Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Cidade de Deus

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

CIDADE DE DEUS / Oraşul Zeilor


iunie 2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Un film de Fernando Meirelles


Cu:
Sandro Cenoura: Matheus Nachtergaele
Manhe Galinha: Seu Jorge
Buscape: Alexandre Rodrigues
Ze Pequeno: Leandro Firmino Da Hora
Bene: Phelipe Haagensen
Cabeleira: Jonathan Haagensen
Dadinho: Douglas Silva
Berenice: Roberta Rodriguez Silvia

Prezent în selecţia oficială la Cannes 2002



Fişa tehnică:

Regia: Fernando Meirelles
Co-Regizor: Katia Lund
Scenariul: Braulio Mantovani
Imaginea: Cesar Charlone, Abc
Montajul: Daniel Rezende
Decorurile: Tule Peake
Producători: Andrea Barata Ribeiro, Mauricio Andrade Ramos
Co-Producători: Daniel Filho, Donald K. Ranvaud, Globo Filmes, Hank Levine, Juliette Renaud, Marc Beauchamps, Vincent Maraval (Wild Bunch/Studiocanal), Walter Salles
Producător executiv: Elisa Tolomelli
Muzica originală: Antonio Pinto, Ed Cortes
Costumele: Bia Salgado, Ines Salgado
Machiajul: Anna Van Steen







Sinopsis

Sfîrşitul anilor '60

Buscape este un băiat ca oricare altul din Rio. El are 11 ani şi trăieşte la Rio, în cartierul mărginaş Cidade de Deus (Oraşul Zeilor). Timid şi plăpînd, el nu se amestecă în viaţa de cartier, mulţumindu-se să stea pe margine şi să observe puştanii din vecini, care-şi duc viaţa în furtişaguri, scandaluri. Acolo, raziile poliţiei sînt la ordinea zilei.

Dar Buscape ştie deja ce ar vrea să devină, dacă va scăpa din cartier: fotograf.

Dadinho, un puşti de aceeaşi vîrstă se mută în cartier. Şi el are un vis, un pic diferit de visele lui Buscape, dar mult mai conform cu realitatea cartierului: vrea să devină cel mai temut criminal din Rio de Janeiro. Aşa că îşi ia în serios "chemarea": începe ucenicia făcînd diverse comisioane şmecherilor din cartier. Idolul lui e Cabeleira, şef de gaşcă şi stăpîn peste spargerile şi jafurile armate din împrejurimi.

Cabeleira îi oferă lui Dadinho ocazia să ucidă pentru prima dată. Şi aceasta va fi prima dintr-un lung şir de crime...

Sfîrşitul anilor '70

Buscape îşi continuă studiile, face diverse munci ocazionale şi continuă să trăiască la limita subţire dintre crimă şi viaţa "normală". Dadinho a ajuns deja un gangster mărunt, dar cu ambiţii mari. Pricepînd că traficul de cocaină este infinit mai profitabil decît jafurile, începe să-şi organizeze propria "afacere" înfloritoare.

Începutul anilor '80

După cîteva încercări de jaf armat, Buscape pune, în sfîrşit, mîna pe o cameră şi îşi realizează visul din copilărie.

Dadinho îşi vede şi el visul cu ochii: la 18 ani este cunoscut ca Ze Pequeno, cel mai temut şi mai respectat traficant de droguri din Rio. Cuvîntul lui e lege în Oraşul Zeilor. Înconjurat de o gaşcă de amici din copilărie, şi protejat de o armată de băieţi între 9 şi 14 ani, el e liderul necontestat... Pînă într-o zi, cînd Manu Galinha îşi face apariţia. Un controlor de bilete a cărui prietenă fusese violată sub ochii lui şi care se hotărăşte să-l ucidă pe Ze Pequeno, oricare ar fi preţul acestei răzbunări. Zvonul se împrăştie. Peste noapte se strînge o armată de puştani animaţi de aceeaşi idee.

Oraşul Zeilor intră în război.





