Code 46. Cod 46

Distribuţie: Tim Robbins, Samantha Morton
Regie: Michael Winterbottom
Scenariu: Frank Cottrell Boyce
Imagine: Alwin H. Kuchler & Marcel Zyskind
Costume: Natalie Ward
Montaj: Peter Christelis
Muzica: Steve Hilton & David Holmes


Idei şi inspiraţie

Code 46 este rezultatul colaborării dintre regizorul Michael Winterbottom, producătorul Andrew Eaton şi scenaristul Frank Cottrel Boyce. De câţiva ani cei trei cochetaseră cu ideea de a face un film de science fiction. Însă nu, aşa cum ar fi fost de aşteptat din partea echipei care a creat The Claim şi 24 Hour Party People, un film SF dominat de tehnologie, decoruri futuriste şi efecte speciale. În schimb, deşi plasată într-un viitor apropiat care împărtăşeşte multe din trăsăturile prezentului, povestea combină elemente romantice cu elemente mitice, cu o atmosferă de thriller film noir şi explorează astfel consecinţele emoţionale ale clonării umane.

După finalizarea filmului, "părinţii" proiectului încă refuză să îl privească din perspectiva clară a unui film SF. "Dacă l-am fi descris pur şi simplu ca pe un science fiction, spectatorii s-ar aştepta la mult mai multe elemente care să aibă de-a face cu tehnologia, sau designul, sau cu diferenţele dintre acum şi atunci. Ideea noastră a fost de a construi o poveste de dragoste plasată în viitorul apropiat, într-o lume pe care am gândit-o mai degrabă printr-o paralelă cu lumea de astăzi, însă în care lucrurile se îmbină puţin altfel." În acelaşi timp, Code 46 este şi o versiune modernă a unui thriller film noir clasic. Detectivul, William (Tim Robbins), ajunge în Shanghai pentru a investiga o crimă şi se îndrăgosteşte de criminală, Maria (Samantha Morton).

Ideea clonării introduce un alt nivel de complicaţii emoţionale prin explorarea posibilităţii ca în viitorul apropiat să fie posibil să întâlneşti şi să te îndrăgosteşti de o persoană de care eşti legat genetic. Ceea ce i-a purtat pe creatorii filmului înspre clasicul mit al lui Oedip: "Povestea noastră a devenit mitică, mai mult o versiune abstractă a ideii că nu poţi controla de cine te îndrăgosteşti. Ni s-a părut extrem de atrăgătoare ideea de a lua o poveste de dragoste obişnuită, pe care oricine ar recunoaşte-o, şi de a o duce apoi la extrem introducând crima tabu a lui Oedip de a se fi culcat cu propria-i mamă. De aici şi provocarea elementului clonării, a ideii că William s-ar putea îndrăgosti de cineva care este genetic identic cu mama lui, fără să aibă habar de acest lucru."

Code 46 este deci o poveste clasică de dragoste sortită eşecului, însă cu întorsătura crucială pe care o oferă posibilităţile genetice ale viitorului. "Ideea iniţială," spune producătorul Andrew Eaton, "era de a spune povestea unei iubiri imposibile, în care doi oameni se îndrăgostesc, însă dintr-un motiv anume nu le este permis să fie împreună. Brief Encounter, Casablanca şi The English Patient iau toate această formă. Şi în acest punct am introdus ideea clonării, pentru că povestea noastră devenise o versiune modernă a mitului lui Oedip, în care nu stă în puterea lui William şi a Mariei să controleze incestul."

Scenaristul Frank Cottrel Boyce a fost surprins să redescopere în acest proiect rămăşiţe ale unui altuia: "Ceea ce e bizar în faptul că William şi Maria sunt înrudiţi genetic este că tocmai această rudenie generează emoţii foarte puternice pe care ei nu le pot nici înţelege nici controla. Nu ştiu exact ce sunt sentimentele pe care le experimentează, şi nu prea ştiu ce să facă în legătură cu aceste sentimente. Îi aveam de fapt în minte pe William şi Dorothy Wordsworth, despre care scrisesem în scenariul pentru Pandemonium, al lui Julian Temple. William şi Dorothy fuseseră frate şi soră, însă crescuseră separaţi, iar când au fost într-un final reuniţi, întâlnirea a provocat multă confuzie şi sentimente sexuale cu care cei doi nu au ştiut cum să se descurce."

Cottrell Boyce a găsit incitantă ideea unei perechi de îndrăgostiţi care, precum personajele mitului antic, se găsesc la mila Sorţii ineluctabile. În plus, existau paralele interesante cu idei contemporane asupra anumitor aspecte ale comportamentului uman ce par a fi programate genetic. "Ceea ce dă putere tuturor povestirilor greceşti este ideea de Soartă. Astăzi, societatea noastră înlocuieşte ideea de Soartă cu genetica. Oamenii spun: «Nu este în puterea mea să mă stăpânesc, sunt predispus genetic să fiu obez, temperamental, îndrăgostit sau orice altceva»."

Imaginea viitorului

Producătorul Andrew Eaton a înţeles încă de la începutul acestui proiect că era absolut necesar să creeze o imagine convingătoare a viitorului, cu un buget moderat, chiar dacă este vorba numai de viitorul apropiat. Una dintre strategiile adoptate a fost de a pune bazele lumii imaginate din Code 46 în prezentul cunoscut: "Nu este aproape nimic în film care să nu-şi aibă originea în lumea de astăzi. În cazul schimbărilor de climă şi a unor tehnologii ne-am folosit ceva mai mult imaginaţia, însă nici aici nu ne-am lăsat duşi prea departe de ceea ce există în prezent. Probabil că cel mai fantastic element este «virusul empatic», ideea că în viitor vom putea lua o pastilă cu ajutorul căreia să putem efectiv citi gândurile celor din jur. Dar tot restul – încălzirea globală, clonarea de fiinţe umane, problemele de emigrare – toate sunt doar extrapolări ale prezentului."

O influenţă semnificativă asupra proiectului a avut-o experienţa lui Michael Winterbottom dobândită în timpul filmărilor pentru ultima sa peliculă, In This World, care povesteşte călătoria unui tânăr afgan din tabăra de refugiaţi din Peshawar, la nord-vest de Pakistan, până la Londra. "Mult din Code 46 a apărut din experienţa noastră cu In This World," susţine Winterbottom. "Un element cheie a fost frustrarea în legătură cu paşapoarte, vize şi în general cu toată birocraţia implicită oricărei călătorii prin mai multe ţări – problema actelor. Toate acestea au devenit o poveste de fond – nevoia de papele, blocajele de drumuri şi securitatea crescută, şi în general dificultăţile în a călători dincolo de graniţe."

Date fiind resursele limitate ale proiectului, Michael Winterbottom a ales să filmeze în locaţii existente, renunţând la a construi decoruri futuriste costisitoare în platou. Atât regizorul cât şi producătorul Andrew Eaton şi designerul Mark Tildesley au hotărât că această soluţie este de preferat atât din punct de vedere financiar cât şi estetic, după cum explică Eaton: "Mai degrabă decât să cheltuim 3 milioane de lire sterline construind un platou gen Blade-Runner, ceea ce ar fi însemnat să pornim de la zero, am decis să folosim spaţii «găsite». Michael a sugerat Shanghai şi Dubai, locuri cu o arhitectură extraordinară şi extraordinar de contradictorie. În Shanghai există cartiere de o sărăcie lucie sub umbra celor mai moderni zgârie-nori din lume. În Dubai există o aglomerare de zgârie-nori iar în spatele lor deşert. Astfel de juxtapoziţii s-au dovedit extrem de interesante şi atrăgătoare."