Obosit de atâta Cannes, Lars von Trier s-a reîntors la Danemarca. Aici a avut loc prima vizionare a celui mai recent film al său, The Boss of It All.
Lars von Trier a împlinit 50 de ani anul acesta şi i-a sărbătorit, precum mulţi bărbaţi de această vârstă, luând nişte decizii importante. Una dintre ele a fost să-şi alunge demonii şi să-şi schimbe momentan direcţia.
"Aveam nevoie de ceva uşor", explică von Trier, care şi-a conştientizat la timp depresia care îl păştea. "Am suferit de anxietate şi am avut nişte ani groaznici, de aceea era foarte important la acest moment să-mi placă să lucrez la următorul film. Nu sună tocmai plăcut ceea ce vă spun, dar poate am muncit prea intens în ultima vreme şi cred că acum am nevoie de o gură de aer." Lars a renunţat la serviciile producătorului său, Vibeke Windelov, cu care a lucrat la toate filmele de după Breaking the Waves - pelicula care l-a făcut cunoscut lumii pe regizorul danez drept deţinător al unui comportament nu tocmai blând faţă de personajele feminine şi de actriţele sale.
A amânat terminarea Trilogiei despre America, pe care a început-o odată cu Dogville şi a continuat-o mai apoi cu Manderlay. Cel mai recent film al său nu este nici pe departe ceva asemănător. The Boss of It All este o comedie daneză, filmată în canoanele Dogmei. A dorit să se distanţeze o vreme de marile sale teme antiamericane şi să ne facă să râdem pentru prima dată de la Idioţii încoace. Însă asta nu e tot. Lars a declarat că nu va susţine premiera noului film la Cannes, aşa cum face de douăzeci de ani încoace. Sătul de interviurile interminabile, de polemicile inutile de la conferinţele de presă, regizorul, renumit pentru fobia de avion pe care o are, nu a mai condus spre sud în vanul familiei sale pentru că a decis ca prima proiecţie să aibă loc la Festivalul Internaţional de la Copenhaga, la mică distanţă de baraca militară unde funcţionează Zentropa, casa lui de producţie. Asta s-a şi întâmplat şi, dacă Lars a refuzat să se ducă la Cannes, un mini-Cannes a venit la el. Vreo 20 de jurnalişti din toată Europa au dat buzna la proiecţie, care pe jos, care în picioare, să vadă The Boss of It All. Cum era şi de aşteptat, la o comedie semnătura lui Lars von Trier nu este neapărat şi garanţia calităţii. Acestea fiind spuse, filmul pare a fi cel mai accesibil de la Idioţii încoace, din atmosfera căruia împrumută câteva trăsături.
Filmul se deschide cu von Trier vorbind la cameră prin reflecţia sa într-un geam. "Acest film nu pune nicio problemă", explică Lars, "şi îşi propune doar să rememoreze vremuri plăcute de demult." Asistăm la prezentarea vieţii amorţite de birou din compania X. Şeful, Ravn, (Peter Ganzler) se află într-o situaţie dificilă: vrea să-şi vândă compania unui islandez arţăgos, Finnur (Fridrik Thor Fridriksson), însă în ultimii ani şi-a manipulat angajaţii printr-un trick - a recurs la existenţa unui şef fictiv (nu oarecare, ci şeful "ăl mare") care, se pare, trăieşte în America. Pentru a fi sigur de vânzarea companiei, Ravn angajează un actor, Kristoffer (Jens Albinus) să joace rolul şefului. E amuzant, dar cu siguranţă este un film care te pune pe gânduri mult mai mult decât intenţiona von Trier. Pe de o parte, poate fi considerată o variantă light a comediilor shakespeariene - vezi utilizarea deghizărilor ca procedeu tehnic - sau ca o alegorie a relaţiei regizor-actori.
"Toate glumele pe care le-am folosit mi s-au părut amuzante în primul rând mie", spune von Trier, "şi, din ce am văzut, la screening nimeni nu a râs."
Von Trier nu vrea să rupă legătura cu Festivalul de la Cannes, care i-a oferit o platformă pentru foarte mulţi ani. "Festivalul de la Cannes mi-a prins tare bine, dar nu sunt înnebunit după ceea ce se întâmplă acolo. A-i face faţă este o muncă foarte grea. Bineînţeles, este apreciat pentru filmele bune pe care le propune, dar şi pentru multe porcării lipsite de sens fără de care mie îmi este mai bine. Spre exemplu, nu suport chelnerii; prefer să-mi aduc singur porţia. Am avut o discuţie cu Gilles Jacob (preşedintele Festivalului) şi i-am promis că voi face un filmuleţ pentru deschiderea lor de la anul."
Ultimul film al lui von Trier, Manderlay, a avut cronici împărţite şi nu a avut încasări spectaculoase nici în Danemarca şi nici în străinătate. În ciuda abordării unor teme precum rasismul sau sclavia, filmul nu a avut mai deloc ecouri. Şi nu e greu de închipuit că lui von Trier tăcerea nu îi cade deloc bine. Paradoxul lui este că cere atenţie şi pe deasupra se mai şi supără atunci când i se oferă.
Spune că l-a plictisit teribil lucrul la Manderlay şi că lucrul acesta a fost un motiv în plus pentru schimbarea direcţiei. Pentru The Boss of It All, a folosit un nou procedeu cinematografic - Automavision -, care face inutilă prezenţa operatorului. Camera decide singură ce deschidere să folosească. Prin urmare, The Boss of It All e format în întregime din cadre fixe, iar gradele de luminozitate variază, câteodată mult, de la un cadru la altul. E o estetică ce ancorează filmul pe tărâmul experimentalului. "Problema cu Manderlay a fost că am repetat ce făcusem în Dogville. Şi nu a fost prea interesant. Mă simt cel mai bine când pot să experimentez. Să fac o comedie pură sau un horror curat este ceva ce mi-am dorit dintotdeauna. Aşa că de ce să nu o fac acum, la 50 de ani. Filmul de groază e următorul pe listă - şi se va chema Antihristul".
Şi-a amânat pe o perioadă nedefinită Washington, partea a treia a trilogiei. Cât despre The Boss of It All, filmul a primit critici slabe în presa locală daneză după avanpremieră, chiar dacă s-a bucurat de laude în critica internaţională. Ce crede von Trier despre reacţia de acasă? "Cred că nu prea apreciază ce face von Trier", se aude vocea sa liniştită dintr-un colţ al camerei din Zentropa. Nu contează ce fac. Oricum nu le-ar plăcea.