La finalul anilor '60 a apărut, pe ecranele televizoarelor din bătrâna Engliteră, Monty Python, o forţă comică atât de originală, de nebună, de diferită, inteligentă, unii ar spune intelectuală... uneori grotescă, adesea suprarealistă, întotdeauna amuzantă, anarhică, subtilă şi periculoasă... Dar destul despre mine....:)
De fapt, cuvintele de mai sus nu-mi aparţin în totalitate - le-am "împrumutat" de la Steve Martin, din introducerea faimosului Parrot Sketch Not Included - 20 Years of Monty Python. Faptul că până şi Steve Martin s-a bâlbâit, atunci când a trebuit să descrie cumva opera celui mai faimos & influent grup umoristic britanic îmi oferă curajul necesar pentru a recunoaşte cinstit, cu mâna pe inimă şi cu zâmbetul pe buze, că universul şi esenţa umorului Monty Python nu se pot descrie în cuvinte. Cronicarului nu-i rămâne decât să comită un soi de reverenţă deghizată în friendly reminder, să puncteze istoriceşte & telegrafic (spaţiul, deh...) cele mai faimoase fapte săvârşite de eroii acestui remember, în caz că mai există profani, şi să-şi scoată pălăria, cravata, batista, în fine, în faţa (şi-n spatele) unor genii incontestabile. This is getting rather silly...
Bun, Wackett, Buzzard, Stubble and Boot. Aşa ar fi trebuit să se numească serialul care a (re)definit televiziunea, un serial scurt (4 sezoane, 45 de episoade), dar uriaş, un serial care ar trebui probabil numit post-modern, dacă în epoca respectivă, ca să-l parafrazăm pe Tristram Shandy, ar fi existat vreun ceva modern care să merite un "post" în faţă. Din fericire pentru posteritate, cei şase membri ai trupei (John Cleese, născut în 1939, Graham Chapman, 1941, Terry Jones, 1942, Eric Idle, 1943, Michael Palin, 1943, şi Terry Gilliam, 1940, singurul american, dar unul din cei mai british) îi erau îndatoraţi lui Barry Took - de aici The Flying Circus; doreau o asociere animalico-şerpuitoare - de aici Python; erau fani declaraţi ai Lordului Montgomery - de aici Monty. Pe 5 octombrie 1969, BBC a difuzat primul episod, înregistrat în faţa unei audienţe compuse din băbuţe (executivii habar n-aveau nici de concept, nici de subiecte), care au fost foarte surprinse că programul nu semăna deloc cu un... circ. "Cum, n-aveţi animale!?"
Cei şase aveau background-uri extrem de diferite - ceea ce-i adusese însă împreună era umorul feroce dus la paroxism, gustul pentru absurd... dus la absurd şi dintele (mă rog, colţii) împotriva sistemului social britanic. Faptul că nu se cunoşteau de ieri, de azi (Cleese, Palin, Jones, Chapman şi Idle lucraseră la The Frost Show, Palin Jones, Idle şi Gilliam la Do Not Adjust Your Set, Cleese, Chapman şi Palin la How to Irritate People, Gilliam şi Idle la We Have Ways of Making You Laugh etc.) şi faptul că-şi recunoşteau drept influenţă majoră clasicul The Goon Show (unde activa pe vremuri Peter Sellers) şi mai ales emblema sa inclasabilă, anume Spike Milligan, le-a adus fluenţa proverbială a sketch-urilor şi forţa năucitoare a punchline-urilor, care veneau fie în mijlocul unui episod sau atunci când credeai că deja au trecut, fie... nu mai veneau deloc!
În mod normal, un episod se scria în două săptămâni, timp în care cei şase se retrăgeau pe echipe (Cleese şi Chapman, Jones şi Palin - Idle scria singur) şi puneau pe hârtie tot ceea ce le trecea prin cap, în timp ce Gilliam inventa noi colaje animate, pe care cel mai adesea nu le înţelegea nici el! "Post-scriptum" îşi dădeau întâlnire, de obicei la Terry Jones acasă, îşi citeau materialele şi votau democratic ce merge la gunoi şi ce merge pe ecran. Rezultatul? The Ministry of Silly Walks, Nudge, Nudge, Dirty Hungarian Phrasebook, The Lumberjack Song, Spam şi The Dead Parrot, adică sketch-uri devenite clasice, devenite istorie, devenite legendă şi împănate cu trademark-urile vizuale (vulgar-delirante) şi verbale (aberant-pertinente) care au ajuns să facă deliciul connaisseur-ilor. Say no more!
În 1973, după un ultim sezon şi după un two-part special în limba germană (Fliegender Zirkus - nemţii i-au plimbat până la Dachau, unde n-au putut să intre decât după ce s-au jurat că sunt evrei!), serialul s-a încheiat, spre deosebire de isteria Monty Python, care se pregătea să explodeze pe marele ecran. In Bavaria, not in Venezuela... Trecând rapid peste filmul (lansat în 1971) care mi-a oferit titlul compendiului de faţă, debutul cinematografic veritabil s-a produs în 1974 - "a moose once bit my sister". De la genericul care te anunţă, în engleză şi norvegiană, că oamenii care au realizat genericul au fost concediaţi, iar cei care le-au luat locul sunt concediaţi as we speak şi până la finalul "out of this world", la propriu şi la figurat, trecând prin nucile de cocos cu parfum de herghelie, cavalerii care spun NI sau duelul însângerat ("Whatcha gonna do, bleed on me???"), Monty Python and the Holy Grail sfidează orice clasificări sau convenţii, rescrie povestea regelui Arthur cu cerneală... simpatică şi scrie o pagină esenţială în istoria filmului, pur şi simplu. În 1979 Monty Python's Life of Brian, de departe cel mai consistent outing al trupei, a fost lansat în uralele fanilor şi huiduielile detractorilor, care în loc să râdă cum se cuvine de stupiditatea mereu actuală de 2000 de ani încoace (poantele reluate cu Frontul Iudaic de Eliberare seamănă dureros cu aventurile feseneşti post-decembriste) s-au apucat să acuze blasfemii cretinoide... Bigus Dickus!
În 1983 are loc ultima aventură la cinema, uşor neatentă, relativ indulgentă, fascinantă nevertheless, intitulată Monty Python's Meaning of Life. "Why are we here?..." Au încercat să răspundă la această întrebare abia în 1998, în Aspen, când, la invitaţia comicului american Robert Klein, au urcat pentru prima oară pe scenă în formulă completă (aproximativ - Chapman s-a prăpădit în 1989, aşa că l-au adus într-o urnă, pe care au dărâmat-o ulterior şi au dosit cenuşa sub un covor!) după o pauză de 18 ani. Un moment unic, emoţionant şi absolut pythonesc - always look on the bright side of life. Apropo de momente - cele şase DVD-uri intitulate Personal Best, proaspăt lansate, inclusiv la noi, le conţin, susţin autorii, pe cele mai bune - important e că oricine (dar nu orişicine!) îşi poate face acum o idee despre ce a însemnat, înseamnă şi va însemna THE MONTY PYTHON'S FLYING CIRCUS.