Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Hârtia va fi albastră

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Noi am tras în noi, după 22 - Hârtia va fi albastră


octombrie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nu exagerez. De la cinema Studio la Intercontinental, la fiecare intersecţie aveam senzaţia că se va trage în mine din maşinile care veneau, sau că se vor repezi să mă calce. Pe la Scala, intrând într-un bloc, m-am temut c-o să mă atace cineva din lift.

Puţine filme sau cărţi mi-au mai dat o asemenea stare de paranoia, de la Păsările lui Hitchcock încoace. Principalul motiv pentru care lui Muntean îi iese atât de bine pasienţa este faptul că tema noului său film, Hârtia va fi albastră, e tocmai acea incredibilă stare de năuceală ucigaşă care ne cuprinsese pe toţi timp de câteva zile în Decembrie - atâta cât a funcţionat sângeroasa mascaradă a "teroriştilor". Cei care am trăit acele momente la o vârstă perceptivă am rămas marcaţi definitiv de paranoia haotică (prin contrast cu daliniana "paranoia critică") atât de atent instilată de păpuşarii care au absorbit revoluţia în lovitura de stat pregătită să instaureze şi aici un perestroikist "comunism cu faţă umană". Am aflat destul de curând (Petre Mihai Băcanu o postulase încă de prin 1991), că aşa-zişii "terorişti" au fost, cel puţin în Bucureşti, doar vreo zece-cincisprezece agenţi diversionişti experţi, care au aprins focul confuziei în câteva puncte incendiare hipersensibile, lăsând apoi militarii şi civilii să se măcelărească între ei, ca o perdea de fum pentru transferul de putere între eşaloanele partidului comunist şi ale Securităţii. O ipoteză cu merite certe este aceea că principalul artizan şi coordonator al diversiunii ar fi fost celebrul general Victor Athanasie Stănculescu, condamnat într-un târziu, mai mult cu dus-întors, doar pentru implicarea în masacrul de la Timişoara şi oarece bişniţăreală în afaceri. Nici amiralul Cico Dumitrescu (vizibil câteva momente în film, pe un ecran de televizor) nu e exonerat de orice suspiciune. Pentru unele vârfuri, ca Virgil Măgureanu, Nicolae Militaru, Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu (de asemenea zărit pe un mic ecran din film), implicarea pare virtualmente sigură, şi nu lipsesc decât datele concludente şi probele.

Faţă de toate aceste lucruri, filmul lui Radu Muntean are, aşa cum s-a mai spus, atitudinea calmă şi matură de a nu se ambiţiona inutil s-o facă pe detectivul sau să inventeze dezvăluiri. Şi cu toate acestea, oferă în linii mari un răspuns extrem de precis şi profund la fatala întrebare: "Cine-a tras în noi / După 22?" De la prima până la ultima secvenţă, suntem pătrunşi de adevărul tragic al răspunsului: noi am tras în noi, după 22; noi armata, noi cei de la interne, noi civilii - noi, instigaţi, ameţiţi şi învârtiţi pe degete de "ei".

Crud şi fără artificii, filmul începe: un cadru plat, foarte plat (aplatizat şi mai mult de folosirea atentă a focalei lungi), cu un A.B.I. staţionând oblic într-o intersecţie. În planul doi (adus cu forţa mai aproape, graţie aceluiaşi teleobiectiv), un tanc şi ceva armată. Doi tineri coboară din blindată, se destind, se joacă, fumează o ţigară. De undeva, bucăţi de comunicare fără cap şi coadă - voci, pârâituri statice, trosnete. Brusc, foc: băieţii sunt seceraţi, maşina ciuruită. Moarte. Un soldat buimac se-apropie să vadă mai bine ce şi cum. Şi începe filmul.

Şocant, succint, eficace, acest start cinematografic. Fără nici o explicitare sau artificiu, ne întoarcem în timp (vom deduce la un moment dat că pregenericul fusese de fapt finalul), şi participăm la succesiunea de evenimente care a dus la acel mic masacru printre multe altele. Genericul e scris cu caractere manuale strâmbe, ca lozincile pe ziduri, iar sunetul constă din grămăjoare adunate de prin 22-23 decembrie. Bucureştiul e răscolit de o noapte abulică, prin care trec maşini cu tricolorul găurit fâlfâind pe geam, camioane cu bena plină de popor revoluţionar, grupuleţe de soldaţi şi civili înarmaţi cărând câte un împuşcat. Deja activaţi, ne implicăm alături de un biet echipaj de A.B.I., din trupele Ministerului de Interne, care habar n-are pe ce lume mai trăieşte. Regimul a căzut, altul se screme să-l înlocuiască, nu se ştie pe unde-i Ceauşescu şi ce face, cică Securitatea s-a desfiinţat, Brateş chirăie isteric la T.V.R.L. "în această noapte, nimeni nu doarme în România, ieşiţi în stradă, apăraţi-ne cu trupurile voastre!", de peste tot păcăne armele fără să aibă cineva idee cine-n cine trage. Locotenentul Neagu, un portret tipic de militar al epocii, atât cumsecade cât şi cam bătut în cap, sever dar şi sufletist, pe cât de rigid pe-atât de nesigur pe sine, încă nu se poate hotărî cu cine să voteze. Prin jurul lui, fierb ostilităţile şi râcile meschine ale subordonaţilor. Costi, puştiul pilos şi cam pămpălău, acum cu o sinceră străfulgerare de conştiinţă, se hotărăşte "să lupte" - şi, revoltat că ofiţerul său refuză "să treacă de partea revoluţiei", fuge de sub comandă (profitând de alt moment haotic, specific acelei nopţi), zor-nevoie "să apere televiziunea". Şi de-aici, scenariul urmăreşte în paralel mica odisee a soldatului şi traiectul echipajului pornit să-l recupereze.

Aşadar, totul se petrece pe câteva străzi din Bucureşti şi mai ales în jurul televiziunii, printre oameni pe care fermentul revoluţiei i-a adunat acolo claie peste grămadă. Revedem reacţiile şi clişeele de gândire şi acţiune proprii momentului, înţelegând cu atât mai bine, din perspectiva timpului, cât de mult fals şi grotesc se amestecau alături de legitimitatea şi eroismul evenimentelor. Televizorul este cvasi-omniprezent, turuind în fundalul fiecărei secvenţe, fie şi numai din staţia radio a autoblindatei. Se trage ca la balamuc, se moare pe capete. Una-două, mai cade câte un soldat şi e cărat la salvare sau lăsat în stradă. Nu trece mult, şi Costi al nostru nimereşte hodoronc-tronc într-o vilă, de unde el şi o mică salată de militari şi civili trag de zor cu kalaşnikovurile - habar n-au în cine, da' trag. Fatalmente, Costi şi un ţigan devin curând "terorişti infiltraţi" şi sunt trataţi ca atare - admirabile schiţe de portret şi aici: ofiţerul tălâmb, dar "responsabil", revoluţionarul, răguşit de-atâta scandat, care le organizează el pe toate, soldatul de treabă care-i păzeşte pe ostatici, apoi colonelul halucinant, cu aere de marionetă ţeapănă, care-i eliberează. Povestea merge mai departe, prin sediul televiziunii, prin locuinţa familiei lui Costi, prin barajele de la Arcul de Triumf - întregind tot mai mult fresca mărunt-umană a acelei nopţi delirante. Cu chin cu vai, se crapă de ziuă. Personajele se regăsesc. Patimile şi pulsiunile au obosit. Pare să fie linişte. Maşina trece pe o stradă, printre Dacii parcate. E oprită la un control. Recunoaştem mizanscena din pregeneric. E cerută parola, şi dată insistent: "Hârtia va fi albastră!" Ceva nu e în regulă. Generic final pe Nana Mouskouri cu «Liberté» din Nabucco.

Inevitabil, filmul aminteşte destul de mult de Furia. La fel ca acolo, Radu Muntean compune cu un autentic fior pervers al tragicului o noapte fatidică, prin care vreo doi-trei protagonişti înoată disperaţi în contra destinului, spre moarte (ca un recurs, poate nu întâmplător, şi la "infernalul mecanism" al lui Cocteau). Conform obiceiului pe care-l tatonează în prezent regia românească de film (şi care sperăm să nu devină manierism), imageria foloseşte o neglijenţă studiată, reuşind să impună o foarte puternică "stare de real" (vezi în special Moartea domnului Lăzărescu.) Predomină cadrele lungi şi fixe, eventual cu mici corecţii, de dimensiuni situate undeva între plan întreg şi plan mediu. Prim-planurile sunt aproape absente, ca şi detaliile, şi montajul ca element stilistic - tăieturile survenind strict utilitar. Pentru un profesionist, această joacă a lui Radu Muntean cu mijloacele de expresie, mereu căutând ceva nou şi creator, e fascinantă. Pentru profani, ea devine o perfidă atragere a spectatorului în plasa tragediei. Mulţi comentau că se implicaseră atât de profund alături de personaje, încât în final, deşi cunoşteau deznodământul, nu-şi puteau reprima speranţa absurdă că protagoniştii vor scăpa totuşi. Rar tur de forţă pentru un film românesc!

În comparaţie cu acelaşi Furia, noul Hârtia... denotă o evoluţie clară din partea autorului. Micile incertitudini structurale sau de compunere a unor secvenţe din filmul anterior au dispărut. Aici, se vede clar că Radu Muntean "ştie ce face". Personal, mă declar cucerit de construcţia circulară a filmului, încheiată prin clenciul secvenţei de început şi sfârşit - cum spuneam adineaori, un procedeu extrem de inspirat, plasând toată povestea sub semnul unui inevitabil fatum, şi sporindu-i enorm percutanţa. Note mari, de asemenea, pentru episodul din vilă, şi pentru secvenţele din interiorul televiziunii. În jurul lor, restul dramaturgiei şi al regiei curge la fel de inexorabil.

Paul Ipate, un tânăr actor care deja s-a impus de câţiva ani pe scena Teatrului de Comedie, afirmă şi el o evoluţie certă. Dacă rolurile din A fost odată în Brooklyn şi Chiriţa of Bârzoieni, oricum admirabile, încă mai ezitau pe ici pe colo, ca la început de carieră, acum artistul se relevă mult mai coerent şi consistent în folosirea mijloacelor profesionale, reuşind să se infiltreze ca un fir călăuzitor solid prin tot haloimăsul de personaje debusolate, lumini şi umbre amestecate, entuziasm şi disperare, al nopţii revoluţionare văzute de Muntean.

Deşi alături de el doar la începutul şi sfârşitul filmului, partenerul său rămâne în mod cert locotenentul Neagu: Adi Carauleanu, în sfârşit descoperit de cinematograf, după un sfert de secol de ignorare - un actor care stăpâneşte de mult, cu deplină certitudine, acordurile grave şi nuanţele subtile ale meseriei. Pe lângă ei gravitează dezinvolt şi credibil, cu accente de umor, Dragoş Bucur, Tudor Aron Istodor şi Andi Vasluianu. Ion Sapdaru, formidabilul Mănescu din A fost sau n-a fost?, rage cât se poate de artistic în personajul lui Crăciun, revoluţionarul tipic şi cu glasul spart, iar Viorel Comănici şi Johnny Georgescu schiţează în tuşe sigure portrete antitetice de ofiţeri (unul gomos şi cu aere, altul uman şi sastisit) zdrumicaţi de colo-colo prin valurile revoluţiei. Nu putea lipsi nici Dana Dogaru, în rolul mamei lui Costi (noroc că actriţa ştie întotdeauna să adauge câte un "ce" personal şi original personajelor sale), secondată sclipitor de fermecătoarea Ana Ularu, care, cu inteligenţa şi sensibilitatea-i cunoscute, caracterizează o gâsculiţă simpatică, ascultătoare, hiper-senzuală şi cam prostuţă - Angela, "prietena" lui Costi, cea care zice "peltiţe".

