Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Cartea de muzică

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Biografii de muzicieni la Humanitas


decembrie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În seria Contrapunct a Editurii Humanitas, au apărut, în 2006, trei eseuri biografice: Bach de Davitt Moroney, Ceaikovski de Nina Berberova şi Mozart de Andre Tubeuf.

Modul de abordare a biografiilor muzicale diferă radical de la o carte la alta. Din punct de vedere muzicologic, Bach-ul lui Davitt Moroney este conceput în cea mai riguroasă manieră cu putinţă. Autorul se limitează la prezentarea unor documente ce se referă exclusiv la activitatea profesională a compozitorului german. Sunt descrise în amănunt slujbele (relativ modeste) pe care le-a avut Bach de-a lungul celor 65 de ani de viaţă, felul în care s-a achitat de obligaţii (au existat reproşuri), conflictele (dese) cu superiorii săi ierarhici şi sunt înşirate, de fiecare dată, lucrările compuse în perioadele respective. La acestea se adaugă câteva succinte (dar foarte avizate) comentarii privind în special piesele dedicate clavecinului (Davitt Moroney este un renumit clavecinist şi organist înainte de a fi muzicolog).



Despre viaţa particulară a lui Bach se vorbeşte prea puţin, deşi în spatele expunerii elegante şi sobre se ghiceşte o cunoaştere mult mai intimă şi mai vastă a subiectului, dar care, din motive ştiute numai de autor, nu apare explicit în carte. Poate că Davitt Moroney n-a dorit să discute decât despre aspectele ce pot fi certificate, lăsând deoparte orice interpretare personală.

Nina Berberova, în schimb, declară de la bun început că nu are competenţa necesară pentru a analiza opera lui Ceaikovski şi că va scrie numai despre viaţa lui. I-a cercetat scrisorile, atâtea câte au fost făcute publice, a adunat mărturii de la cei ce l-au cunoscut pe compozitor şi care mai trăiau încă, a pus în balanţă diferitele versiuni asupra vieţii şi morţii sale şi le-a ales pe unele în defavoarea altora. Alegeri subiective, fireşte; de curând un documentar BBC înclina spre sinucidere şi nu spre moartea datorată holerei, cum susţine Berberova. Până la urmă, a compus un portret cât de obiectiv a fost în stare, dar cu tuşe foarte personale, al lui Ceaikovski. Nu sunt ocolite problemele delicate: homosexualitatea compozitorului - pedepsită aspru în epocă - şi chiar pedofilia (poate doar în stadiu virtual), alcoolismul, depresiile repetate, diverse tare de caracter (de pildă, faptul că profita de credulitatea unei admiratoare bogate ca Nadejda von Meck pentru a-i stoarce importante sume de bani). Laturile lăudabile sunt şi ele relevate: perseverenţa în lucru, încrederea în sine, dorinţa neclintită de perfecţionare, modestia, autoanalizele necruţătoare ce-i aduceau amare remuşcări ş.a.m.d.



Cât priveşte felul în care e scrisă cartea Ninei Berberova, epitetul care se potriveşte cel mai bine este "încântător". Se simt imediat vâna povestitoarei, abilitatea ei de a crea personaje credibile sau de a conduce o intrigă cu bogate ramificaţii, fineţea de a diseca şi lămuri chestiunile cele mai delicate. Episodul copilăriei lui Ceaikovski este exemplar în acest sens.

Parcurgem scrierea Berberovei nu pentru a afla ceva nou despre opera celui mai european dintre compozitorii ruşi, ci pentru a-l înţelege pe el - ca om - mai bine. Plecând de aici, de la luminarea resorturilor psihice şi a ideilor ce i-au stimulat şi susţinut creaţia, dobândim în mod cert o perspectivă mai clară asupra uneia sau alteia dintre lucrările sale. Poate că şi cei ce nu-l iubesc pe Ceaikovski, citind cartea, se vor apropia cu mai multă simpatie de muzica sa.

Muzicologul Andre Tubeuf şi-a publicat biografia mozartiană în 2005, la 75 de ani. Pe lângă muzicologie şi critică muzicală, Tubeuf s-a ocupat şi de filozofie. Sau mai ales de filozofie, dacă ţinem seama că între anii 1957-1992 a predat Filozofia la Strasbourg (ca absolvent al Şcolii Normale Superioare din Paris). Cu siguranţă că scriind despre Mozart, profesorul de filozofie a încercat să scape de limbajul prolix şi adesea greoi al teoriilor frecventate atâţia ani inventând o ţesătură lingvistică cu intenţii contrapunctice care, însă, i-a ieşit alambicată şi preţioasă, lipsită atât de limpezimea frust muzicologică a lui Moroney, cât şi de naturaleţea savuroasă , obţinută prin rafinate mijloace artistice, a scrisului Berberovei.



Eseul lui Andre Tubeuf se citeşte cu dificultate din două motive. În primul rând, fiindcă autorului îi place să împletească planurile temporale, revenind frecvent asupra unor momente ori anticipându-le. În al doilea rând, deoarece pentru a înţelege ce vrea să spună trebuie să ai deja o cunoaştere aprofundată a operei mozartiene. Tubeuf face un exerciţiu de virtuozitate, adresându-se unui cerc restrâns de specialişti care, oricum, au părerile lor bine fixate despre Mozart. Şi totuşi...

Dacă ai destulă răbdare, ajungi la un miez mai dulce şi la o idee mai puţin banală: la seriozitatea germană a lui Mozart - ca trăsătură definitorie a omului şi artistului. Cum ar veni: sub dezinvoltura, graţia şi strălucirea scriiturii se ascund o pregătire intensă, un studiu mental neslăbit, o cântărire atentă a posibilităţilor, toate caracteristici ale spiritului german ce stau la baza temeiniciei, a valorii ce se va impune în viitor. Aici, Tubeuf are dreptate împotriva tuturor acelora care-l privesc pe Mozart ca pe un apostol al muzicii scriind sub dictarea lui Dumnezeu, precum autorii Evangheliilor creştine. Dimpotrivă, crede filozoful muzicolog, Mozart este un artist ce se străduieşte, care a învăţat să se concentreze total, în singurătatea necesară, reuşind astfel să-şi pună în valoare intensitatea pasiunii. Tubeuf spune: "Cei mari se nasc postum", îşi creează propriile mituri în conştiinţa oamenilor care vin după ei, cei ce nu le-au cunoscut defectele şi slăbiciunile inerente.

Mozart este un subiect trist de poveste, deşi compozitorul se împacă de timpuriu cu ideea morţii. Poate de aceea muzica sa nu e întru totul veselă, ea înglobează tristeţi disimulate, lăsând să transpară doar seninătatea. Mozart e mai uman şi totodată mult mai aproape de transcendenţă decât Ceaikovski, şi chiar decât Bach. El întruchipează, ca nimeni altul, puritatea aspiraţiei noastre de a fi liberi. Pe care el însuşi a realizat-o prin muzică, pe când noi ne trezim din visare tot aici, printre cei la fel ca noi.



 Toate articolele despre Cartea de muzică


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Dan Scurtulescu


Alte articole

 Scrisorile lui Mozart, Dan Scurtulescu
 Scrisori mai cu Mozart, Cătălin Matei


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer