Comedia terorilor - Oleanna

Ce bine ar fi dacă toate coşmarurile diurne, toate întîmplările îngrozitoare pe care le trăim uneori s-ar sfîrşi cu un ropot frenetic de aplauze. Să zicem că ţi-ai pierdut slujba la care ţineai foarte mult şi eşti disperat. Să mai zicem că tocmai ai fost acuzat de tentativă de viol şi viaţa ta - e clar - se duce puţin dracului. Nu e cazul să-ţi faci griji. În clipa în care disperarea ta este mai neagră decît cea mai întunecată nuanţă de negru, cineva aprinde o lumină şi ceea ce vezi sînt vreo sută şi ceva de necunoscuţi care te aplaudă entuziast, iar aplauzele lor îţi diluează, pînă la dispariţie, disperarea. A fost un spectacol, nu-ţi face griji, nimeni nu te-a dat afară, nimeni nu te-a acuzat de viol. Nu vezi că te afli pe o scenă?

Dar scena? Ea unde se află? Nu trebuie să te încrezi foarte mult în scenă. Si nici în aplauze. Necunoscuţii aceia, spectatorii disperării tale, ar putea fie să dispară, fie nici să nu apară vreodată, şi atunci tu - ţine minte, John! - te-ai putea afla în biroul tău de profesor universitar, alături de Carol, care, din studenta timorată, care este la început, intimidată de poziţia ta de Dumnezeu mic şi vanitos, s-ar putea transforma rapid într-o scorpie exaltată, într-o feministă nemiloasă, într-un procuror multicefal, care, avînd de partea sa armele interpretării, deformării şi mistificării, pur şi simplu te distruge.

Nu te aşteptai la asta. Distanţa de la călău la victimă e mai mică decît îţi imaginai. Cum să îţi imaginezi că tu, ditamai profesorul universitar, ai putea fi victima unei studente pe care tocmai ai picat-o la un examen? Piesa despre care e vorba aici este o poveste despre putere şi poveştile despre putere vor fi întotdeauna la modă. Ca şi sexul. Ca şi hărţuirea sexuală. Pe alocuri, povestea este enervantă, asta datorîndu-se discursului inchizitorial al lui Carol. (Nu înţeleg de ce hărţuirea sexuală este aşa o mare problemă în America din moment ce pe americance nu prea le dă frumuseţea afară din casă / coapsă, în fine...)

Una peste alta, piesa mi-a plăcut, e multă tensiune între cele două personaje, spre final îşi fac apariţia atît bătaia, cît şi inevitabilul cuvînt "p*zdă".

Teatrul Act,
Oleanna, de David Mamet;
regia: Andreea Vulpe;
cu Adrian Titieni şi Emilia Bebu.