izvor pentru faimosul concert al lui Bryan Adams, schimbai total decorul, deconcertant prin tumultul şi traficul existent. Deşi concertul propriu-zis nu a dezamăgit, înghesuiala din jur părea că împiedică empatia cu muzica, mai ales că străbatarea chiar şi a celei mai nesemnificative distanţe însemna o adevărată aventură. Totuşi, cred că, apoi, în faţa spectacolului fascinant de artificii, nu s-a mai putut simţi vreo urmă de regret.
Masa de oameni dornici de ceva care să iasă din cotidian a arătat cît de bine-venite au fost aceste "Zile ale Bucureştiului", care nu doar că i-au scos din casă pe bucureşteni, dar au reprezentat un eveniment şi pentru turişti, poate şi mai uimiţi de animaţia şi agitaţia generală decît localnicii. O senzaţie şi mai neplăcută decît aceea de la concertul lui Bryan Adams, în ceea ce priveşte fluxul de oameni, a provocat-o aglomeraţia de la Palatul Voievodal Curtea Veche, unde erai nevoit să stai la coadă cam 20 de minute pentru a urca sau coborî cîteva trepte. Locaţia s-a dovedit prea puţin spaţioasă pentru spectatorii dornici să ia parte la concertele ţinute aici (de pildă, cel cu Doru Stănculescu), la reprezentaţiile Teatrului Naţional de Operetă ("Opereta de altădată" - cu muzică interbelică), dar şi pentru cei veniţi din diverse colţuri ale ţării pentru a-şi expune creaţiile, de la pictură pe sticlă pînă la accesorii lucrate manual.
Această zonă, de obicei pustie, a fost animată excesiv, astfel că, doar la cîţiva paşi distanţă de o expoziţie sau de un spectacol, asistai la altceva nou. Astfel, pe ruinele vechiului Palat Voievodal, sub emblema "De drag de Bucureşti", puteai să alegi între conferinţe pe tema Bucureştiului, vizionări de filme, expoziţii - una dintre cele mai interesante fiind aceea de gravură, realizată de elevii Liceului "Nicolae Tonitza" -, dar şi să experimentezi face painting sau să te plimbi printre standuri, din tot acest amalgam nelipsind clasicul kürtos kolac. Parada costumelor de epocă, ajunsă şi aici, a dat un plus de farmec, amintind că este sărbătoare, şi nu un simplu tîrg. Marea dezamăgire provocată de organizarea reprezentaţiilor de la Palatul Voievodal Curtea Veche a fost cauzată de imposibilitatea desfăşurării programului Serilor de Artă Medievală "Craii de la Curtea Veche", de la care te aşteptai la ceva cu adevărat inedit, capabil să reînvie, pentru cîteva ore, scene din epoci trecute. Astfel, duminică ar fi trebuit ca cei din Ordinul Basarabilor să participe la şcoala de tir cu arc englezesc, cei pasionaţi de lirica medievală ar fi avut parte de un recital de poezie "François Villon", iar spre seară era plănuit un atelier de sonete shakespeariene, "Un dor de-a fi la fel cu cel ce speră", precum şi un atelier de heraldică.
O capitală plină de viaţă
Dintre toate proiectele Serilor de Artă Medievală "Craii de la Curtea Veche", au putut să se desfăşoare doar cîteva evenimente dedicate copiilor: teatru de păpuşi tradiţionale, concurs de basme cu premii de turtă dulce şi un atelier destinat confecţionării de păpuşi tradiţionale. Se pare însă că se va reveni tot la Palatul Voievodal Curtea Veche, pe 25 octombrie, cînd, să sperăm, Serile de Artă Medievală vor avea ocazia să se manifeste integral.
Nu aş vrea să omit nici lumea literară, care a participat, şi ea, la "Zilele Bucureştiului" cu evenimente organizate de Muzeul Literaturii Române. Centrul de greutate al programului s-a regăsit, evident, în "noaptea albă" a Bucureştiului, cînd discuţiile care au urmat proiecţiilor unor ecranizări după mari opere (de pildă, Lolita, în regia lui Stanley Kubrick) s-au prelungit pînă tîrziu. Ziua de sîmbătă, cu poezie şi jazz, cu teatru şi ateliere, a fost urmată de o duminică liniştită, în care la Integrala "Caragiale" nu vedeai mai mult de 9-10 persoane - o profesoară cu cîţiva elevi agitaţi sau un cuplu pasionat de vechile ecranizări din Caragiale. Era liniştea ce urma unei zile dense în activităţi literare, reduse acum la un singur atelier pentru copii, "Caragiale şi epoca lui", după ce sîmbătă avusese loc un alt atelier interactiv, legat de avangardismul literar.
Fugind de la un eveniment la altul, nu reuşeai decît să surprinzi fragmente, dar tocmai acest fapt arată cît de variat şi de complex a reuşit să fie programul acestor zile dedicate Bucureştiului. În ciuda părţilor negative, în special a aglomeraţiei, bulversante adesea, sărbătoarea din aceste zile a arătat cît de dinamică şi de plină de viaţă poate deveni Capitala, care are nevoie de astfel de evenimente. În "Zilele Bucureştiului", eforturile s-au concentrat în a reconstitui o parte din ceea ce a fost, odată, "Micul Paris". Cum o asemenea faţetă nu poate fi menţinută un timp prea îndelungat, e bine că ne putem bucura de ea cîteva momente, în fiecare an, cînd activităţile uzuale sînt suspendate şi însuşi timpul pare abolit.