CINECLUB - Vedem şi facem!

Interesul publicului român pentru cinema este în scădere. 40 de mii de spectatori săptămânal pare o cifră mulţumitoare. Dar când te gândeşti că în Franţa aproape orice film, oricât de obscur, atrage în săli un număr de aproximativ 50 de mii de spectatori, lucrurile prind un alt contur. Numărul mare al cinefililor francezi e explicabil. Până la urmă cinematograful s-a născut pe meleagurile lor. De numele unor cineaşti francezi se leagă multe dintre momentele importante ale istoriei cinematografului. Numărul relativ scăzut al spectatorilor români este de asemenea explicabil. Sunt foarte puţine filmele care îi determină pe aceştia să se deplaseze spre un cinematograf şi să renunţe să rămână acasă, înaintea computerului, unde pot vedea practic orice film, gratis, în măsura în care deţin o conexiune bună de internet. Motivul ar fi lipsa educaţiei vizuale în şcoli şi o totală ignoranţă a publicului faţă de specificitatea celei de-a şaptea arte. De aceea, filmele care atrag totuşi spectatori de cinema în România, sunt cel mult mediocre, dar au un mare atú: sunt bine promovate.

Înainte de 1989 cinecluburile se bucurau de o mare popularitate pe întreg teritoriul ţării. Inclusiv oraşul în care am copilărit (Zalău, judeţul Sălaj) avea o astfel de organizaţie în care oamenii se întâlneau, vedeau un film, după care îl discutau şi, eventual, încercau, cu ajutorul unei camere de filmat să se apropie de măiestria regizorilor favoriţi. Camera respectivă, nefuncţională, împreună cu amintirile legate de ea mi-au fost făcute cadou de către un fost membru al cineclubului local. Aveam 18 ani atunci şi cred că momentul acesta m-a influenţat decisiv în alegerea viitoarei profesii. Acum, la trei ani distanţă, Zalăul continuă să fie un orăşel mort din punct de vedere cultural, tinerii oscilând între orele petrecute la şcoală sau la locul de muncă şi acasă sau, la ocazii speciale, într-un birt sau un pub. Singurul cinematograf al oraşului a fost subînchiriat de curând, împărţindu-şi orele de program cu o sală de bingo. Să nu credeţi acum că am ceva împotriva sălilor de bingo. Până la urmă, orice fel de eveniment organizat e bine venit, atâta vreme cât le permite oamenilor să-şi petreacă timpul împreună într-un mod agreabil. Doar că oraşul avea deja trei săli de bingo. Cinematograful era unic.

Visez la ziua în care un nou film de Almodóvar va stârni o adevărată isterie printre românii de toate vârstele. Sper să vină clipa în care verişorul meu, de exemplu, va renunţa la vizionarea unui meci de fotbal pentru a nu pierde singura proiecţie a unui film de Nanni Moretti adus la cine ştie ce festival. Dar până atunci mai este, va mai curge ceva apă sub pod.

Organizarea unui cineclub cu sprijinul Cinematecii Române este un prim pas spre acea etapă. Depinde în mare măsură de capacitatea noastră, a organizatorilor, de a atrage publicul printr-un program interesant dacă acest pas va fi mic sau mare.

Programul cineclubului în luna ianuarie cuprinde 7 filme care merită a fi văzute şi discutate. Le voi numi şi voi încerca să vă stârnesc curiozitatea, fără a intra în prea multe detalii, urmând să le analizăm, să le discutăm din toate punctele de vedere în fiecare seară de cineclub.

Duminică, 14 ianuarie 2007, în prima seară de cineclub, am programat un film considerat de către mulţi critici ca beneficiind de cel mai bun rol realizat vreodată de Humphrey Bogart. Se numeşte In A Lonely Place (Într-un loc singuratic) şi este regizat de Nicholas Ray, cel care avea să colaboreze câţiva ani mai târziu cu James Dean la realizarea celebrului Rebel Without a Cause (Rebel fără cauză). Rămâne să hotărâm împreună în cadrul discuţiei ulterioare filmului dacă Bogart face un rol de zile mari sau nu.

Miercuri, 17 ianuarie 2007, ne întoarcem mult în timp, până în perioada filmului mut şi a începuturilor filmelor sonore. Ne întâlnim cu o curiozitate în istoria filmului universal׃ acelaşi regizor (Ernst Lubitsch) a realizat atât varianta originală, mută, a filmului Marriage Circle (Cercul căsătoriei) în anul 1924, cât şi remake-ul sonor opt ani mai târziu, în 1932, de această dată sub un alt titlu, One Hour With You (O oră cu tine).

Duminică, 21 ianuarie 2007, vedem şi discutăm un film francez al anului 1967, regizat de Jean Pierre Melville, care a reprezentat o mare influenţă pentru mulţi cineaşti contemporani, unul dintre aceştia fiind Quentin Tarantino. Le Samourai (Samuraiul) este un film noir de excepţie, cu Alain Delon în rolul principal.

Miercuri, 24 ianuarie 2007, este rândul unui film italian câştigător al prestigiosului premiu Oscar la secţiunea film străin în urmă cu 50 de ani. Le Notti di Cabiria (Nopţile Cabiriei) este unul dintre cele mai emoţionante filme ale regizorului Federico Fellini, iar interpretarea Giuliettei Masina este de neuitat.

Duminică, 28 ianuarie 2007, ne întâlnim cu o coproducţie franco-română a anului 1963. Filmul Codin (Codine), regizat de Henri Colpi, ocupă un loc important în istoria cinematografiei noastre, câştigând în urmă cu 44 de ani premiul pentru cel mai bun scenariu la Cannes. Unul dintre coscenarişti este Dumitru Carabăţ. Acelaşi premiu a fost câştigat în 2006 de Pedro Almodóvar pentru scenariul filmului Volver.

Miercuri, 31 ianuarie 2007, încheiem luna cu o producţie cehoslovacă din 1969, filmul Skrivanci na niti (Ciocârliile pe sârmă), regizat de Jiri Menzel, unul dintre puţinii est-europeni recunoscuţi peste Ocean printr-un premiu Oscar. Ciocârliile pe sârmă a fost interzis de către guvernul comunist cehoslovac timp de 21 de ani, dar în 1990, în cadrul Festivalului de la Berlin a câştigat Marele Premiu, făcându-i-se astfel retrospectiv dreptate.

Acestea sunt filmele lunii ianuarie. Fiecare proiecţie este urmată de o dezbatere. Scopul acestor discuţii este să învăţăm să renunţăm la inhibiţii şi să ne expunem părerile despre filmele văzute, urmând ca din luna februarie să purtăm un dialog cu cineaştii consacraţi invitaţi în cineclub.

Tot din luna februarie membrii cineclubului (adică toţi cei care vor veni la cel puţin o vizionare dintre cele menţionate mai sus) vor lua o cameră în mână şi vor face filme, beneficiind de o libertate totală de exprimare.

Vă aşteptăm la Cinematecă. Acest cineclub ar putea reprezenta un pas spre o mai mare popularitate a cinematografului în România. Am putea crea o fervoare care să-i determine şi pe alţii să meargă la film în sala de cinema şi poate, cine ştie, cinematograful din Zalău va rezilia contractul cu firma de bingo datorită unei intense cerinţe a publicului pentru un program de cinema.