Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Festivalul Filmului European – ediţia a VII-a (II)


Revista 22, iunie 2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În afara celor două atracţii, restul selecţiei a fost, ca de obicei, foarte inegală. Poate că, ajuns la ediţia a VII-a (iar anul viitor la a VIII-a), n-ar fi fără interes gândirea unei politici de selecţie propriu-zisă, căci până acum, de fapt, n-a fost vorba de aşa ceva. Fiecare ambasadă participantă propune filmele, în marea majoritate a cazurilor fără a consulta un cunoscător şi, tot de cele mai multe ori, se aduc filme din cele mai puţin cerute de alte festivaluri – deci dintre cele mai proaste. De unde şi evidenţa lipsei unei viziuni unitare în realizarea programului şi inegalităţile amintite. Şi nu e vorba de un nivel ce tinde la mediu, ci de diferenţe de valoare de cele mai multe ori frapante.

Astfel, vârfurile au fost filmele belgiene şi germane, iar filmele portugheze sau cel italian printre cele mai slabe. Les Convoyeurs attendent/Porumbeii călători aşteaptă (1999) e un excelent film alb-negru, în tradiţia filmului social belgian (cu destule trimiteri la fraţii Dardenne), realizat de Benoît Mariage, cu un rol remarcabil al lui Benoît Poolvoorde (un mare actor belgian). Mult umor acid, dar şi tandreţe şi compasiune (fără a cădea în melodramă), un simţ deosebit al micimii lucrurilor fără importanţă şi al kitsch-ului, un scenariu trăznet şi o regie foarte inspirată fac din Les Convoyeurs attendent o mică bijuterie şi unul din vârfurile cinematografului belgian. De asemenea, foarte interesant a fost Thomas est amoureux/Thomas e îndrăgostit (2000), de Pierre-Paul Renders, cu o mulţime de idei şi excelente soluţii vizuale – un simţ cinematografic aparte – dar pierzând ritmul din cauza lungimilor de pe parcurs.

În tradiţie socială (dominantă în cinematograful german contemporan) a fost şi premiatul cu Ursul de Argint, la Berlin 2002, Halbe Treppe/Punct critic, de Andreas Dresen. Şi aici scenariul e cel care e foarte bun – povestea a două cupluri prietene, ale căror relaţii sunt tulburate de schimbările emoţionale ale partenerilor. Destul de trenant în prima jumătate, Halbe Treppe îşi găseşte ritmul în a doua şi te prinde în atmosferă, graţie şi unei muzici foarte bine alsese (17 Hippies). Celălalt film german – Der Felsen/Harta unei inimi de piatră (2002), de Dominik Graf, e unul din cele mai incitante din festival – o poveste de dragoste, stranie, pe fond de peisaj corsican, într-o vacanţă de vară oarecum atemporală, poveste tratată (într-un film de ficţiune) cu mijloacele documentarului. Trage cu coada ochiului la filmele lui Straub-Huillet şi are, ca şi Halbe Treppe, o muzică inspirat compusă/aleasă (Dieter Schleip), plus un montaj ce i-au adus filmului câteva premii.

Foarte de anvergură a fost filmul olandez, şi extrem de interesant, al unui regizor în plină consacrare – Jeroen Krabbé. The Discovery of Heaven/Descoperirea Paradisului (2001) e punerea pe ecran a romanului omonim al scriitorului olandez Harry Mulisch – poveste complicată şi complexă, cu implicaţii mitico-fantastice, apocaliptice. E un film ce te ţine, în ciuda lungimii (134 de minute), structurat în patru părţi, populat cu personaje ciudate (pământene şi angelice), cu o poveste alcătuită din întâmplări şi coincidenţe explicabile doar la nivel supranatural.

Interesante au fost şi filmele greceşti, mai puţin To mónon, tis zois tou taxidion/Singura călătorie a vieţii lui (2001), de Lakis Papastathis (cu o imagine frumoasă); şi mai mult Dekapentavgoustos/O zi din august (2001), de Constantine Giannaris – cronică amară şi analiză lucidă a societăţii greceşti contemporane, construită mozaicat, prin urmărirea câtorva personaje ce se intersectează în vacanţa de 15 august (Adormirea Maicii Domnului).

Atrăgător prin structura-i post-modernă, dar cam dezlânat, a fost unul din filmele finlandeze – Klassikko/Clasic (2001), regia Kari Väänänen, dar celălalt – Emmauksen tiellä/Pe drumul către Emmaus (2001), de Markku Pölönen, o cronică foarte oarecare, greu de reţinut.