Despre producţie


1. Walter Salles, producător

Cidade de Deus, adaptat după romanul lui Paolo Lin, descrie escaladarea crimei organizate în suburbia cu acelaşi nume din Rio, de la sfîrşitul anilor '60 pînă la începutul anilor '80. Protagonistul filmului este locul însuşi, cunoscut ca cel mai primejdios din Rio. Acţiunea e comentată de Buscape, un tînăr de culoare prea timid şi prea fragil pentru o viaţă de infractor, dar suficient de talentat pentru a reuşi să devină artist fotograf. Prin ochii lui vedem toate acele lupte, iubiri şi morţi ale personajelor care îşi întretaie destinele pe măsură ce povestea filmului înaintează odată cu trecerea timpului.

Regizorul Fernando Meirelles şi co-regizorul Katia Lund au strîns 110 tineri actori neprofesionişti din diverse comunităţi din Rio, pe care i-au pregătit apoi timp de opt luni în cadrul unor ateliere speciale. Opt luni în care realizatorii au trăit "conectaţi" în direct la experienţele personale, limbajul şi talentul de a improviza ale tinerilor.

Cidade de Deus este o coproducţie realizată de 02 Films şi VideoFilmes. Filmările au durat nouă săptămîni, din iunie pînă în august 2001, cu un buget de 3,3 milioane de dolari. 85 % din buget a fost adus de 02 Films, iar filmul a fost vîndut în toate teritoriile străine înainte chiar de prima vizionare.


2. Fernando Mereilles, regizor

Naşterea proiectului

"Un prieten mi-a dat romanul Cidade de Deus, scris de Paolo Lins, în ideea de a transforma cele 600 de pagini într-un film. Ştiam că romanul este despre începuturile traficului de cocaină în Rio de Janeiro, o poveste violentă, lipsită de speranţă, care se petrecea într-un cartier mărginaş. N-am luat niciodată cocaină, subiectul nu mă interesa; ştiam foarte puţine despre felul în care erau organizate bandele de traficanţi de droguri, şi n-aveam de gînd să-mi părăsesc familia pentru a turna un film la Rio de Janeiro.

Mi-am zis să citesc, totuşi, cartea, incitat de cronicile foarte bune pe care le avusese. Cînd am ajuns la pagina 100, am fost nevoit să-i dau dreptate prietenului meu, povestea era foarte interesantă. De la pagina 200, am început să subliniez cîteva cuvinte ici, cîteva cuvinte colo. Cînd am terminat-o, aveam deja lista cu locaţii şi cu personaje notate pe coperta interioară. Eram cu totul captivat de proiect. Astăzi sînt conştient că nu eu am luat decizia de a adapta cartea, ci cartea m-a făcut prizonierul ei, cerîndu-mi s-o transform în film."

De ce am realizat Cidade de Deus

"Cartea a fost pentru mine o revelaţie - revelaţia unei alte părţi din ţara mea. De la început, am hotărît să nu reducem filmul la o singură poveste, căci ce mă impresionase pe mine în carte fusese tocmai acea abundenţă de personaje şi de situaţii. Am crezut mai puţin într-o secvenţă dramatică de trei acte, şi mai mult într-o serie de poveşti diferite, care, odată juxtapuse, ne-ar fi permis nouă să recreăm atmosfera cărţii. Pentru film era de asemenea important să începem în anii '60 şi să terminăm în anii '80, ceea ce ar fi dat filmului un aspect de saga şi ar fi ilustrat foarte bine felul în care s-a dezvoltat afacerile cu droguri în Rio.

În carte nu există un personaj central, dar scenaristul Bráulio Mantovani şi cu mine am căzut de acord de la început că în film personajul principal trebuie să fie Buscape, care este, într-un fel, alter ego-ul lui Paolo Lins. Buscape este observatorul/naratorul care nu participă la acţiune.

Cea mai mare dificultate în adaptare a fost nu să creăm situaţii, ci să mai reducem din ele, să asigurăm dezvoltarea unor situaţii, să eliminăm unele poveşti şi să combinăm două sau trei personaje într-unul singur.

Cînd am ajuns la a patra versiune de scenariu, m-am gîndit că aveam un scenariu aproape gata de filmat, aşa că am început pre-producţia. Pe parcursul unui an de pregătiri, ne-am trezit că am mai scris opt versiuni. Katia Lund a început să lucreze cu noi şi şi-a adus o contribuţie extrem de importantă, căci era ca şi cum cunoscuse personal acea realitate. Directorul nostru de imagine, Cesar Charlone, a colaborat şi el cu noi. Distribuţia a contribuit mult la schimbarea textului şi la crearea unor situaţii noi, aproape la fiecare repetiţie.

Paolo Lins a fost un fel de consultant pentru momentele noastre de nesiguranţă privind autenticitatea anumitor părţi din scenariu, a unor expresii sau chiar a hainelor. Bráulio a fost nevoit să lege toate aceste lucruri într-un tot unitar.

Am filmat pe baza celei de-a doisprezecea versiuni a scenariului, operînd şi alte modificări pe măsură ce filmam. Lucrasem de atît de multe ori asupra scenariului şi făcusem atît de multe repetiţii încît atunci cînd am pierdut copia mea personală, după două săptămîni, nu mi-am făcut nici o grijă: aveam filmul în mintea mea."

Despre casting

"În Cidade de Deus am vrut ca spectatorul să relaţioneze direct cu personajul, fără nici un alt fel de filtru. Nu am vrut ca spectatorul să fie martorul unei interpretări extraordinare a personajului Ze Pequeno, ci să ajungă să-l cunoască personal pe Ze Pequeno.

Aşa că am venit cu ideea de a recurge la actori necunoscuţi. Ştiam că cea mai mare problemă a mea avea să fie reunirea unei distribuţii - vreo sută de băieţi între 12 şi 19 ani, majoritatea negri sau mulatri, sensibili, charismatici, inteligenţi, generoşi şi disponibili. A durat un an şi de-abia după aceea am putut trece la pre-producţie.

Nu e uşor pentru un tip din clasa mijlocie din Sao Paulo să recruteze potenţiali actori din cartierele mărginaşe din Rio. Aveam nevoie de cineva care să deschidă nişte uşi. Prima cheie a fost Katia Lund.

Katia a regizat deja multe filme în mahalalele din Rio. Avea acolo prieteni şi contacte bune şi cunoştea bine codurile traficanţilor de droguri. Originară din Sao Paulo, cu părinţi americani, roşcată şi cu pielea foarte albă, Katia părea un extraterestru pe străzile mahalalelor, dar era în elementul ei acolo. Am vrut să o întîlnesc şi, întocmai cum mă aşteptam, a fost de acord pe loc cu proiectul nostru. S-a implicat trup şi suflet în acest proiect şi şi-a adus un aport mult mai mare decît mă aşteptam iniţial.

Guti Fraga a fost a doua cheie. Este un actor care, printr-o voinţă extraordinară, a creat şi a condus un teatru în cartierul Vigidal. Aproape fără nici un sprijin, a reuşit să construiască un atelier de teatru pe colinele cartierului, şi acum are 300 de cursanţi care participă la diferite activităţi, inclusiv literatură, dans, muzică, cinema şi dramă. El era omul care ne trebuia. L-am invitat să ni se alăture în acest proiect, fără să ne gîndim un moment că se va implica personal! O greşeală fericită! A citit scenariul, i-a plăcut şi s-a decis să se implice personal, în ciuda cantităţii monumentale de muncă. Ştiam că sîntem pe drumul cel bun."

Selecţionarea actorilor

"Am primit sprijinul şi spaţiul fizic de la "Fundicao Progresso", un centru cultural din Rio care are dimensiuni impresionante. Acolo ne-am instalat birourile. Am creat o echipă de şase persoane care urma să meargă zilnic în grupuri de cîte doi în toate comunităţile din împrejurimea oraşului Rio: Rocinha, Cantagalo, Chapeu Mangueira, Cidade de Deus, Dona Marta, Vigidal, ş.a.m.d. Acolo aduceau la cunoştinţa asociaţiilor de locatari că urma să aibă loc o probă pentru cei interesaţi să urmeze o şcoală de film, fără a spune nimic despre film.

La ora stabilită, sute de candidaţi şi-au făcut apariţia; au fost filmaţi ca la carte. Echipa s-a mai dus şi la şcolile de teatru de amatori pentru a selecţiona 400 de tineri. După 40 de zile aveam 2000 de interviuri filmate.

Am mers cu toţii ca să-i vedem şi să-i selecţionăm pe cei 400 de tineri. Criteriile de selecţie au fost foarte subiective, de genul: "tipul ăsta are o mutră hazlie, hai să-l luăm!", "tipul ăsta are o faţă tristă, înscrie-l", "ăsta arată agresiv, îmi place", etc. Fiecare îşi propunea proprii candidaţi, fără să aibă drept de veto asupra candidaţilor aleşi de ceilalţi.

Selecţia celor 400 de puştani a durat două săptămîni. Guti făcea nişte repetiţii "de încălzire" şi propunea apoi nişte sesiuni de improvizaţii colective. Totul era înregistrat pe VHS; s-au făcut enorm de multe notiţe. Ne-am adunat din nou cu toţii pentru a viziona casetele şi am ales 200 dintre cei care au urmat atelierele lui Guti.

Cei 200 de puşti au fost împărţiţi în 8 grupe, în funcţie de vîrstă şi disponibilitate. Veneau de două ori pe săptămînă, primind bani pentru transport şi hrană. Erau 4 schimburi, respectiv 11 ore de curs pe zi. Guti a condus totul, alături de cei doi asistenţi ai săi, alături de Katia şi de mine. Tinerilor actori nu li s-a spus că noi urma să regizăm filmul. Aşa că puştanii, văzîndu-ne mereu acolo, ne-au acceptat pe lîngă ei. Cînd au descoperit că sîntem regizori, prezenţa noastră era deja asimilată, aşa că s-au simţit destul de în largul lor pentru a ne spune că nici nu se punea vorba despre propuneri precise despre scene, ci că doreau să vină cu propriile lor sugestii. După două luni am început să ţinem singuri cursurile. Entuziasmul general a dus la sudarea grupului şi ne-a permis nouă să ţinem sub control acea mulţime tot timpul neastîmpărată."

Despre cursurile de actorie

"În primele ore de curs, copiii făceau mai mult "încălzire" şi exerciţii. Ideea lui Guti era de a crea atmosferă de bună înţelegere şi să facă această mulţime disparată să se simtă ca o echipă. Chiar de la primul curs am lăsat o cameră de filmat să meargă, pentru a-i obişnui pe copii cu prezenţa ei. După un timp am introdus improvizaţii libere, după care am început improvizaţiile pe scenele din film. Grupele au fost împărţite în grupe şi mai mici pentru a pregăti scenele impuse şi apoi pentru a le juca în faţa restului clasei, în prezenţa aparatului de filmat. Comentariile copiilor erau mereu centrate pe "adevăr". Ei nu cereau partenerului să joace, ci să aibă o reacţie firească.

La sfîrşitul cursurilor am filmat cîte o mărturie a fiecărui cursant. Majoritatea considerau că a fost o experienţă foarte utilă. Procesul de casting a fost mai tradiţional. Rolurile secundare, sau cele pentru personaje mai în vîrstă sau din clasa mijlocie au fost date actorilor profesionişti, şi aici avînd grijă să-i evităm pe cei foarte cunoscuţi publicului."

Despre filmări

"Filmul arată începuturile preluării cartierelor mărginaşe (favelas) de către bandele de traficanţi de droguri la începutul anilor '70. Procesul a fost similar în absolut toate cartierele mărginaşe din Rio de Janeiro. Astăzi, fiecare comunitate are un "patron" care face legea acolo.

Prima dată cînd am vizitat Oraşul Zeilor, mi-am lăsat maşina pe o stradă aglomerată şi am mers pe jos, însoţit de un băiat care lucrase cu traficanţii de droguri, ca să mă feresc de necazuri. Nici n-am apucat să fac 30 de metri, că m-am trezit cu un puştan care mi-a înfipt pistolul în spate. Probabil că ar fi tras, dacă însoţitorul meu nu ar fi intervenit. În cinci secunde, puştiul înarmat a dispărut. Cu inima zbătîndu-mi-se în piept mi-am dat seama că Paulo Lins nu exagerase cu nimic în cartea lui.

Pentru cei veniţi din afară, aceste cartiere sînt ca o ţară străină. Statul este invizibil, legile obişnuite nu se aplică acolo, poliţia e doar o vagă ameninţare, o sursă de conflict şi dezordine. "Patronii" sunt şi judecătorii din cartier; ei decid şi adjudecă în probleme personale sau de familie, ca şi în chestiuni de administraţie publică. Am fost martori cînd primarul din Cidade de Deus l-a sunat personal pe baronul drogurilor la cartierul său general pentru a-i cere permisiunea de a înlocui becurile de pe o stradă şi pentru a-l întreba la ce oră poate trimite camioanele primăriei acolo. Organizaţia de traficanţi a hotărît dacă avem voie să fimăm acolo, şi nu primăria. Pentru a filma într-o asemenea comunitate ai nevoie de cineva care să ştie cum să-l abordeze pe "patronul" local, şi care să cunoască protocolul potrivit, precum şi codul comportamental. Cineva care să cunoască acest cod, astfel încît să nu facă nici o greşeală.

Ni s-a spus că scenariul de la Cidade de Deus a ajuns la Bangu, o închisoare de maximă securitate, şi fusese aprobat cu recomandarea de a nu copia filmele americane şi de arăta realitatea aşa cum e ea.

Iniţial, ideea noastră a fost să turnăm chiar în Cidade de Deus. Din fericire, cu şase luni înainte făcusem un scurt metraj şi ne-am dat seama că era exclus să zăbovim prea mult pe acolo. În săptămîna în care am făcut scurt metrajul am fost asaltaţi permanent de probleme. În prima zi "patronul" a decis să nu ne lase să facem filmul, căci scenariul i se părea prea violent. A pus pe cineva să ne spună că filmele nu trebuie să-i descrie pe traficanţii de droguri ca pe un exemplu prost pentru tineri. Am improvizat locaţiile şi am încercat să rezolvăm problemele care apăreau zilnic. Răsunetul permanent al armelor de foc, neputinţa poliţiei, traficanţii de droguri omniprezenţi în jurul nostru ne-au convins că Cidade de Deus nu va putea fi filmat niciodată în Cidade de Deus.

Prima fază a fost filmată în Nova Sepetiba, un cartier de locuinţe neterminat, care arăta exact ca Cidade de Deus în anii '60. Traficanţii încă nu stăpîneau locul, şi nici n-au făcut-o pînă ce cartierul a fost complet construit. Pentru partea a doua a filmului am optat pentru alt cartier de locuinţe construit cam în aceeaşi perioadă ca Cidade de Deus, aflat, însă, în cealaltă parte a oraşului. Aici, marele avantaj era că "patronul" local avea deja 40 de ani, aşa că era mai stabil psihic decît puştanii de 19 ani care controlau alte zone. Ne-a cerut să vadă scenariul şi ne-a impus unele condiţii: să apelăm la ajutorul plătit al comunităţii locale şi să creăm cît mai multe locuri de muncă cu putinţă; să ne identificăm maşinile cu cea mai mare precizie şi să anunţăm orele de sosire şi de plecare a maşinilor. În plus, el a stabilit tariful pentru închirierea locaţiilor şi pentru figuranţi. Negocierile au fost duse printr-o sumă de intermediari, căci acest domn era închis în acea perioadă într-o celulă la Bangu. Odată ce totul a fost pus la punct, n-au mai fost probleme. Ne-a primit cu braţele deschise şi au făcut totul pentru a ne uşura munca: au îndepărtat toate maşinile moderne de pe stradă, ne-a închiriat garaje, ne-au primit în casele lor ca să putem filma de pe fereastră, şi aşa mai departe. Nimeni nu s-a plîns de zgomot, şi nu am dus niciodată lipsă de figuraţie. Nici măcar nu am avut nevoie să semnăm vreo hîrtie."


3. Braulio Mantovani, scenarist

"În romanul Cidade de Deus am numărat 300 de personaje şi e posibil să-mi fi scăpat cîteva. Cartea are cel puţin 100 de poveşti diferite. Unele lungi, altele scurte; cele mai multe interconectate. Unele încep şi se sfîrşesc după cîteva rînduri. Cred că aceste cifră sugerează provocarea pe care am avut-o de înfruntat cînd am acceptat invitaţia de a scrie un scenariu adaptat după romanul lui Paulo Lins.

Fernando Meirelles era foarte grăbit, căci trebuia să se încadreze în termen pentru a beneficia de sprijinul anumitor legi culturale. Data mi-a fugit complet din memorie. Îmi aduc aminte că citisem dialogurile şi că am scris primul draft în vreo două luni. Era mai important să respectăm termenul decît să producem ceva de calitate. Urma să şlefuim totul după aceea. Spre surpriza mea, scenariul despre care credeam că e doar o versiune brută a fost selecţionat să participe la Sundance Rio Film Laboratory şi a primit premii de la Motion Picture Association şi de la Writers Guild of America. Se pare că, totuşi, scenariul nu era chiar aşa de prost cum credeam eu. Dar chiar şi aşa, am mai scris vreo unsprezece versiuni, am făcut modificări pe parcursul filmărilor şi am rescris unele părţi ale naraţiunii pe măsură ce montam.

Eu am scris scenariul, dar autorul proiectului a fost de la început Fernando Meirelles. El a urmărit îndeaproape toate stadiile şi versiunile scenariului. A fost un partener care m-a salvat nu o singură dată. Cînd a intrat în proiect şi Katia Lund, s-a implicat şi ea în scrierea scenariului. Ea a rezolvat cel puţin o problemă narativă care ne tracasa încă de la început. Apoi au venit actorii, care au improvizat şi au inventat dialoguri. În fine, Paulo Lins însuşi şi-a adus contribuţia la scenariu, aducînd ajustări textului narativ.

Au fost mulţi colaboratori. Mă simt un pic jenat pentru că am semnat singur scenariul. Dar numai un pic. Realitatea este că transpunerea cărţii în film a cerut o "arhitectură" complexă şi riscantă care îmi aparţine, fără nici o îndoială, mie personal."





Fişă personală:


Fernando Meirelles - regizor

Născut la Sao Paulo în 1955, Fernando Meirelles a început să producă filme video experimentale împreună cu un grup de prieteni, în timp ce studia arhitectura la Universitatea din Sao Paulo. Astfel a ajuns să-şi creeze propria companie de producţie independentă, "Olhar Electronico". Împreună cu colegii să a cîştigat cele mai importante premii la festivaluri de film din Brazilia, iar compania sa este acum cea mai importantă promotoare a filmului independent brazilian.

De la filme video experimentale a trecut la programe de televiziune care au revigorat televiziunea braziliană în anii '80. Producţiile sale din acea perioadă includ "Ernesto Varela, reporter", "TV MIX", precum şi serialul pentru tineet "Ra Tim Bum".

La sfîrşitul anilor '80, Fernando Meirelles a trecut de la video la celuloid, regizînd numeroase spoturi publicitare. La începutul anilor '90, împreună cu Paulo Morelli şi Andrea Barata Ribeiro a pus bazele companiei de producţie "02 Filmes".

În decursul ultimilor zece ani, fără să abandoneze producţiile TV şi începîndu-şi în acelaşi timp cariera cinematografică, Fernando Meirelles a devenit unul din cei mai cunoscuţi realizatori de spoturi comerciale din Brazilia. Din 1996 a co-regizat împreună cu asociaţii săi două filme de scurt metraj şi două lung metraje.

Filmografie selectivă:

2002: CIDADE DE DEUS, co-regizor Katia Lund
2000: PALACE II (scurt metraj), co-regizor Katia Lund
1999: DOMESTICAS O FILME (lung metraj), co-regizor Nando Olival
1998: E NO MEIO PASSA UM TREM (scurt metraj),
co-regizor Nando Olival
1996: O MENINO MALUQUINHO (lung metraj), co-regizor Fabrizio Pinto



 Toate articolele despre Cidade de Deus


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Distribuitor Independenţa Film


Alte articole

 Oraşul Dumnezeului Brazilian – Cidade de Deus, Giulia Ghica Dobre
 Cidade de Deus - Numai Diavolul pe pământul soarelui, Doinel Tronaru
 Gangsterii-şi fac cruce cu arma, Alex. Leo Şerban


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer