Fuck You, My Innocent Teacher! - Oleanna

Ţi-a spus vreodată unul dintre profesorii tăi că te place? Te-a picat şi apoi te-a trecut sugerînd că vrea să te ajute? Te-ai jucat de-a şoarecele şi pisica cu cel care, din spatele unui birou masiv, patinează fără să ştie exact cît de îngheţat e lacul? Oleanna lui David Mamet, text perfect rotund, e o disecţie semantică în forţă. Ce vrei să spui de fapt atunci cînd spui doar pe jumătate lucruri aparent fără nici o implicaţie profundă? În realitate, implicaţia există şi ea se dovedeşte arma mortală. Şi ce se încolăceşte în spatele gesturilor care par doar binevoitoare şi nevinovate?

Un profesor şi o studentă intră în priza unui conflict alambicat. Fiecare cuvînt rostit de profesor se întoarce împotriva lui şi îl distruge. Pentru că în piesa lui Mamet nu există cuvinte inocente. Perversitatea e reversul replicilor, pe care studenta o deznoadă pînă la ultimul fir. Nimic nu rămîne nefisurat, nebombardat în cele din urmă. Oleanna e un model de interpretare pe mai multe etaje. Pe de o parte, avem interpretarea unui sistem educaţional care se autocastrează prin promovarea şabloanelor stupide, iar pe de altă parte avem cea mai abilă formă de analiză a unui discurs alimentat de ceea ce s-ar putea numi receptarea de prezumţie. Intenţia, şi nu actul în sine, este violent incriminată. Faptul că, la un moment dat, profesorul încuie uşa biroului în care o primeşte pe studentă, avansurile pe care i le face şi abaterea discuţiei sînt probe care îi certifică potenţiala vinovăţie de acţiune.

Lupta intenţie la reacţie e un joc dur cu nenumărate strategii de insinuare, apărare şi disimulare. Loviturile sub centură sînt scurte şi repetate ca nişte lame care taie adînc.

Nodurile textului lui Mamet, bruştele treceri de la rugăminţi la invective fac din piesă un eşafod pentru un condamnat-jongleur. Ce e în capul profesorului care aruncă în aer un sistem educaţional de întreţinere şi ascendenţă ierarhică? Un sistem prin care poate să-şi cumpere o casă nouă? Mamet propune un cerc al paradoxurilor distructive. Profesorul îşi bate joc de tot învelişul învăţămîntului tembelizant şi, în acelaşi timp, e hrănit de avantajele titularizării. La rîndul ei, studenta acuză prerogativele unei puteri, pe care, în final, o întoarce în favoarea ei. În Oleanna se rostogolesc cu o viteză uluitoare puterea şi provocarea, compromisul şi contestarea.

Autorizaţia de autoritate a profesorului se transformă încet, încet în handicapul lui. Studenta dă de toţi pereţii cu carapacea protectoare a profesorului histrion.

Nonconformişti îmblînziţi, conştienţi de legile prestabilite ale conformismului în limitele căruia acţionează, există în fiecare sistem. Profesorul este unul dintre aceşti nonconformişti conformaţi la cerinţele unui context pe care, oricît de mult ar încerca să-l dribleze, nu poate.

Regizoarea Andreea Vulpe marşează pe tensiunea situaţiilor care nu au nevoie de nici un artificiu ca să te convingă. Lasă textul să-şi decanteze confruntările sinuoase, suita de amabilităţi transformate în răfuieli pe care Adrian Titieni le susţine mereu pe muchie. Actorul potenţează de fiecare dată sensul doi al acţiunilor şi gesturilor şi lărgeşte frame-ul nemulţumirii sau revoltei încercînd, pînă la un anumit punct, să o potolească pe studenta care nu vrea să-şi retragă acuzaţiile de hărţuire. Emilia Bebu nu reuşeşte în totalitate să facă subtila trecere de la inocenţă la manipulare, de la neputinţă la o demonstraţie de forţă.

Cea mai mică deviere se plăteşte scump. Panoul din fundal devine tabla pe care sînt scrijelite valorile unei lumi perfide.

Cuvîntul înseamnă putere, jucată la dublu de doi adversari vulnerabili şi perverşi.

Teatrul ACT.
Oleanna de David Mamet.
Regia: Andreea Vulpe.
Scenografia: Dan Titza.
Cu: Adrian Titieni, Emilia Bebu.
O producţie Asociaţia PERSONA, ARCUB şi Teatrul ACT