Admirabilă este şi imaginea lui Tudor Lucaciu, care construieşte nu numai cu "lumini şi umbre", ci chiar şi cu "întunericuri", într-o succesiune de cadre frapant de crude în plasticitatea lor. Compoziţiile în profunzime, pe planuri multiple, sunt urmărite atent şi discret, atât în secvenţele de stradă şi masă, cât şi în sfredelitoarele perspective ale spaţiilor interioare - culoarele televiziunii, apartamentul familiei Andronescu, micul univers de coşmar al vilei în care şi din care se trage, ba până şi compartimentul înghesuit al autoblindatei, mereu prezent ca un leit-motiv al drumului spre moarte, mereu cu o privelişte incertă întrezărită prin ochiurile zadarnic dotate cu obloane antiglonţ ale parbrizului. Un efect poate involuntar, dar cu siguranţă adecvat, al modului înşelător-şleampăt de a filma, constă şi în estomparea personalităţii multor actori. Cu chipurile pierdute prin beznă şi unsharff, personajele îşi proiectează individualitatea la nivelul strict al unor piese din straniul mozaic al omenirii mărunte, prezentă la rampa "revoluţiei în direct" doar ca masă de manevră.

Şi astfel se întregeşte involuntara "trilogie neoficială a revoluţiei", cum mulţi au identificat conjunctura ce uneşte filmele din acest an ale lui Mitulescu, Porumboiu şi Muntean. Inevitabil, suntem nevoiţi să urmărim anumite relaţii de similitudine şi diferenţiere - dacă Mitulescu înscria subiectul revoluţiei doar în tema mai amplă a unei rememorări personale, iar Porumboiu îl folosea ca suport central al unei meditaţii despre derizoriul uman adus pentru o clipă în obiectivul mediatic, Radu Muntean se referă, în sfârşit, la Revoluţie, dar tot dintr-o perspectivă precis delimitată. Merită să cităm aici principala lui afirmaţie despre propriul său film:
"Hârtia va fi albastră nu oferă (...) o perspectivă istorică de tip History Channel, ci îşi propune să restituie emoţia acelor zile din perspectiva actorilor mărunţi ai evenimentelor. E povestea pierderii inocenţei unei generaţii şi a unei revolte populare care a scos la lumină în egală măsură ce avem mai bun şi mai rău în noi. Şi spiritul de solidaritate dar şi egoismul şi răutatea, acumulate în zeci de ani de frustrare."

De obicei, când întreprind analiza unei opere cinematografice, încerc să-mi fundamentez întregul demers pe cei doi piloni esenţiali ai intenţiei autorului şi ai rezultatului final, care susţin puntea modului în care acesta şi-a atins, cu mai mult sau mai puţin succes, scopurile. Din acest punct de vedere, însă, am senzaţia că lui Radu Muntean nu i se poate imputa nimic. Citindu-i declaraţia de intenţii de mai sus după ce văzusem filmul, le-am recunoscut întru totul susţinerea reciprocă. Pe scurt: a reuşit.

(24 octombrie, 2006, h. 00:00-04:23
Bucureşti, România
)



Sageata Vezi trailerul filmului Hârtia va fi albastră:



 Toate articolele despre Hârtia va fi albastră


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihnea Columbeanu


Alte articole

 10 ani cu filmul românesc. Episodul 6 - Anul 2006, Iulia Blaga
 Premiu pentru Hârtia va fi albastră, Comunicat de presă
 Ce culoare va fi hîrtia? - Hârtia va fi albastră, Daniel Goace
 Hîrtia e foarte albastră - Hîrtia va fi albastră, Alin Ludu Dumbravă
 Ordine în haos - Hîrtia va fi albastră, Andrei Gorzo
 Toate articolele despre Hârtia va fi albastră


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer