Oricât am vrea să credem că performanţa este la dispoziţia tuturor celor care muncesc şi insistă să îşi depăşească limitele, trebuie să fim de acord că elevii care studiază învăţământul coregrafic nu sunt nişte copii ca toţi ceilalţi, viaţa lor înscriindu-se pe coordonatele unor eforturi ce necesită atât rezistenţa unui sportiv, cât şi sensibilitatea specifică artiştilor.
"Aceşti elevi dovedesc, pe lângă faptul că au o mare vocaţie, că sunt foarte determinaţi. Prin ei se impune complexitatea spiritului uman. La aceşti elevi, latura creativă şi profunzimea umană sunt evidente. Prin evenimentul din 12 martie 2007, sperăm ca aceşti copii să fie cunoscuţi! E minunat că există oameni care iniţiază un astfel de proiect!" (Adriana Jarcău, director al Liceului de Coregrafie Floria Capsali din Bucureşti)
Cea mai bună definiţie a acestor copii ne-o oferă doamna Anca Mândrescu, diriginta actualei clase a XII-a a Liceului de Coregrafie Floria Capsali, un pedagog care afirmă că un profesor care predă dansul trebuie să fie "un foarte bun cunoscător al corpului şi al problemelor dansului, indiferent de gen. Un pedagog care predă dansul clasic trebuie să cunoască foarte bine unde se poziţionează toate formele de dans şi trebuie chiar să cunoască în profunzime dansul contemporan, să ştie foarte bine ce înseamnă dansul de caracter, să ştie în general ce înseamnă artele spectacolului".
Despre elevi de la Floria Capsali, doamna Anca Mândrecu ne spune: "aceşti copii sunt foarte dăruiţi, dar din păcate nu au o clădire care să le asigure cu adevărat nişte condiţii optime pentru susţinerea unui mare efort."
O zi din viaţa unui copil din clasele terminale arată astfel: dimineaţa vin la studii la Opera Naţională, pentru că în clădirea liceului nu există săli specifice pentru studii, decât pentru cei mici, dar şi aceste săli sunt, de fapt, săli de cultură generală transformate în săli de studii.
După orele petrecute dimineaţa la Operă, elevii merg la liceu pentru orele de cultură generală, ca apoi să revină la Operă în jurul orei 14. Programul lor se termină în jurul orei 18, dar nu şi pentru cei care seara trebuie să intre în spectacolele Operei.
Acest tip de efort la care sunt supuşi aceşti elevi nu este tocmai firesc, "dar când şcoala va avea o clădire proprie şi după standardele stabilizate în lumea civilizată programul lor nu va mai fi atât de chinuitor... Nu e normal ca ei să îşi facă studiile, să străbată apoi drumul până la şcoală, muşchiul cade, nu mai are tonicitatea necesară, apoi unii revin de la ora două... Trebuie separate cele două secţiuni, studiile şi cultura generală. Noi nu cerem să ni se construiască o şcoală de cartier. Şcoala ar putea fi integrată unui centru pentru care există un proiect în vederea construirii unui "Centru naţional de formare a formatorilor", un centru de dans şi cercetare, unde ar putea fi cercetat de exemplu şi folclorul care riscă să dispară dacă nu i se acordă atenţie, unde poate fi adusă facultatea, care ar avea o scenă proprie pe care şi-ar putea prezenta spectacolele... Proiectul există pe hârtie, proiectarea lui, executată de o firmă de arhitectură a fost plătită. S-a iniţiat inclusiv demersul pentru construirea propriu-zisă,
Dacă veţi purta un dialog cu elevii liceului Floria Capsali, indiferent că veţi intra într-o clasă de gimnaziu sau într-o clasă de liceu, veţi afla că ei visează să danseze pe marile scene ale lumii, că vor să fie la fel de talentaţi şi celebri ca Alina Cojocaru, Sylvie Guillem sau Rudolf Nureyev... Vă vor spune că îşi doresc să experimenteze toate tipurile de dans, de la dansul clasic până la dansul folcloric, dansul de caracter şi dansul contemporan... Vă vor mărturisi că vor să încânte publicul de la Londra, Paris sau Moscova, vor recunoaşte că nu vor să rămână în ţară, dar vă vor spune şi că dacă în România condiţiile ar fi comparabile cu cele din Occident nici nu s-ar gândi să părăsească ţara şi ar fi o mare bucurie pentru ei să îşi construiască o carieră strălucită pe scena Operei Naţionale din Bucureşti...
Elevii primei "promoţii europene" sunt cei mai mulţi dintre ei artişti formaţi, cu un sistem de valori bine definit, care îşi proiectează riguros traseul ulterior.
Diana Spiridon din clasa XII-a, pe care la concursul din 27 februarie 2007 am văzut-o dansând într-un moment a cărui coregrafie aparţine lui Jiri Kyllian, ne declară că vrea să studieze într-o şcoală valoroasă din Occident, să atingă performanţe similare cu ale dansatorilor din companiile celebre ale lumii, precum Cullberg Ballet sau Nederlands Dans Theater.
Laura Andrei, care a încântat publicul din sala Centrului Cultural al M.A.I. cu două piese înscrise în concurs la secţiunea de dans modern, ne-a vorbit despre admiraţia pe care o are pentru Martha Graham şi Merce Cunningham, despre dorinţa sa de a lucra cu coregrafi care moştenesc tehnica celor doi mari coregrafi.
Vă mărturiseam că printre elevii liceului de coregrafie am văzut artişti deja formaţi... Urmărind-o pe Cristina Dijmaru din clasa a XII a la secţiunea dans clasic, nu mi-a fost deloc dor să văd nici o altă mare dansatoare şi sunt convinsă că această fată de mare talent ar putea ajunge să danseze pe orice mare scenă a lumii. "Totul a pornit de la dansul clasic, fără dans clasic nu putea exista dansul modern... Deşi când eram mai mică îmi doream să dansez la Opera din Paris, dacă ar fi să aleg acum un teatru de balet din lume aş alege, probabil, Covent Garden. În ceea ce priveşte personalităţile pe care le admir din lumea baletului, nu pot spune că am un model, dar există balerine pe care le prefer şi din ale căror calităţi încerc să mă inspir, pentru că deşi există foarte mulţi dansatori mari în lume, nimeni nu este perfect. Pentru a face performanţă în lumea baletului este nevoie de un antrenament bun şi de un corp genial, care să se poată mula ca o mănuşă pe toate tipurile de dans... " (Cristina Dijmaru).
Din discuţiile purtate cu elevii clasei a XII-a s-a evidenţiat dorinţa lor de a deveni creatori în sfera dansului şi de a-şi înfiinţa cândva propria companie. Criteriul care ar sta la baza selecţiei dansatorilor care ar intra în această companie ar avea un model internaţional. Dar elevii Liceului de Coregrafie sunt conştienţi că materializarea acestui ideal necesită o schimbare sau o ameliorare a mentalităţii cu privirea la rolul dansului.
"Totul pleacă de la modul în care este privit în societate dansul. Noi avem un handicap faţă de cei din străinătate, fiind vorba în primul rând de condiţiile pe care le au elevii care studiază dansul, de lipsurile care stagnează progresul... "(Valentin Stoica, clasa a XII a).
În ceea ce priveşte tema pe care un tânăr dansator ar fi tentat să o abordeze în cazul în care ar crea o coregrafie originală, ni se spune că trebuie ales ceva care să nu dea senzaţia că dansatorii se "plâng prin intermediul mişcării. Ceea ce am vrea noi să facem ar reprezenta până la urmă vârsta adolescenţei... Tema principală ar fi... timpul liber, pe care nu îl avem, dar pe care am reuşi să îl transpunem în dans..." (Valentin Stoica)
Esenţa a ceea ce reprezintă evenimentul din 12 martie 2007, spectacolul extraordinar de dans contemporan Răzvan Mazilu şi invitaţii săi, este exprimată de Oana Cojocaru, care va absolvi anul acesta Liceul de Coregrafie Floria Capsali din Bucureşti şi care actualmente este bursieră a celebrei şcoli de coregrafie Rudra-Bejart, fiind cel mai elocvent exemplu pentru faptul că şcoala românească nu duce lipsă de mari talente în domeniul dansului, de tineri entuziaşti care fac performanţă la nivel internaţional.
"Era de aşteptat ca un eveniment de o asemenea amploare să fie posibil datorită domnului Răzvan Mazilu, cel care a însemnat întotdeauna un model pentru elevii Liceului de Coregrafie în calitate de dansator, coregraf, om, persoana publică, artist; un prieten fidel al şcolii de dans româneşti, un om de o sensibilitate acută, care a trăit şi înţelege greul pe care nu ar trebui să-l suportăm... un om care luptă pentru că iubeşte arta pe care o face cu nobleţe şi dăruire, pentru care dansul este o dimensiune reală, concretă, care trebuie înnoită, îngrijită şi respectată.
Eu îmi iubesc şcoala din care am plecat, este şcoala care m-a format, căreia îi dăruiesc paşii pe care-i fac acum pe scenă, acolo am învăţat să dansez şi să iubesc dansul.
Dar se pune întrebarea: de ce pleacă dansatorii din România?
Şi iată şi momentul adevărului (adevăr pe care-l realizezi de-abia când pleci, când guşti din ispita confortului occidental):
Problema spaţiului în care elevii liceului încearcă să-şi dezvolte o tehnică solidă, în conformitate cu ceea ce se cere la ora actuală în lumea dansului, spaţiul, deci, este practic inexistent, astfel, tehnica săriturilor şi tehnica plasării în spaţiu sunt adesea deficitare (pe scena ne regăsim de multe ori pierduţi).
Timpul si energia pe care le pierdem zilnic alergând între şcoală şi operă.
Eu sunt de părere că trebuie să ne creăm condiţiile minime în care să putem da zilnic maximum, numai astfel se poate progresa şi se poate ajunge la un nivel ridicat. (După muncă şi răsplată)
Problema repertoriului: Stagiile de diferite tehnici de dans sunt benefice pentru dezvoltarea capacităţii elevului de a se mişca liber, coordonat şi de a-şi forma personalitatea în calitate de artist. Nu suntem roboţi, iar o şcoală de dans trebuie să formeze oameni sensibili, oameni care în final au ceva de spus, oameni care primesc pentru ca apoi să dăruiască speranţă, iubire, energie în această lume monotonă care se destramă, gri şi fără lumină.
Maurice Bejart m-a învăţat că un artist nu se creează oricum, că are nevoie de un mediu propice dezvoltării geniului său. În consecinţă avem nevoie disperată de spaţiu, de informaţie, de repertoriu internaţional contemporan, de invitaţi de marcă, de un program ordonat care să ne dezvolte armonios, cu ajutorul căruia să ajungem să unim spiritul şi corpul în aplauzele publicului.
Trebuie să deschidem porţile dansului în România, iar aici suntem cu toţii de acord că cel care este în cea mai mare măsură capabil să facă acest lucru este domnul Răzvan Mazilu."
(Oana Cojocaru).
Şcoala de coregrafie trebuie să se afirme aşadar ca un loc în care anii pe care copiii îi petrec învăţând dansul să constituie un preludiu autentic la zborul pe care ni-l vor dărui mai târziu şi care ne va aduce tuturor un plus de lumină.