Der Überfall/Hold-up (2000), regia Florian Flicker, e o foarte inspirată comedie neagră austriacă, ce a făcut deliciul amatorilor filmelor lui Michael Haneke (în special Funny Games), Occident a reprezentat România (cea mai bună alegere ce se putea face), iar, ca şi-n alţi ani, portughezii s-au întrecut pe ei înşişi în propuneri de filme nememorabile (António, um rapaz de Lisboa/António, un băiat din Lisabona, 2000, de Jorge Silva Melo) sau de-a dreptul penibile (SF-ul cu pretenţii estetizante Aparelho voador a baixa altitude/Aparat de zbor la mică altitudine, 2001, regia Solveigh Nordlund).

Dacă imaginea (superbă) ar fi fost susţinută de o poveste pe măsură, filmul lui Gothár Péter – Paszport/Paşaport (2001) – ar fi fost, cu siguranţă, unul din cele mai atrăgătoare din festival. Isteria personajelor e o manie mai veche a regizorului – unul dintre cei mai originali şi interesanţi regizori maghiari; filmele lui mai vechi – Ajándék ez a nap (1979), Megáll az idõ (1981), Idõ van (1986), Tiszta Amerika (1987) – sunt foarte bine gândite vizual, dar povestea e din ce în ce mai fărâmiţată. O schiţă e trasată şi-n Paszport, dar senzaţia de exerciţiu gratuit şi destul de steril domină. Cât despre celălalt film maghiar – Torzók/Abandonat (2001), de Sopsits András – nimic special de menţionat. O poveste din anii ’60, cu copii abandonaţi, foarte la locul ei, cu emoţia dozată la jumătate de măsură, să nu-l tulbure prea mult pe spectatorul comod.

De nivel mediu au fost Bænken/Banca (2000), film social danez, semnat Per Fly; coproducţia nordică (Suedia-Danemarca-Norvegia-Islanda, însă reprezentând Suedia) Tsatsiki, morsan och polisen/Tsatsiki, mama şi poliţistul (1999), semnată Ella Lemhagen şi privind cu jind la sudul continentului unit; The Quiet American, regia Philip Noyce, reprezentând (destul de tras de păr) Marea Britanie, cu Michael Caine pe care, indiferent de nivelul filmului, e o plăcere să-l revezi; şi kieslowskianul Szczesliwy czlowiek/Om fericit (2000), film polonez de debut, semnat Malgorzata Szumowska, de asemenea cu o puternică tuşă socială.

Dezamăgitor a fost filmul ceh(o-slovac) Výlet/Excursia (2002), de Alice Nellis, dar, oricum, peste nivelul italianului L’Appuntamento/Întâlnirea (2001), de Veronica Bilbao La Vieja, poate cel mai prost din această ediţie. Şi n-am înţeles deloc de ce polonezii au ţinut să arate (pe lângă Pianistul şi Om fericit) sub-megaproducţia ridicolă Quo vadis, a lui Kawalerowicz, distribuită deja pe ecrane.

Last but not least, au fost prezentate, în premieră, două documentare: unul spaniol - En construcción/În construcţie (2001), de José Luis Guerín, mult mai lung (125 de minute) decât cele 40 de minute la care ar fi fost OK; celălalt slovac(o-ceh) – Síla lidkostiNicholas Winton/Puterea omenieiNicholas Winton (2001), de Matej Minac, instructiv, dar marşând prea tare pe lacrimogen.

Şi tot o premieră a fost filmul de animaţie francez Corto Maltese : La cour secrète des Arcanes/Corto MalteseUn aventurier în Siberia (2002), de Pascal Morelli, un desen animat cam greoi pentru înţelesul copiilor, mai mult pe gustul şi-nţelesul adulţilor (foarte puternic sentimentul de blazare, acea tristeţe cinic-inefabilă de sfârşit de lume). Despre celălalt film francez (pe care n-am reuşit să-l văd) – Rue des plaisirs, de Patrice Leconte – în curând, întrucât va fi distribuit pe ecrane.




0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Laurenţiu Brătan


Alte articole

 Festivalul Filmului European – ediţia a VII-a (I), Laurenţiu Brătan
 Festivalul European de Film - Program, Redacţia LiterNet
 Festivalul Filmului European – Ediţia a 7-a, 2003, Redacţia LiterNet


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer