Union, unul dintre cele mai vechi cinematografe din oraş, revine în forţă în peisajul cultural bucureştean, începând cu luna noiembrie 2008. Proiecţii speciale de Halloween, avanpremiera unuia dintre cele mai aşteptate filme ale toamnei, Nunta mută, cele mai bune filme politice, retrospectiva Festivalului Internaţional de Film DaKino, Cineclubul Cinematecii sunt doar highlight-urile unui program dominat de filmele premiate la Cannes, respectiv câştigătoarele premiilor Oscar din ultimii ani.
Luna debutează sub semnul Halloween-ului, spectatorii bucureşteni putând urmări în primele două zile de noiembrie trei dintre cele mai reuşite filme fantasy europene produse în ultimii ani: El laberinto del fauno (Spania, 2006), Ils... (Franţa, 2006) şi El orfanato (Spania-Mexic, 2007), la care se adaugă o proiecţie specială a celui mai hot film care are premiera de Halloween în Bucureşti: Midnight Meattrain / Metroul groazei (SUA, 2008), duminică, 2 noiembrie, de la ora 20.00.
Programul special Cannes vs. Oscar cuprinde câteva dintre filmele-eveniment ale ultimilor ani, care au ţinut capul de afiş la cele mai prestigioase evenimente cinematografice din lume, Festivalul de Film de la Cannes şi Premiile Academiei Americane de Film: The Pianist (Germania - Franţa - Anglia - Polonia, 2002), în regia lui Roman Polanski, câştigător al Palme d'Or-ului din 2002; Chicago (SUA-Germania, 2002), Cel mai bun film la Oscar în acelaşi an; Elephant (SUA, 2003), filmul-cult al lui Gus van Sant, radiografie frustă a societăţii americane contemporane, care i-a adus regizorului olandez trei premii la Cannes în 2003, printre care şi Palme d'Or pentru Cel mai bun film şi Cea mai bună regie; Monster (SUA, 2003), cutremurătorul film care i-a adus lui Charlize Theron Oscarul pentru interpretare feminină; controversatul documentar de Palme D'Or al lui Michael Moore, Fahrenheit 9/11 (SUA), senzaţia Croazetei în 2004; Mar adentro (Spania - Franţa - Italia, 2004) şi Tsotsi (Africa de Sud, 2006), câştigătoare ale Oscarului pentru cel mai bun film vorbit într-o limbă străină; pelicula fraţilor Dardenne câştigătoare la Cannes în 2005, L'enfant (Belgia-Franţa, 2005); dar şi triplu oscarizatul Memoirs of a Geisha (SUA, 2005).
În noiembrie, joia este Ziua DaKino la Union: trei calupuri alcătuite din cele mai bune scurt-metraje prezentate în ultimii ani în cadrul celui mai vechi festival de film din România. Nu vor lipsi din selecţie scurt-metrajele lui Cristian Mungiu şi Hanno Hoffer, Corul pompierilor (România, 2000), respectiv Dincolo (România, 1999), dar nici câştigătorul Premiului Special DaKino, Mimi (r. Cornel Lazia, Lucian Georgescu, România, 1993) sau laureatul trofeului DaKino din 2007, scurt-metrajul britanic Soft (r. Simon Ellis, 2006).
Dacă ne aflăm în luna alegerilor parlamentare, de la Cinema Union nu puteau lipsi filmele politice. În fiecare zi de marţi din luna care stă să înceapă, cinefilii vor putea urmări câte un lung-metraj de ficţiune cu temă politică. Seria debutează pe 4 noiembrie cu Mio fratello e figlio unico (Italia-Franţa, 2007), care spune o poveste de familie pe fondul tensiunilor politice din Italia anilor '60; continuă cu filmul lui Steven Spielberg, Munchen (SUA, 2005) şi cu A Mighty Heart (SUA-Marea Britanie, 2007), pelicula regizată de Michael Winterbottom, care reconstituie povestea jurnalistului Danny Pearl, ucis în 2002 în Pakistan; şi se încheie chiar în săptămâna alegerilor, cu proiecţia lung-metrajului Mon colonel (Franţa - Belgia, 2006), un thriller politic în ramă, a cărui acţiune se întinde pe întreaga jumătate secundă a celui de-al Doilea Război Mondial.
Un eveniment de neratat la Cinema Union este şi avanpremiera extraordinară a unuia dintre cele mai aşteptate filme româneşti ale anului, Nunta mută, debutul lui Horaţiu Mălăele în regia de film, avându-i printre protagonişti pe Victor Rebengiuc, Mihai Constantin sau Tamara Buciuceanu-Botez. Filmul va fi prezentat în două proiecţii, joi, 20 noiembrie 2008, de la 18:00, respectiv 20:00.
Cineclubul se întoarce şi el "acasă", şi le dă întâlnire cinefililor în fiecare miercuri, începând cu ora 20:00, pentru proiecţia câte unui clasic al cinematografiei mondiale, urmată de discuţii moderate de Andrei Rus, Miruna Vasilescu, Oana Darie şi Toma Peiu. În noiembrie, Union prezintă, cu sprijinul Arhivei Naţionale de Filme, capodopera lui Roberto Rosselini, Voiaj în Italia / Viaggio in Italia (Italia-Franţa, 1954), Easy Rider, un road-movie emblematic de şi cu Dennis Hopper, comedia absurdă a lui Stanley Kubrick, Dr. Strangelove or How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb (SUA, 1964), şi o mostră de entertainment marca Woody Allen, Manhattan Murder Mistery (SUA, 1993).
Union redevine, aşadar, din noiembrie, unul dintre locurile "fierbinţi" ale Bucureştiului cultural, respectându-şi statutul de destinaţie predilectă a cinefililor din Capitală, pe care îi aşteaptă cu unul dintre cele mai complexe programe de cinema din oraş.