Zile inconsecvente de toamnă, cu soare şi kalt nemţesc, împănate cu ploi reci intermitente, au însoţit bunele intenţii fierbinţi ale autorităţilor cultural-muzicale de a pregăti terenul pentru noua stagiune. Un dulce val de boare culturalicească vine spre noi cu amăgiri mai mult sau mai puţin tandre. Deschiderea sezonului cultural se apropie cu paşi repezi, cînd parcă toată lumea ar vrea să arate că nu s-a stat la mare şi la munte degeaba, şi în anotimpul recoltelor avem şi preocupări înalte - poate şi de aceea atîtea serbări şi comemorări, aniversări şi omagieri la tot pasul - ca să ţinem şi noi pasul corect la marele dans al popoarelor, ce s-a pogorît peste noi odată cu integrarea europeană. Că ar fi ea, integrarea, cu alde Năsturică şi Nelu Ploeşteanu sau Festival Beethoven şi cu o simfonie de Mahler, cum se preconizează la deschiderea Filarmonicii "George Enescu" şi la Sala Radio, "ganz egal".
Serbările Bucureştilor şi Viena Music Festival au creat o atmosferă sărbătorească liberală. "Liberté, égalité, fraternité" şi tînjala proximă a pensiilor mărite au indus o neaşteptată veselie urbană, ce s-a regăsit şi în seara muzical-dansantă de la Clubul Seniorilor, din sectorul 4, cu bune secvenţe din filmele lui Milos Forman şi operetele lui Lehar şi Johann Strauss. Acolo, o umanitate de peste o mie de senior citizens s-a dedat florarului dansant muzical-artistic, sub oblăduirea unui ctitor şi mecena precum dl Dan Voiculescu. Muzică, dans, antren, bună dispoziţie generală. Nici Guvernul nu a stat degeaba: la Ateneul Român, un concert de muzică clasică, pus sub auspiciile încheierii conferinţei "Diaspora şi cercetarea ştiinţifică românească" a făcut ca primele acorduri sonore să răsune deja. Interpreţii Matei Bucur Mihăescu, Ion Ivan Roncea şi Aurelian Octav Popa au delectat publicul ştiinţific din diaspora românească, invitat la Bucureşti să contribuie la bunăstarea şi propăşirea întregii naţiunii. Aşa am avut parte, sub majestuoasa cupolă a Ateneului Român, şi de speech-ul dlui Dorin Marian, şeful Cancelariei prim-ministrului, şi de baletul retoric al dlui Petre Roman, fost prim-ministru şi ministru de Externe, specializat, mai nou, pe problemele românilor de pretutindeni.
Care, între noi fie vorba, a întins-o mînzeşte, fără să mai aibă răbdare să asculte şi partea strict muzicală, de o foarte bună calitate, să o spunem pe cea dreaptă, dar şi cîteva momente de graţie cu flori şi premii oferite unor personalităţi de marcă ale exilului românesc. Exil nu ar mai fi cea mai potrivită vorbă, taman acum, cînd diaspora îşi va avea propriii reprezentanţi în Parlamentul României. Recitalul muzical a cuprins trei secvenţe, cu junele pianist Matei Bucur Mihăescu şi faimoşii Ion Ivan Roncea, la harpă, şi Aurelian Octav Popa, la clarinet, ultimul fiind secondat de violista Sanda Crăciun Popa şi de Verona Maier, mai vechi şi distinse constant colaboratoare ale virtuozului clarinetist. O bună seară de muzică, dincolo de parfumul armoniilor din sală şi mirosurile culinare din marele hall al Ateneului Român. Piese de Chopin, Rachmaninov, Händel, Glinka, Smetana, Rameau, Purcell şi Carl Maria von Weber au emoţionat un public select, unde numărul de titluri şi grade universitare era mai dens ca oriunde pe cuprinsul Bucureştilor la acel moment.
Concert aniversar cu Leonard Cohen, de zile mari şi cu mari emoţii pentru cei care sînt cu gîndul mai mult la trecut decît la viitor, cu mii de fani nostalgici şi tineri care au avut parte de reprezentarea adevăratei muzici. Şi iar devine de actualitate Enescu, cu faimosul lui refren, nu există muzică uşoară şi grea, ci bună sau proastă.
Ce se mai poate adăuga? Muzică şi muzici peste tot. În doar cîteva zile, principalele instituţii muzicale vor lansa noua stagiune, cu bucurii şi emoţii, proiecte şi surprize de tot felul. Anul 2009 va fi iar un an cu Festival Enescu, aşa că va trebui să ne odihnim mai bine de jumătate de an, pentru ca apoi, preţ de o lună, să putem asculta muzică, şi muzică, şi iar muzică, în luna de festival. Pînă una alta, am mai avut parte de un moment omagial - spectacol aniversar - legat de împlinirea a 50 de ani de la premiera românească a capodoperei enesciene, opera Oedipe.
Un spectacol cu Ştefan Ignat în rolul titular, sub bagheta inepuizabilului Cornel Trăilescu şi în regia şi decorurile parizianului Petrică Ionescu. Costumele, extrem de simandicoase, în bun ton cu viziunea burlesc-barocă a regiei, aparţin lui Cătălin I. Arbore, iar coregrafia, lui Francisc Valkay. Parcă ieri era protagonistul secvenţelor coregrafice din Varietăţile duminicale, ce voiau să sporească cheful de viaţă şi muncă al cetăţenilor puşi să edifice o nouă Românie. Nu intrăm în aprecieri estetice legate de spectacolul propriu-zis - multe debuturi în distribuţie, alături de veterani precum Pompeiu Hărăşteanu, în Phorbas -, mai ales că între cele două reprezentanţii aniversare a avut loc şi o masă rotundă, simpozion în incinta ONB, dedicată Oedipe-ului enescian, unde mai multe nume galonate ale criticii muzicale au fost moderate de jurnalistul Sever Voinescu, care a migrat elegant de la Traian Băsescu la George Enescu. Cum nu am fost prezenţi la partea de discuţii din jurul lui Oedipe, nu putem avansa nici un fel de opinii. Să punctăm, totuşi, valoarea plastică a spectacolului. Unde o sumedenie de găselniţe regizorale au contribuit la un show total, în care interpreţii rolurilor principale s-au armonizat bine cu corul, corpul de balet, decorurile, costumele, scenografia şi muzica într-un tot armonic. Aşa că este bine că se reia Oedipe, e bine că vine noua stagiune, e bine, în general, în ţara unde sîntem îndemnaţi să trăim bine, tot bombănind că este rău! Dar omul poate învinge propriul destin, este chiar mesajul anticei tragedii.
De luat aminte, nu doar la ONB.