Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Solaris

Delicateţe-nostalgie-discreţie - Solaris


Arhitext Design, aprilie 2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Consacrat la sfârşitul anilor '80, Steven Soderbergh e unul din independenţii americani de frunte. Sex, Lies and Videotape e filmul ce i-a adus Palme d'Or la Cannes, în 1989, iar titlurile următoare l-au impus în egală măsură în ochii criticii şi ai publicului: Kafka, Out of Sight, Erin Brockovich, Traffic, Ocean's Eleven. Acum revine, cu un proiect foarte îndrăzneţ: Solaris. Proiectul e îndrăzneţ pentru că romanul omonim al lui Stanislaw Lem, care stă la baza filmului, fusese transpus pe ecran de unul din monştrii sacri ai cinematografului - Andrei Tarkovski. Aşa că sunt inevitabile comparaţiile, iar să ai curajul de a-ţi asuma riscul punerii în balanţă alături de un monstru sacru nu e puţin lucru. Proiectul lui Soderbergh reuşeşte. Desigur că filmul lui e mai discursiv şi mai explicativ decât cel al lui Tarkovski, dar asta nu poate fi în nici un caz o acuză. Pentru că Soderbergh e american, iar Tarkovski rus şi există unele mari diferenţe între cele două psihologii. Şi, la urma urmei, dacă Soderbergh ar fi făcut un film ca al lui Tarkovski, ca să-i împace pe snobi, tot i s-ar fi reproşat că-l compilează. În plus, ce rost are să faci un film la fel ca altul, devreme ce poţi vedea originalul?

E adevărat că Solarisul lui Tarkovski e mult mai profund, meditaţiile atât de dragi regizorului despre ştiinţa ce trebuie să fie întotdeauna în slujba moralei ocupând o mare parte din cele 165 de minute ale filmului. E adevărat că Tarkovski reuşea să dea un final de o frumuseţe uimitoare şi de o încărcătură de sensuri doar la el întâlnită. E adevărat că Tarkovski e Tarkovski - un mit -, că aportul lui la istoria cinematografului e imensă şi că au curs fluvii de cerneală analizându-i-se filmele, inclusiv Solaris. Dar astea nu sunt motive pentru ca romanul să rămână tabu, iar subiectul ne-ecranizabil după Tarkovski.

În acelaşi timp, e adevărat că filmul lui Soderbergh are foarte multe merite. Cu George Clooney în rolul principal, el e discursiv atât cât trebuie, nu deranjează cu prea multe explicaţii care ar distruge poezia, în materie de scenografie e mai mult decât OK, fără a face caz de efecte gratuite, e bine jucat şi mai ales creează atmosferă. Planeta vie imaginată de Soderbergh e cel puţin tot atât de reuşită ca cea a lui Tarkovski, filtrele de culoare excelent alese, iar inserturile alb-negru (uneori justificate, dar alteori gratuite la Tarkovski) abandonate, căci nu şi-ar fi avut rostul. Filmul te prinde şi te ţine în poveste, dozează atent misterul şi suspansul, e dominat de o tristeţe inefabilă şi are o tuşă de delicateţe-nostalgie-discreţie foarte caracteristică lui Soderbergh.

E, oricum, un film ce trebuie văzut, unul din filmele importante din filmografia lui Soderbergh şi unul ce cu siguranţă va rămâne. Nu-şi are rostul întrebarea "mai bun sau mai prost decât originalul?" căci, în fond, originalul e un roman, nu un film. Iar Solarisul lui Soderbergh e o nouă ecranizare, nu un remake.



 Toate articolele despre Solaris


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Laurenţiu Brătan


Alte articole

 Solaris. Un SF de dragoste, Alex Molico
 Solaris - Înapoi în viitor - , Andrei Gorzo
 Solaris - Clasicii revizitaţi, Ada Roseti


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer