Re:publik / februarie 2007
Concert Laibach
N-a mai existat album Laibach care să sune aşa... Apărut la Muse, ca de obicei, casă de discuri elitistă, continuă seria de cântece originale de pe WAT (2003). Pentru mine asta a fost mereu problema Laibach, prea multe cover-uri, chiar dacă ele sunt interpretate altfel, satiric, pînă la a nu le recunoaşte şi a deveni propria lor identitate. Aşa că, după Volk (egal naţiune, popor în germană şi lup în slovenă, dublu joc de cuvinte), nu am cum să mă plîng.

Albumul conţine 14 piese, pseudo-imnuri a diferite ţări, state, alegeri cosmopolite. Începe elegiac cu Germania (cu inflexiuni turceşti!), care reorhestrează "Das Lied der Deutschen" (scris în 1797 şi devenit Imnul naţional în timpul Republicii de la Weimar, după primul război mondial). Se termină firesc, cu imnul statului NSK (Neue Slowenische Kunst), statul virtual declarat ad-hoc sub care se desfăşoară orice concert Laibach. E o capodoperă de producţie, cu instrumente variate, coruri, orchestraţii alambicate, preluări din imnul naţional sau melodii tradiţionale, soprane, etc. Trebuie să asculţi versurile de exemplu, la America, "the melting pot" (bill of rights, the antichrist / the end of history - of time - of family - of crime), ca să înţelegi că e o lecţie de virulentă satiră politică. Anglia începe cu "God Save the Queen", pe un intermezzo de vioară à la Eine Kleine Nachtmusik şi trece în techno), iar textul are menţiunea "God save your Queen". Rusia, este extrem de melodică, oarecum cazonă şi beneficiază de cor de copii şi theremin. Franţa e despre revoluţie şi coktailuri Molotov. Urmează Italia (fratelli d'Italia pe acorduri "O sole mio"), Spania (cu o chitară de flamenco), Israel (cu pasaje în idish, unduiri arabe şi crescendo nazist), Turcia (dramatică, cu repetarea la paroxism a numelui Attaturk), China ("we are millions, but of one heart", ein rice, ein volk?), Japonia (din punctul meu de vedere cea mai stresantă, minimalist muzical şi deprimantă), Slovenia (pe armonii folclorice tradiţionale prelucrate) şi Vatican (orgă de biserică, atmosferă catolică, ascendentă).

Declaraţia trupei este radicală, "Pop music is for sheep and we are shepherds disguised as wolves". Pe copertă, lîngă sigla stilizată, un V care aduce cu Volksbank (sau nu) sînt trei oi (acuarelă) care pasc liniştite, şi pe disc un lup, metafore a acestui volk. Laibach continuă să se maturizeze muzical şi să şocheze...

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus