România Liberă / martie 2007
În această săptămînă, premierele cinematografice vin în buchet de trei (dar nu "trei la 10.000"). De-o parte Smokin' Aces, film american de acţiune, serios, cu sobri agenţi FBI, recuperatori, mafioţi etc (dar şi cu Ben Affleck şi Andy Garcia), de alta o comedie franţuzească, Selon Charlie, cu un fost agent KGB, traficanţi de arme, Scotland Yard, terorişti asiatici (şi, dacă nu era suficient, şi cu Christian Clavier şi Daniel Auteuil). La mijloc stă popîndău filmul care merită atenţia, The Fountain, multaşteptat de fanii lui Darren Aronofsky.

Regizorul american, care a provocat un cult şi la noi cu numai două filme, Pi (1998) şi Requiem for a Dream (2000) n-a mai făcut nici un film din 2000 încoace. Dar ce diferenţă între schizoidele prime filme şi acest love story desfăşurat concomitent pe trei planuri temporale... O fi avut Aronofsky vreo revelaţie existenţială? Parcă nu e el. Deşi dificil construit pe trei paliere temporale care se schimbă mereu unul pe celălalt, filmul e totuşi simplu ca idee. Şi suficient de scurt - 97 de minute - ca să dea senzaţia unei capsule filosofico-metafizice, care îşi sparge crusta în ultimele minute, deşertînd conţinutul revelaţiilor celor trei personaje masculine similare.

Dramaturgic, The Fountain e construit din trei poveşti în care personajele au nume asemănătoare şi sunt interpretate de aceiaşi actori - Hugh Jackman şi Rachel Weisz. Biologul Tommy se luptă să descopere leacul cancerului, testînd pe maimuţe efectele unei plante ciudate din Guatemala, în vreme ce soţia lui, Izzy, are cancer în stadiu terminal. Biologul nu va reuşi să afle leacul la timp, fiind nevoit să parcurgă durerosul proces al acceptării morţii fiinţei iubite. În secolul al XVI-lea, conchistadorul Tomas pleacă trimis de regina Isabel (Isabel a Castilliei?) să descopere Fîntîna Tinereţii, care dă viaţă veşnică. În secolul al XXVI-lea, astronautul Tom circulă cu o navetă spaţială ca o bulă de aer spre nebuloasa Xibalba, unde se adună sufletele celor decedaţi. El e bîntuit de amintirea soţiei moarte şi amărît că arborele vieţii, pe care îl are în bulă, s-a uscat. Cînd nebuloasa, care e muribundă, va exploda, morţii vor deveni nemuritori.

Poveştile intră mereu una în cealaltă şi doar prima pare cea reală, celelalte două figurînd ca ilustrare a cărţii pe care o scrisese Izzy şi pe care o termină Tommy după moartea ei. Scenariul nu e peste măsură de clar şi nici intriga suficient de cărnoasă, dar poate şi din asta vine farmecul filmului care compensează mult la nivel vizual, păstrînd ce-i mai bun pentru final, cînd adevărul devine transparent pentru erou, iar acesta devine complet şi armonic, aşa cum era femeia iubită înainte de a muri. Imaginile nu sunt lipsite de tuşe kitsch, dar dacă e aşa, întreg filmul poate fi luat drept un kitsch suprem. Ce îi dă şansă e o anumită linişte şi o anume gravitate în tratarea acestei temei mari a morţii cu care nu prea reuşim să ne împăcăm, atitudini pe care Aronofsky îşi ia timp să le caute în gesturi mici.
Regia: Darren Aronofsky Cu: Hugh Jackman, Rachel Weisz, Ellen Burstyn, Mark Margolis

0 comentarii

În programul cultural

TV 1000
05.12.2022 22,05

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus